TEODOR DUME - FERESTRE SPRE MARGINEA LUMII

Teodor Dume - Ferestre spre marginea lumii (editura Pim, Iași, 2019): Teodor Dume este unul dintre stâlpii poeziei contemporane, cu deschideri largi înspre sufletele cititorilor, construindu-și cu migală, iubire și credință propriul său drum. Teodor Dume își dezvăluie sufletul, se dezvăluie pe sine însuși fără o deghizare a sentimentelor. Maturitatea scrierilor dumiene vine din adâncul ireversibil al copilăriei. Teodor Dume, păstrează viu tezaurul închis în cuvânt, îl redescoperă și-i adaugă valoare, istorie, trăire adâncă. Teodor Dume redefinește, prin scrierile sale, poezia meditativă – filozofică. Este un bun observator al lumii interioare și se limitează doar la concretul palpabil, ceea ce puțini știu azi să o facă. Iată că rvenim la acea fereastră din care privim, care se deschide, care te împinge să privești dincolo de ea. (…) Ferestre spre marginea lumii nu este doar o carte și nici un simplu pașaport de trecere prin poezie, ci este un certificat de naștere valid a unei scriituri asumate care poartă amprenta lui Teodor Dume. (extrase din prefața volumului - Teodor Dume și tezaurul din cuvânt – semnată de scriitorul Atila Racz)

Ferestre spre marginea lumii

fericirea mea e o fereastră prin care

privesc cerul și din când în când

poteca ce duce

înspre marginea lumii

totul este asemeni cerului care

mă împiedică să văd dincolo

în fiecare dimineață

scormonesc prin memorie

am senzația că îmi lipsesc

câteva lucruri

lipsa asta mi-a împuținat trupul

și de-o noapte îmi tot spun

că sunt trist

doar

câteva iluzii se zbat pe uscat

și-mi zgâlțâie privirea

sunt înghesuit într-un colț

de întuneric și lovit în plin

precum zborul din adâncul cerului

singurătatea își leagănă tăcută umbra

și din când în când

îmi ciugulește din suflet

trupul mi-a devenit un loc

de perelinaj pentru toate păcatele lumii

durerile înalță ziduri

nimeni nu intră

nimeni nu iese

la singura poartă din zid

mi s-a așezat umbra și cerșește

                          puțină libertate

doar atâta cât

să-l impresioneze pe Dumnezeu

Univers paralel

visul e un univers paralel

în care vreau să trăiesc dar

nu pot să-mi iau umbra cu mine

și cum fără ea

nu-mi pot confirma existența

o să aștept răsăritul

și toate gândurile

o să mi-le mut

cât mai aproape de Dumnezeu

partaj între singurătăți

nu toate singurătățile

au tăria

de a se așeza pe sufletul omului

unele trec de oameni

își conturează locația

la marginea apei și

au dreptul să respire între

                cele două maluri

primăvara devreme

când se tulbură apele

se ascund în scorbura zilei

altele își continuă drumul

înspre nord înnodând

potecile

pentru o posibilă

reîntoarcere

a mea face tumbe prin mine și

râde ca oamenii în hohot

îi privește locația

alteori

în semn de protest

se strecoară în imaginea zilei și

uită să se mai întoarcă

dar îmi face cu mâna...

Îndeajuns cât să-mi pot grava numele

nu-mi profanați liniștea în care

zi de zi

scriu o nouă poveste

despre cel care a fost

dacă dezvinovățirea e

un act de curaj

ea poate să pledeze

în fața instanței morale

și să se întindă fidelă

ca o umbră

peste amiază

când

și cerul tace

îndeajuns încât

să-și scrie epopeea zilei

sunt fericit când apuc

să trec prin fiecare anotimp

ducându-mi tăcerea în spate

ca pe un rucsac

ia seama zic

mâine e o altă zi

pe care o să o umplu cu tăcere

și între răgazul

dintre două respirații

o să încep o altă poveste

despre cel care a fost

și asta

pentru a putea intra

în grația noului anotimp
doar pentru cât să-mi pot

grava numele

pe ultima imagine a zilei

Mai multe poezii și profilul autorului: Teodor Dume
Citește aici poezii din volumele: Lacrimi pe altarul timpului, Devoratorul de umbre și Când umbrele trec strada

Copyright © 2019 Teodor Dume 

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.