CRISTINA BOTÎLCĂ - MI-AM UITAT SUFLETUL UNDEVA

Mi-am uitat sufletul undeva

Mi-am uitat sufletul undeva

pe o plajă goală

Când l-am scos din geantă odată cu cartea scrisă de tine

și cred că (era de aceeași culoare cu nisipul)

nu l-am mai recunoscut după câteva ore

(era mic și ușor) M-am uitat peste tot

(era delicat, ca o floare de soc) Am căutat lângă apă

și nimic (mi-l dăduse mama)

Am jurat că nu-l las acolo

(oricum voiam altul, nu?)

și m-a prins noaptea

pe plaja aia goală

(unul mai tare)

Am luat ultimul avion spre casă

și tot drumul m-am gândit la el

(unul mai strașnic, să nu se spargă așa repede)

Au trecut mulți ani de-atunci

(dar am găsit unul la fel de firav)

și el, încă pe plaja aia goală,

răscolit de valuri și de anotimpuri

nici nu știu cum rezistă peste iarnă

cum rezist eu

de dorul lui

(tot din flori de soc)

Mă uit câteodată la pozele din vacanță

poate-poate îl văd iar (săracul, e la fel de slab)

în ochelarii de soare

sau oglindit într-o vitrină de magazin

Și mi se pare că-l văd brusc

scurt (degeaba-l mai caut acum)

ca un licăr

Și dispare iar

și iar mă-ntorc în după-amiaza aia blestemată

de-atâta bine

Mi-am uitat sufletul undeva

pe o plajă goală.

Martirii

Gurile de aer te costă.

După ce ai respirat toată viața smoală

care ți s-a lipit și de ochi și de urechi,

aerul te ustură la suflet.

Te arde.

Ia și scrie, mamă,

scrie ce te doare și ce te alină,

ca să nu uiți mai târziu.

Ia și scrie, mamă.

„Viitorul-umbra”

și-o să vezi c-atunci aerul e mai ușor

și mai puțin acid.

Înainte

mi-ar fi plăcut ca dimineața

să nu fi fost atât de dulce

fără mine.

Dar asta

era înainte.

Când locuiam cu mine

într-un studio micuț

la marginea unei frunți albe,

pe o stradă colț cu tine.

Mă știam.

Mă plimbam pe străzile mele

miraculoase

și copacii mei - ca algele marine -

nu se zvârcoleau ca azi.

Aveam un lac liniștit

unde mi se înecau mereu durerile

care nu știau să înoate.

Mă știam bine.

Dar au ridicat fabrici și uzine

în mine.

Și străzile-s pustii acum

și rele

și lacul e stătut.

Iar eu mă tot gândesc

la cum era înainte.

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Cristina Botîlcă

Citește aici poezii din volumul: Dragostea nu suportă definiție
Cumpără aici volumul "Home": Smashwords, Amazon, Payhip.

Copyright © 2020 Cristina Botîlcă

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.