ALEXANDRA MEDARU - DEMONI ȘI DEMIURGI


DEMONI ȘI DEMIURGIAlexandra Medaru – Demoni și demiurgi (editura Eikon, 2017): Din mai multe puncte de vedere, Alexandra scrie o poezie diferită de cea a generației sale. Pentru ea, prozaismul căutat, estomparea afectelor ori fantoma unui mizerabilism exhibat, nu înseamnă mai nimic. Textele ei au uneori o agresivitate ritualică și ar putea fi închinate divinității gnostice Sophia, care era în aceeași preoteasă și prostituată. Alteori, figura lui Lilith iese la suprafață: asemenea personajului Vanessa Ives, poeta strânge mâna stângă a lui Dumnezeu. Dacă ar fi să încadrez volumul, l-aș pune la intersecția dintre post-clasicism (pentru că este construit într-un fel anistoric, ce mă trimite la secolul 19; mai mult, ignoră dezvoltările poeziei moderne din secolul trecut, ceea ce este și farmecul lui), post-romantism (parcă le vezi pe Emily Dickinson și pe surorile Brontë în fundal) și un fel de para-simbolism (orientarea lui Baudelaire spre caracterul maladiv al existenței a generat universul nostru poetic).

În spatele poeziei stă de obicei trauma și de cele mai multe ori artistul trebuie să se resemneze cu misiunea sublimării unui fond întunecat. Asta este și vocația lui, să prezinte o oglindă neagră care fie te bagă în sperieți, dacă ești un ipocrit, fie te eliberează. Poezia bună este convertibilă în durere; invers, doar durerea (ca un fulger care luminează deodată adâncimile iadului) poate genera poezie. Faptul că poetul este dependent de durere nu ține de masochism, ci de constituția artistului, care, dacă nu este binecuvântat de ceea ce Platon numea „nebunie”, este un simplu scapete. (…) Mai observ, și asta este valabil pentru întreg volumul, un anume complex Hyperion, care ne amintește de Eminescu sau de Keats: și mă refer îndeosebi la sobrietatea oarecum clasică a volumului, dacă nu chiar reacționară. De remarcat că el nu este deranjant sau naiv, ci asumat de autoare, cu liniștea apolinică prin care accepți un complex de superioritate. În esență, volumul Demoni și demiurgi este o meditație asupra coincidenței dintre destrucție și creație sau o celebrare a daimonicului, în absența căruia specia umană ar fi numai o adunătură de lași. (extrase din prefața volumului - Hades și Elysium – semnată de scriitorul Ștefan Bolea)


Vinil

Văd infinitul în vinil sclipitor
Curgând ca picuri de apă
Printre crengile unui copac vorbitor
Ce-și rostește povestea:

S-a născut la începutul lumii
Când omenirea era liberă
Acum ne privește plângând
Prizonieri ai unui sistem pe care-l respinge

Eternul nu există – îmi șoptește;
Nimic nu durează
Și nu vrea să mintă
Că sentimentele ar fi ca un vinil ce cântă la nesfârșit


Când orele dispar

Orele dispar și timpul se scurge spre nicicând
Ca laptele din ugere de vaci mulse
De degete bătătorite ale țărăncilor
Ce stau pe scaune
Din lemn scorojit

Când orele dispar, suntem împreună pe o planetă pierdută
Într-o galaxie al cărei nume necunoscut
Ne sună prin vene, prin corpuri
Ce ni le dăm pe cearceafuri uscate și învechite
Pe care s-au iubit străbunii procreând legendele nemuririi

Acum le căutăm și noi dându-ne atingeri ușoare
Făcând dragoste ca un cântec de vioară tremurătoare
Sperând să nu ne găsim sfârșitul.

ALEXANDRA MEDARU


Dezbrăcați

Te dezbrac fără a-ți da hainele jos
Cu cuvinte, cu privirea.

Îți dezvelesc secretele și...
Ești al meu.

Suntem fantezii în mijlocul umbrelor
De care nu ne temem.

Fiind mai luminoase ca vâlvătaia stelelor
Din întunericul nopții ce zace-n noi.


Așteptare

Întoarce-te către mine, spre mine, la mine,
Numai la mine,
Am să te aștept.

Te voi aștepta cum farul așteaptă corabia.

De vei veni din adâncurile lumii tale,
Voi ști că întunericul n-a fost menit
Unde inimile se avântă.

Te voi aștepta cum farul așteaptă corabia.

De vei veni,
Mă vei găsi pe o bancă de lemn,
Într-o berărie prăfuită cu călători obosiți.

Te voi aștepta cum farul așteaptă corabia.

Îți voi cânta un șuierat în urechea ta stângă
Îmi vei săruta obrazul
Cum o făceai când stelele stăteau să cadă una câte una.

Te voi aștepta cum farul așteaptă corabia.

Vom sta de vorbă în sărutări funeste
Ce ne vor conduce la patul rece
Ș-atunci vom recrea eternitatea.

Te voi aștepta cum farul așteaptă corabia.


Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Alexandra Medaru
Blog personal: Tărâmuri de nicăieri  

Copyright © 2018 Alexandra Medaru
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.



Niciun comentariu

Un produs Blogger.