"" TEODOR DUME - PARNAS XXI

TEODOR DUME


Poet Oradea














Colecţionarul de răni

poate că teama pe care o invoc
nici nu există
nici oamenii întorşi de la muncă
cu haina purtată pe umeri ca un semn
de ultimă suflare a trudei
nu există
decât
o moarte prin care văd înăuntru

nu ştiu dacă e bine sau rău
toate acestea îmi inflamează iubirea
şi tot ce-am avut...
până la urmă aş putea spune că
nu există nicio amintire
cu un copil în pantalon scurt
ci doar un bătrân colecţionar de răni
pe care şi Dumnezeu l-a uitat

nu mai ştiu niciun cuvânt care începe cu mine
ştiu însă un loc pe unde nu mai trece nimeni
singurătatea cotrobăie prin umbră şi
muşcă
puţin câte puţin
îmi fac loc în propria-mi rană şi aştept...


Gest și lumină

azi mi-am distribuit toată dragostea
ca o recuperare a ceea ce
am pierdut
am dat din mine totul
precum Dumnezeu din bunătatea sa
însetatului de băut
înfometatului de mâncare
îndrăgostitului toate sentimentele
şi-n cele din urmă
câteva motive pentru a iubi

e drept
am stat puţin în cumpănă
şi-am privit înspre locul în care
doar Dumnezeu poate întoarce capul

dintre toate mi-am păstrat doar emoţia
singura care mă poate ajuta
să trec printre oameni


Casa de la răsărit

am să-ţi dau din mine câte o zi
doar una
suficient cât
să-ţi clădeşti o casă
cu ferestrele înspre răsărit
de unde
seară de seară o
să mă vezi trecând

să nu mă strigi

lasă noaptea să respire din mine
ca-n tăcerea ei să-mi pot
înveli chipul
pentru o altă zi

schijele de lună îmi intră în ochi
şi frigul din oase
îmi subţiază tăcerea
mă retrag în deşertul din mine
şi aştept
primul tău semn

Scriitor Oradea


Dumnezeu e acasă

mi-ai spus că Dumnezeu
a murit strivit de întuneric
şi nu te-am crezut
mult mai târziu
mi-ai spus că
Dumnezeu a înviat
şi te-am crezut
a păşit printre suflete
a pus durere lângă durere
viaţă lângă viaţă
şi ne-a privit

am uitat să-ţi spun că
unul din mine l-a iubit deşi
nici măcar nu l-a cunoscut...

sunt prea independent şi
stau în spatele unui răsărit
din când în când
îngenunchez
la capăt de zi
şi te strig
vino iubito fii complice
la viaţa asta trăită printre oameni

unde e Dumnezeu e şi lumină


Poate ultimul dar…

ştiu că
nu voi mai fi niciodată
ceea ce am fost dar
azi
sunt mult mai aproape de mine
şi-mi permit să vorbesc cu Dumnezeu
o să-l rog să-mi împrumute
clipele dintre două respiraţii
doar atât
cât să-l strig pe tata
să o mângâi pe mama şi
să-mi sărut copilul
nepotului să-i pot lăsa
urmele paşilor şi ceasul îmbătrânit
de sub grindă...

doar atât...

întind mâna înspre tine
Doamne
dă-mi ceea ce aşteaptă sufletul meu
la urma urmei lasă-mă să fiu
pâinea ce hrăneşte trupurile celor mulţi

şi asta pentru o altă zi

Ziarul EcoulTeodor Dume (n. 04 aprilie 1956, Luncasprie, Bihor): A urmat cursurile școlii generale din satul natal și Şcoala profesională "Înfrăţirea" din Oradea. Este absolvent al Liceului "Înfrăţirea" din Oradea, al Şcolii Populare de Artă din Oradea (secţia Regie-teatru, specialitatea Actorie) și al Academiei de Studii Social-Politice, pentru pregătirea cadrelor de conducere, din Bucureşti. De-a lungul timpului a fost corespondent şi colaborator permanent la ziarele şi revistele: Convorbiri literare, Luceafărul, Crişana, Familia, Munca, Unu, Viaţa Militară, Apărarea Patriei, Şoimii Carpaţilor, Bihorul, Literaria, Filobiblon, Aripi Siderale, Ţara Visurilor Noastre, Ţara Crişurilor, Algoritm Literar, Observator ( Canada,) Radiometafora (Canada), Radio R. ROMANIA, Armonii culturale, Oglinda literară, Poezia, 13 plus,  Cuvântul liber, Fereastra, Nomen Artis, Răsunetul, Aslro (Quebek), new-york-magazin-special, Sintagme literare, Ante Portas, Conograf, Literadura, Sfera Eonică etc. Teodor Dume este membru fondator (alături de Stelian Vasilescu, şi de alţii) al revistei de cultură Ţara Crişurilor, publicată în Oradea (ediţia 1990),  fondator și redactor șef al ziarului Ecoul din Oradea (1990) și director executiv al revistei Confluenţe lirice. Este membru al Uniunii Scriitorilor Europeni (USE) și membru al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Quebec.

Premii:

Premiul I - la Concursul de poezie “Frumusețile iernii”, organizat de Cenaclul “Ecoul” (Oradea, 1977)
Premiul I - la Concursul de poezie “Om bun”, organizat de revista “Țara visurilor noastre” (1977)
Premiul special al juriului - la Concursul de poezie şi muzică folk “Tineri ca patria”, organizat de Cenaclul “Ecoul Tinereţii” al Casei Ştiinţei şi Tehnicii din Oradea (1977)
Premiul I - la Concursul de poezie creaţie şi interpretare “Inima sticlei” organizat de Casa de cultură “Sticla” din Pădurea Neagră (1987)
Premiul I - la Concursul de creaţie literară “Daţi-vă mâna prieteni”, organizat de Clubul “Înfrăţirea” din Oradea (1987)
Marele premiu - la concursul de creaţie literară “Porni Luceafărul”, organizat de Academia de studii social-politice Bucureşti (1988)
Premiul I - la Concursul de poezie “Inimă și dor”, organizat de Casa de cultură a sindicatelor din Oradea (1990)
Premiul special al juriului - la concursul de creaţie literară “Și totuși iubirea”, organizat de revistele “Țara crișurilor” şi “Ecoul” (Oradea, 1990)
Premiul I- la concursul de creaţie literară “Decembrie 1”, organizat de ziarul “Bihorul” (1994)
Marele premiu - la Concursul de creaţie literară “Poezie și suflet” (organizator Ottilia Ardeleanu, Năvodari, 2010)
Menţiune - la Concursul de creaţie literară “Prin colbul vremii” (organizator “Însemne literare”, 2012)
Premiul I -  la Concursul de creaţie literară “Ars poetica” (2014)
Autor de onoare - al site-ului şi revistei “Confluenţe lirice” (2014)
Premiul I - la concursul de creaţie literară “Prin colbul vremii” (ediţia a 2-a, organizator “Însemne literare”, 2015)
Premiul revistei “Fereastra” (organizator Literaturitate, Ottilia Ardeleanu, 2015)

Autorul lunii (organizator Literaturitate, mai 2016)
Locul I - la concursul “Poezia săptămânii” (săptămânile LXIV, LXXII, LXVI, LXVII, LXVIII, concurs organizat de “Poeţii noştri”, 2016)
Poezia lunii (noiembrie și decembrie 2016, concursul revistei QPoem - editurii “Paralela 45” – “Cartea Românească”, care apare sub egida USR)
Menţiune - la Concursul Internaţional de Aforisme (Tecuci, 2017)


A publicat în antologiile:

Coloane (debut colectiv, Comitetul de cultură al judeţului Bihor, 1978)
Tratamente pentru inimă (antologie: Liviu Ioan Mureşan, Teodor Dume, Ottilia Ardeleanu, Alexandru Gheţie, Vali Slavu, Ioan Barb, 2011)
Lira21 "a treia carte. poezii" (selecţia Cristina Ştefan, 2012)
Confluenţe lirice (coordonator Relu Coţofana, 2012)
Meridiane lirice (2012)
Însemnele unei tăceri (Casa gândului, coordonatori Mioara Băluţă şi Andrada Matei, 2012)
Confluenţe poetice (coordonator Relu Coţofana, director executiv Teodor Dume, 2013)
Confesiuni în virtual (coordonator Relu Coţofana, director executiv Teodor Dume, 2013)
Paradigme virtual (2014)
Roşu mocnit (coordonatori Mioara Băluţă şi Andrada Matei, 2014)
labirinturi autumnale (Însemne culturale, carte digitală, 2014)
Antologia aforismului românesc contemporan (coordonator Lucian Velea, 2016)
Antologia Cenaclul de la Roma (coordonator şi selecţie Valeriu DG. Barbu, 2016)
Almanah Sintagme literare (coordonator Geo Galetaru, 2017)
Antologia aforismului românesc (ediţia a II-a, editura Digital Unicorn, coordonator Lucian Velea, 2017)
Antologia Festivalul Internaţional al Aforismului (coordonator Vasile Ghica, Tecuci, 2017)
  
Volume publicate:

Fără grupă sanguină (editura ArtBook, prefaţa Cezarina Adamescu, cuvânt înainte Cristina Ştefan, 2017)
Temniţa de sub rană (editura PIM, prefaţa Cezarina Adamescu, 2017)
Colecţionarul de răni (editura PIM, 2017)
Durerea din spatele cărnii (editura PIM, prefaţa Ionuţ Caragea, 2017)
Vitralii pe un interior scorojit (editura PIM, prefaţa Ionuţ Caragea, 2016)
Azil într-o cicatrice (editura PIM, prefaţa Angela Nache Mamier, 2015)
Moartea, un fluture alb (editura PIM, 2015)
Adevărul din cuvinte (prefaţa dr. Gheorghe Grigurcu, 1985)
Strigăt din copilărie (prefaţa dr. Gheorghe Grigurcu, 1994)
Lacrimi pe altarul trupului (editura Pim, Iași, 2018)
Devoratorul de umbre (editura Princeps Media, 2018)
Ferestre spre marginea lumii (editura Pim, Iași, 2019)
Când umbrele trec strada (editura Pim, Iași, 2019)

Copyright © 2017 Teodor Dume
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.


Un produs Blogger.