FLORENTINA LOREDANA DALIAN

Gutuile mele, candele

Era întuneric, venisem cu mama din alt sat, satul copilăriei, al bunicilor,

simțeam ca o alungare din Rai și răcoarea nopții și frunzele toamnei,

mi se spusese că trebuie să ne mutăm, că voi merge la școală,

eu suspinam după cățelul meu care rămăsese în poartă, nedumerit,

iar lumea cea nouă mi se părea mult prea mare pentru păpușile mele.

Femeia aceea străină mă luase în brațe și mă purta printr-o casă străină,

a deschis larg o ușă - ăsta-i salonul, mi-a spus.

Parfumul gutuilor a năvălit deodată peste nedumeririle mele,

am inspirat adânc, dar era întuneric și necunoscut acolo,

m-aș fi dorit la noi în polată, lângă soba arzând...

Când deodată, s-a luminat întunericul, zeci de candele au răsărit

inundându-mi privirile speriate. Erau gutuile, gutuile toamnei,

așa cum le știam și din satul meu. Mi-am zis atunci

că nu e totul pierdut, că, de vreme ce sunt gutui și în casa aceea străină,

nu poate fi chiar așa de rău. Și n-a fost.

Gutuile mele, candele luminând întunericul salonului,

au alungat balaurul, au pus un pod între lumi, iar trecerea a fost mai ușoară,

mai blândă și cu parfum de gutui.

Iar școala și ea a fost o gutuie: un fruct bun la gust, cam înecăcios uneori

și care dă să-ți rămână-n gât, de care te saturi destul de repede,

dar care face lumină în bezna minții, precum gutuile mele ca niște candele,

în salonul întunecat.

Poarta sărutului

Privesc prin fereastra hotelului un colț de toamnă,

mă plimb mental pe străzile unui oraș străin

în care străine-mi sunt toate,

mai puțin amintirea ta și sărutul.

Florăresele au pictat trotuarul cu multe culori

în care predomină galbenul.

Galbenul este culoarea toamnei

și-a întâlnirilor târzii.

Revăd monumentele brâncușiene și-mi spun

că din toate  cea mai tristă e Poarta Sărutului -

ea știe mai bine de ce.

Rătăcesc printr-un sanctuar al cărților,

prin fum de țigară, într-o zi ireală de toamnă,

respir mirarea unor frunze căzând

și-n fiecare întrezăresc săruturi neîntâmplate.

Un sărut e o poartă. O poartă dincolo de care

nu mai ești la fel.

Clepsidră

Păstrează clipa aceasta

dintr-o noapte de toamnă

în care vântul bătea să smulgă visele

din rădăcină.

păstreaz-o ca pe un semn de carte

încă nescrisă,

ca pe o sticlă cu vin învechit

pe care nu te înduri s-o deschizi -

încă nu i-a venit vremea.

păstrează clipa aceasta

în care te-am închis în inimă

ca-ntr-o clepsidră,

într-o noapte de toamnă

cu cod galben de vânt.

Omul-copac

Omul-copac a prins rădăcini în inima mea.

Nu l-am udat, nu l-am arătat soarelui, am încercat să-i iau aerul –

El a crescut tot mai viguros.

Omul-copac şi-a înfipt adânc rădăcinile neștiute.

Chiar și atunci când

n-am ascultat împreună bătaia orologiului,

omul-copac locuia în mine și se ruga.

Îi auzeam rădăcinile crescând.

Omul-copac a prins rădăcini în inima mea

şi nu-i uragan să-l poată smulge…

Tablou cu iederă și copac

Dacă eram iederă și tu copac,

așa-i că am fi stat mereu îmbrățișați?

Ce caldă îmbrățișare!

Dar nu sunt iederă,

nu ești copac;

abia dacă ni se-ating mâinile

și-atunci cu grabă ni le retragem,

poate de teamă de-a nu deveni

eu - iederă, tu - copac...

Cât o lacrimă de ceară

Ne-am împotmolit visele-n iarnă

şi de-atâta înstrăinare

au degerat ghioceii sub zăpadă;

să mai tragem o dușcă, să ne dezghețăm,

să uităm măcar o zi

că am fi putut fi fericiți o viață!

Ne-am dat fericirea la schimb pe tăcere

şi-acum ne-ntrebăm când oare

vom avea și noi dreptul

la un dram de iubire,

măcar cât o lacrimă de ceară.

Fiți sobrii, tovarăși!

dați-o-n bălării de iubire,

băgați-vă iluziile undeva

și construiți mai departe ziduri!

Omenirea are nevoie de ziduri,

cât mai multe ziduri,

în spatele cărora să ne ascundem

cu tot cu paradisul pierdut..

Florentina Loredana Dalian (n. 29 martie 1968, București, nume real Dănilă, locuiește în Slobozia): A obținut în jur de 50 de premii literare, pentru proză, poezie, dramaturgie, proză umoristică și haiku. A publicat în mai multe volume colective și antologii. Despre creațiile sale au scris:  prof. univ. dr. Adrian Dinu Rachieru, Ion Roşioru, Marius Chelaru, Virgil Diaconu, A. G. Secară, Passionaria Stoicescu, Titi Damian, Liviu Comşia, Tudor Cicu, Romeo Aurelian Ilie, Ionuţ Caragea,  Aurel Podaru, Maria-Daniela Pănăzan ș.a. Florentina Loredana Dalian este membru fondator al Clubului Umoriştilor Constănţeni „Prăvălia cu umor”, membru al Uniunii Epigramiştilor din România și membru al Societăţii Române de Haiku.

Volume publicate:

Ostrov (poezie, editura „Eikon”, București, 2019)

Domnișoara Nimeni (poezie, editura „Eikon”, București, 2017)
Miss Univers (proză scurtă umoristică, editura „Dobrogea”, Constanța, 2017)

A unsprezecea poruncă (proză scurtă, editura „Eikon”, Cluj-Napoca, 2014, ed. II)

Înainte de magnolii (roman, editura „Tipo Moldova”, Iași, iunie 2014)

A unsprezecea poruncă (proză scurtă, editura „Rafet”, Rm. Sărat, 2012, ed. I)

Scrisori netrimise (roman, editura Fundaţiei Culturale „Antares”, Galați, 2011)

Aceeași lună peste sat (proză scurtă, editura „Remus”, Cluj Napoca, 2010)

Și copiii se îndrăgostesc (proză scurtă, editura „Clubul Saeculum”, Beclean, 2008)

Blog personal: Florentina Loredana Dalian

Citește aici: Florentina Loredana Dalian - Limanul promis și Florentina Loredana Dalian - Nu mai cred

Copyright © 2017 Florentina Loredana Dalian

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.