ALEXANDRA MEDARU - BĂTRÂNUL UITAT

Bătrânul uitat

Bătrânul uitat pe un pat nespălat

Nici viața nu-l vrea

Nici moartea nu-l ia

Și zace

Și plânge

Și inima-mi se frânge

Când văd perfuziile

Ce curg

Și curg

Ca ploi nemiloase

În venele-i roase

Și plosca ce strânge

Urina cu sânge

Se umple

Se umple

Cu gândurile-i sumbre

Iar amintiri adunate

Nu îi mai dau pace

Nici noaptea când tace

Când zorii se revarsă iară și iară

Începe să strige

Căci începe să doară

Și se roagă

Se roagă

Și iarăși se roagă

Dar nu-i vreme pentru moartea-i

Eternă

Finală

Nici vreme de mângâiere

Sau de alinare

Numai și numai întristare

Căci nimeni nu vine

Nimeni nu vine

La bătrânul uitat pe un pat nespălat

Mai am un singur gând...

Perfuzia se scurge lent

Hrănind un trup defect

Pe care nimicul îl pândește

Ca un pescar ce prinde pește

Cu un năvod ca o împărăție

În care mai trage alți o mie

Astfel și neantul hâd

Ascuns în chip de înger răzând

Îi mângâie creștetul blând

Așteptând, îngânând

Să fie doar piele și oseminte

Așa într-o zi pe toți vă voi prinde...

Iadul promis în pagini vechi de Biblie

E raiul micuțului ros de chimioterapie

Căci nu mai are putere să respire

Ori să simtă mirosul tău, trandafire

Gâtul îi este numai o gâlmă

Iar părinții neîncetat se tot adună

La patul lui cenușiu din spital

Cum s-au însoțit cu ani în urmă la altar

Când el era doar un vis întrezărit

Pe un cearceaf în nuanțe de zenit

Dintr-o iubire bună cu ceva timp în urmă

N-a mai rămas decât cam așa, o brumă...

De când a căzut el bolnav

Mama și tata se ceartă neîncetat

Așa cum în aste ultime clipe

Amândoi încep să urle, să țipe

Și strigă după medici -

S-au făcut toți mici

Și cheamă asistente -

Niște incompetente

Și se roagă la Domnul -

El le-a răpit tot somnul

Dar tu, copil plăpând,

(Mai ai un singur gând

Mai ai un singur dor:

Lăsați-mă să mor)

Chiar și cu lumânare

Rămâi făr' de suflare

Și strigătele lor surde

Se risipesc în aer crude

Și când îi văd plângând

Mai am un singur gând:

Lăsați-l că s-a dus,

Lăsați-l că a apus

Dar ei nu pot înțelege

Nimic din astă lege

Când fiul tău îți moare,

Și tu, un oarecare,

Îl vei băga în mormânt

Pe când popa va spune al său cânt

De azi doar pustietate

Vei mai vedea în toate

Și vei fi și tu apus

Știind că nu mai e, s-a dus...

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Alexandra Medaru

Citește aici poezii din volumul: Demoni și demiurgi

Blog personal: Tărâmuri de nicăieri  

Copyright © 2020 Alexandra Medaru

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.