ADRIAN ABRUDAN
















O pasăre

cu aripi albastre
mi se zbate în piept

aripa stângă
este a mea

aripa dreaptă
îți aparține

zăpezile nu ne iartă zborul
ne așează pe aripi

vălătuci de ceață

sentimente
suspine

în plete
avem
povești romanțate

flori de gheață
ciudate

o pasăre
cu aripi albastre

mi se zbate
în piept

aripa stângă
îmi aparține

tu ești zvâcnirea
aripii drepte


Erai

leneșă

ca o leoaică după o

vânătoare reușită
te ascultam
lipit de fereastră
închis în cochilia mea
de melc istovit

vreau să amestec respirația mea
cu aerul tău
vreau un loc
în trupul tău neodihnit
vreau să plutesc
ore în șir
zile
ani
e tot ce-mi doresc

vreau să-mi citești poezia
aceea tulbure
vreau să cresc
vreau ceai
vreau soare și ploi calde
de vară
vreau umărul tău
să plâng
să surâd
să privesc cum ninge
afară

vreau o lume în care
tu
să-mi fii
la căpătâi
vreau să-mi desenezi copacul
acela
vreau
vreau castele de nisip
vreau să urc
o mie de trepte
vreau să țip
vreau să rămâi...


Poate

Poate
nu există tăcere între noi
poate e doar umbra necuvintelor
rămase pe paliere
de ceață
poate
pe buzele tale a nins
pe umerii mei este gheață
și
ne stingem oful
răpindu-ne unul altuia
secundele fictive
numărându-ne pașii tăcuți
spre infinit
poate
în gândul meu a rămas
tatuat
surâsul tău alb
atât de alb
de grăbit
ce, uite
îl simt în sânge
ca pe o rugăciune
ce curge
curge
șuvoi...

poate
nu există tăcere între noi...


Povestește-mi ploaia

Povestește-mi ploaia, rupe tăcerea
ce despică orașul în două.
Tu știi să înalți zmeie purpurii
deasupra sufletului,
eu știu că tu poți sfida lumea cu brațele amândouă,
îmbrăcată-n cămașa aceea albastră...
Povestește-mi ploaia, ploaia căzută, verde,
de dimineață...
Ne apasă,
ne lasă,
ne apasă,
gândul că-ntr-o zi, vom naviga, singuri,
pe mări străine.
Fiecare va duce cu sine
câte ceva din celălalt.
Eu, glezna ta sărată, ultimul tău suspin,
tu
umbra palmei mele,
fumul gros de țigară
și paharul cu vin!...
Povestește-mi ploaia, ploaia aceasta verde,
căzută, așa, din senin...


Adrian Abrudan (n. 14 August 1972 , Orăștie, locuiește în Alba Iulia): Poezia este a doua mea dragoste, după pictură. Poezia este insula mea secretă în care mă retrag pentru a mă regăsi, pentru a-mi limpezi sufletul. Poezia a fost este și va rămâne, rezerva mea de aer. Am publicat poezii în revista eCreator, iar anul acesta sper să pot debuta și în volum.

Copyright © 2018 Adrian Abrudan
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.


Niciun comentariu

Un produs Blogger.