CRISTINA BOTÎLCĂ - DRAGOSTEA NU SUPORTĂ DEFINIȚIE

Dragostea nu suportă definiție, dar poate fi transpusă în artă. Ea nu suportă nici amânare, pentru că te macină pe interior ca o boală care-ți place și de care nu vrei să te tratezi, al cărui leac este doar obiectul iubirii tale. Poate fi mama, tata, patria, divinitatea sau bărbatul ori femeia de lângă tine. O regăsim în multe forme, dar cel mai des o vedem în noi înșine. În secolul ăsta, te poate păcăli. Dragostea liniștită, dar pasională, a fost înlocuită cu dependența ascunsă, dar puternică. Cineva mi-a spus odată că, înainte, oamenii erau în dragoste, iar azi sunt doar îndrăgostiți. Există o diferență.

Joacă-te cu mine

Hai să ne jucăm!

Eu voi fi primăvara,

Iar tu, bietul om care își duce zilele pe aceeași margine.

Eu voi veni tiptil, blândă și amăgitoare,

Iar tu vei fi bucuros.

Eu voi scoate viața de sub pământ și o voi hrăni,

Iar tu îmi vei admira creația.

Eu voi arunca păturile sus, în cer,

Iar tu te vei șifona în ele până seara.

Apoi, eu voi fi vara.

Te voi alinta,

Iar uneori te vei sufoca de la atâta dragoste.

Îți vei topi fața și îți vei sculpta una nouă.

Eu îți voi oferi Soarele, cu tot cu fulgere și tunete,

Iar tu te vei adăposti sub primul stejar bătrân.

Apoi, eu voi fi toamna.

Îmi voi lua un palton

Și mă voi plimba pe lângă tine ca un vârtej.

Vei începe să te temi de mine,

Iar eu îți voi fura Soarele,

Și îți voi lăsa doar fulgerele și tunetele.

Apoi, eu voi fi iarna.

Rece, albă și grea.

Te vei acoperi cu gheața din mine

Și îți vei aminti cu tristețe de cea dintâi zi de primăvară.

Expediție

Am obosit să tot sap după tine!

Nu ești nicăieri.

Mă uit printre rânduri,

Poate-poate găsesc un alt tu,

Însă e noapte

Și eu nu mai văd bine pe întuneric.

Te prind câte odată în oglindă,

Zăresc o sclipire, ori un rânjet,

Ori aud un sunet care seamănă cu vocea ta.

Sunt doar eu

Și o mică parte din tine,

Pe care cred că am pierdut-o iar printre file

        - și acum trebuie să te caut iar.

Prima

Mi-e frig!

Dar acum mă pot înveli cu tine.

Ai apărut din nu știu care izvor

și te-ai scurs pe lângă mine

        șiroaie... șiroaie...

Ai traversat mări, oceane,

Dar apa ta nu s-a amestecat cu a lor.

Ai rămas la fel de pur,

        ca prima rază de lumină

        din prima zi de viață

        a primei lumi.

Tratament

E un blestem să iubeşti.

O boală, o degenerare, o tumoră

        de care nu scapi niciodată.

E un ghinion,

O lovitură, o gripă, un surplus.

E o tornadă,

O maree, un virus, o injecție.

        - și nu există tratament,

Decât să iubești și mai mult.

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Cristina Botîlcă și Mi-am uitat sufletul undeva

Cumpără aici volumul "Home": Smashwords, Amazon, Payhip

Copyright © 2018 Cristina Botîlcă

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.