MIHAI MERTICARU

Sonetul ubicuității (I)

În ziua cu trei dimineţi în frunte,

Cu luceferi și muzică celestă,

Esenţa Sfântului Duh se atestă,

Către Dumnezeu Tatăl, sacră punte.

O părere mai mult decât onestă

S-ar încurca în multe amănunte,

Adevărul, încercând să-l înfrunte

Cu-o argumentare voit agrestă.

Nimic, pe pământ, în cer şi pe ape,

Fără dumnezeire nu se poate.

Oricât de departe, El e aproape,

În Univers, dar şi-n inimă-ncape.

Nimeni nu-i singur în singurătate,

Dumnezeu e pretutindeni şi-n toate.

Sonetul cucerniciei

Cu o lumină binefăcătoare,

primește-mă-n graţia Ta, Iisuse,

Şi-n sacralitatea lumii apuse!

Dă-mi un strop din divina Ta splendoare,

Smerenia, harul fiind incluse,

Drept inepuizabile izvoare

Menite, în inimi, să se strecoare,

Cucernice, blajine şi supuse!

Din sfinţenia Ta, trimite-mi rază,

Din nemărginire, un punct albastru,

Calea-mi înaripată luminează,

Dragostea de Tine rămână trează!

Inculcă-mi pioşenie de sihastru

Şi înţelepciunea lui Zoroastru!

Sonetul ubicuității (II)

Te văd pretutindeni şi-n orice clipă

Prin fire de iarbă, dar şi prin stele,

Prin flori, prin codri şi-n lumi paralele,

În frumuseţea ce face risipă,

În visele şi visurile mele,

În vestea cea bună, sosită-n pripă,

În dragostea ce uşor se-nfiripă,

În minunea ce mişcă toate cele.

Te simt peste tot, Doamne, şi-n orice timp,

În astrul nevăzut, ușor intuit,

În orice relicvă, cutumă şi mit,

În catedrala de-azur şi în Olimp.

În toate, dacă Te afli înmiit,

Atunci eşti puţin şi-n mine, negreşit.

Sonet psalm (II)

Tu, Doamne, poţi fi orice: marmură, zid,

Eu, doar o iederă căţărătoare

Sau o palidă umbră călătoare,

Un monumental Nimic umplut cu vid.

Sub altarul Tău fără de hotare,

Îngăduie-mi, Părinte, pe veci să mă închid,

Chiar dacă sunt un fir de praf insipid,

O frunză de salcie plângătoare.

Mereu Te caut, deși sunt în Tine,

Ca iarba verde crescând pe coline

Ca răul ce se integrează-n bine.

Nu Te mai ascunde, Sfinte, după nor,

Toate izvorăsc din sacrul Tău izvor,

Toate-s ale Tale, Tu al tuturor.

Sonetul devoalării

Lasă-mă, Doamne, a Te vedea să pot

Cum trebăluieşti prin împărăţie,

Fă o briză spre mine să adie

Să-mi dea clarviziune de sacerdot,

O jumătate de stea, dă-mi şi mie,

Acolo să mă mut cu cărţi și cu tot,

Că acest drept mi se cuvine, socot,

C-aici prea am ajuns la ananghie!

Dă-mi, Sfinte, şi o felie de soare,

Să văd aura celor dispărute,

Învaţă-mă să Te iubesc cu-ardoare!

Nu terminai aste rugăminţi mute

Şi văzui lumină covârşitoare-

N-ntunericul celor nevăzute.

Sonetul unei triade

Pe lumea asta, toate-s trecătoare,

Intră-n ale morţii pepiniere,

Acceptă pietrificarea-n tăcere,

Din întâmplare, dar și din eroare.

Tristețe, bucurie şi avere

Se trec ușor ca o plăcută boare,

Ca mâine-i cenuşă slăvitul soare,

Dar prima-i frumuseţea care piere.

Tot ce există-i lege să dispară!

Furia și lăcomia barbară,

Invidia, puterea, măreţia,

Vor trece toate prin foc şi prin pară.

Doar o triadă gustăveşnicia:

Cuvântul, Dumnezeu şi poezia.

Sonetul contiguității

Din ceruri vin misterioase şoapte,

Îndemnuri vagi pătrunse de nepătruns,

În argintii vălătuci de nori ascuns,

Precum în faldurile cifrei şapte.

Cristal de gând sfințit, acuma, ajuns

La urechile mele tot mai apte

Să distingă ce-i luminos în noapte

Şi să se închege în umil răspuns.

Mă bucur mult, Doamne, că Te înţeleg,

C-am reuşit să-mi însuşesc cutuma,

Că m-ai ispitit cu taine întruna

Și chiar mi–ai dat libertatea să aleg.

Aflu că  n-am ştiut-o-ntotdeauna–

Cu-ntregul ș-infinitul, Tu eşti una.

Sonetul unei viziuni

Rătăcind prin labirintul unui gând

Şi tot visând o geană de lumină,

Mă pomenii cu-o cupă arhiplină

Cu-ambrozie, Dumnezeu alături stând,

Păream un boţ palid făcut din tină,

Cu sufletul eterics trăluminând,

Îngheţatele-mi șoapte susurau blând,

Revărsându-se din gură străină.

Domnul a-nţeles perfect ce l-am rugat,

Un semn discret a binecuvântare,

Spre noapte s-a întors şi s-a luminat,

Ca-n prima zi, cu toată bolta-n soare.

De-atunci am rămas cu lumea împăcat

Și-o pot privi prin lupă măritoare.

Sonetul descătușării

Te aşteptam cu ochii lipiţi de geam

Când Te-am zărit cum păşeşti pe alee,

Umbra-Ţi strălucea pe Calea Lactee

Şi-n toată măreţia văzutu-Te-am,

Din ochiul Tău drept sări o scânteie,

Era soarele spre care slobozeam

Efluvii de uimiri şi în schimb primeam

Câte-o lună, o stea, o orhidee.

Erai ocean infinit de lumină,

De luceferi, străjuit, şi-aurore,

Mult nimbat cu raze multicolore.

Ţi-am cerut binecuvântarea divină

Şi, în acorduri de orgă sonore,

M-ai miluit cu-o privire calină.

Sonet paranormal

L-am zărit spălându-Şi faţa cu rouă,

A intrat pios într-o catedrală,

Avea o figură destul de pală,

Când să-L prind, a și început să plouă

Şi-a dispărut pe poarta triumfală.

M-am închinat cu mâinile-amândouă,

Sperând să vă aduc o veste nouă

Cu o întâmplare paranormală.

De ce-ai fugit, Doamne, iar de mine

Când eu Te-aşteapt, Te caut din pruncie,

Vrând să merg, prin lume, la braţ cu Tine,

Să-Ți admir infinita-mpărăție?

Nu-Ţi mai cer să-mi vii cu braţele pline,

Fă, dinspre rai, o briză să adie!

Mihai Merticaru (n. 20 iunie 1938, Rediu, Neamţ): Poet, eseist şi gazetar, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Absolvent al Facultății de Filologie din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1960-1965). A fost redactor la ziarul Ceahlăul din Piatra-Neamț (între anii 1968 și 1974), titularizându-se apoi în învățământ la Școala Gimnazială nr. 5, unde a fost profesor de limba și literatura română, gradul l, până în anul 2000. În prezent face parte din colegiul redacţional al revistelor  Antiteze (Piatra-Neamţ) și Bucureștiul literar și artistic. Mihai Merticaru colaborează la diverse reviste literare din țară şi din străinătate. Este inclus în zeci de antologii și dicționare literare. Poemele sale au fost traduse în limbile engleză, germană și italiană.

Premii și distincții:

Premiul special (Concursul Național de Poezie de la Cluj-Napoca, 2006)

Premiul  Uniunii Scriitorilor din Romania – Filiala Bacău (2014)

Prix litteraires Naji Naamans (Liban, 2016)

Has become honorary member of Maison Naaman s pour la Culture (Liban, 2016)

Premiul literar internațional CORONA (Italia, 2017)
Premiul l și Dropia de aur (Concursul Național de Poezie organizat de revista Dor de Dor, 2018)

Volume publicate:

Vânătoare princiară (poeme, debut editorial, editura Cronica, Iași, 1992)

Catedrală de azur (poeme, editura Cronica, Iași, 1994)

Repere literare şi stilistice (eseuri, editura Cronica, Iași, 1996)

Scriere cuneiformă (poeme, editura Cronica, Iași, 1997)

Întâlnire pe pod (poeme, editura Timpul, Iași, 2003)

Imperiul lupului (poeme, editura Crigarux, Piatra-Neamţ, 2006)

Împărăţia clipei (The Kingdom of an Instant, volum bilingv român-englez, 333 de micropoeme în stil haiku, editura Convorbiri literare, Iași, 2007)

Arca lui Petrarca (sonete, editura Poezia, Iași, 2008)    

Împărăția frigului (editura Timpul, Iași, 2009)

Geometrie lirică (sonete, editura Limes, Cluj, 2010)

Umbra păsării (poeme alese, editura Limes, Cluj-Napoca, 2011)

Arta euritmiei (sonete, editura Vasiliana-98, 2012)

Veșnicia dintre clipe (poeme, editura Vasiliana-98, 2013)

Miresme celeste (poeme alese, editura Tipo Moldova, Opera Magna, Iași, 2013)

Fiordurile memoriei (poeme, editura Cetatea Doamnei, 2014)
Flacăra din piatră (sonete, editura Inspirescu, Satu Mare, 2015)
101 sonete (editura Ideal, Chișinău, 2015)
Urciorul de aur (editura Ravex Coms, București, 2016)
Culori viscolite/Snowdrifted colours (volum bilingv român-englez, editura Eikon, București, 2016)
Zbor lăuntric/Inward Flight (volum bilingv român-englez, editura Ideal, Chișinău, 2017)
Vis și abis (sonete, editura Mușatinia, Roman, 2018)

Citește mai multe poezii aici: Mihai Merticaru, Sonetele femeii, Crămpeie de vis, Șoapte, Urcat în șaua gândului

Copyright © 2018 Mihai Merticaru

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.