VIOREL BIRTU-PÎRĂIANU - ÎN ARȘIȚA IUBIRII
azi buzele
au rămas rătăcite
pe țărmuri de dor
mai trece o clipă, un cocor
în tainic zbor
amurgul se scurge
iubito, surâsul tău
dor curgător
o voce lină, cristalină
ce pasăre măiastră cântă în grădină
- sufletul sub pașii sărutului -
în ochi, făclii
ard și ard
cuprind un trup, un sân dezvelit
uitat într-o ie deschisă de vânt
înfiorat, azi te cuprind
îmi este sete de tine
să stingi, să stingi arșița din suflet
azi gândul îl chem
să ducă la buze flămânde
sărutul iubirii
pe țărm,
scriu pe nisipul fierbinte
cu o scoică
cioplită de gânduri
cu ochii deschiși către ape
povestea noastră de amor
pășind cu tine în eternitate
sorbind din apa pură a iubirii
O clipă
de iubire
mi-e dor de tine, femeie
mă arde crunt
tăcerea dintre noi
de ce-am uitat
și tu și eu, de amândoi
plâng stele pe cer
iar luna trece-trece
mi-e dor să te cuprind
să strâng în brațe clipa toată
pierdut în părul tău
croiesc din el
șuvițe de amor
of, cât îmi este dor...
tic-tac, tic-tac,
o inimă se zbate
îți scriu femeie
pe trupul gol
surâsul unui doi
doi pescăruși în zbor
sublim tablou
pe țărmul unui dor
frământ în mâini
un gând, un vis, de nimeni stins
și te privesc
azi cum te frângi
în tainice întrebări de amor
sărutul nostru
respiră azi iubire
te învelesc cu valurile mării
pe tărâmul fericirii
eu am rămas
pe buzele iubirii
respir, trăiesc azi doar cu tine
tu arzi cuprinsă de sălbatică iubire
în necuprinsul clipelor
ce vin, ce curg
iubește-mă femeie în noaptea asta
doar o clipă îți mai cer
Iubire
sunt orb
când te dezbrac de vise
precise-imprecise
prin degete
țopăie gânduri
de azi, de ieri, de unde vrei
să ceri, să iei
te caut în întuneric
mă dor atingerile unui trup
pierdut și regăsit
voi așeza iubire
pe umerii tăi
atât de albi, de puri, de goi
o dantelă din ploi
ascund în palme
doi stropi de rouă, de ziuă nouă
azi-mâine să îi pun pe obrăjori
atât de roșii, temători
croiesc o scară
din flori de câmp
să urc, să îți aduc
inelul iubirii veșnice, în cer
nu pe pământ
iubito, în curte au înflorit cireșii
Întrebare
nu
pot trăi fără tine
femeie,
cu
tine port
dureri,
lacrimi, tăceri și păcate
de-a
pururi, în veci și în toate
și
totuși mă întreb
de ce nu pot fără tine, femeie...
Atât
nu
sunt ceea ce sunt
ochii
tăi rubine în noapte
noapte
înstelată
culcați
între gânduri
între
priviri ascunse, de nimeni pătrunse
te
vreau pe tine
ți-am
spus într-o noapte
m-ai
învățat că nu sunt eu
acel
ce ține brațe
un
trup, un sân, un gând
mi-ai
spus că nu te pot avea
stăteai
culcată în brațele mele
cu
ochii privind în altă parte
ascunși
de noi
ți-am
spus că îmi ești dragă
dulce
femeie, cu buze sângerii ca mura
cu
plete dezvelite
pe
trupul de jad
tu
m-ai învățat că eu
nu
mai sunt eu
pe
buze port amarul unui gând
pe
pernă a rămas doar un sărut fugar, atât
atunci am plâns, ultima data
Poarta
sărutului
cresc flori, bujori
să îi așez duios pe obrăjori
și gânduri peste sălcii despletite
pe pajiștea dorului
dansează fluturi
puri, multicolori
un joc nebun, sublim
sub frageda lumină
pe pajiștea iubirii
în clocotul nestins al sufletului
și țipătul cocorului
în brațe de oțel
să țin, să strâng
un vis, un trup
să-ți spun doar un cuvânt
lacrimă și descânt
să vii, să vii
în altarul sufletului
am deschis în noapte
fereastra sărutului
te aștept, te aștept
în lacrimi de iubire
o clipă,
pas spre nemurire
Citește
mai multe versuri și profilul scriitorului aici: Viorel Birtu-Pîrăianu
Copyright © 2019 Viorel Birtu-Pîrăianu
Utilizarea
integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul
autorului.
Postări
Leave a Comment