FLORENTINA LOREDANA DALIAN - LIMANUL PROMIS

 

Limanul promis

Maria pictează bărci negre
într-o plutire-încremenire pe ape albastre
străjuite de același decor,
bărci negre cu gondolieri înveșmântați în negru,
luntrași ai nimănui așteptând izbăvirea de singurătate.
Zidurile roșiatice sunt acolo de o mie de ani,
au văzut atâtea, pe cei de ieri, pe cei de azi...
Maria crede că ele privesc
- nici cu tristețe, nici vesele, nici cu izbândă, nici fără -
aceleași treceri dintotdeauna prin zădărnicia acestei lumi,
aceeași alunecare spre veșnicie a fluviului.
Maria crede că apele sunt nemuritoare,
doar oamenii sunt trecători.
În zid, o pată galbenă ca un soare,
doi ochi ca două ferestre,
în spatele lor - nicio suflare,
în depărtare - turla unei biserici,
două-trei fisuri, tezaur al secretelor celor duși
atât de vii cândva,
conducându-și și ei bărcile către liman,
un liman al fericirii promise.
Maria pictează bărci negre
pentru zile albe.

Poem dintr-un val

Poemul acesta se scrie pe curgerea lină a fluviului,
poemul acesta se naște dintr-un val aparent,
nu, nu pentru că în depărtare alunecă vaporul alb,
nici pentru foșnetul liniștitor al frunzelor,
nu, nici soarele nu-i de vină,
nisipul - nici atât!
E altceva, e o vrajă pe care n-o poți prinde în slove,
nici pe șevalet...
poemul acesta nu e compus din cuvinte, nu sugerează imagini,
poemul acesta se scrie cu oameni.

Domnișoara Cineva

Hei, Domnișoară Nimeni,
ai ajuns și tu Cineva...
nu contează cât de mult te-a durut,
câți spini ți-au înțepat visurile,
câte iluzii ți-au rămas de căruță,
câte spaime ți-au cutremurat nopțile fără lună...
Ah, Domnișoară Cineva,
aș vrea să știu dacă acum ești fericită.
Bărbații nu te mai iubesc pe la colț de stradă,
poeții nu-ți mai dedică nu versuri, nici vorbă,
nici măcar o nebună partidă de amor,
romanticii nu-ți mai oferă orhidee,
iar sculptorii - eheeei, sculptorii
nici gând nu mai au să-ți dedice domnișoare.
Toate acestea s-au dus pe apa Sâmbetei - ducă-se! -
când ai oferit în dar o piatră în formă de inimă imperfectă.
Dar... ce păcat, Domnișoară Cineva,
că nu-i nimeni să înțeleagă
cum tu ai crescut dintr-odată
când piatra aceea ți s-a întors
de parcă nimeni n-ar fi avut nevoie de ea
(Chiar așa, cine să aibă nevoie de o inimă imperfectă,
fie ea și din piatră... dar nu, nu de piatră?)
Știu că ți-e dor de vremea când purtai conversații cu oglinda,
dar nu purtai grija numelui tău.
Erai Nimeni și asta îți era de ajuns,
Nimeni, dar numele tău, ca și dragostea ta,
erau purtate pe brațe de armurierii cuvintelor.
Erai Nimeni și erai fericită.
Căci nimeni nu reușise să te numească vreodată.
Astfel, umblai anonimă prin lume,
iar lumea ți se așternea la picioare
ca unei Domnișoare Cineva.

Câteva umbre

Venim fiecare dintr-un alt vis,
ne stăpânesc existențe străine, oameni mici, jocuri de-a v-ați ascunselea,
câteva umbre revendicându-și drepturile în pași de vals -
ne apropiem până la sufocare, topiți, contopiți,
apoi gustăm din licoarea înstrăinării.
Gustul ei acrișor-amărui mai stăruie o vreme,
până ce uităm iar că existențele noastre fragile fac echilibristică
la mari înălțimi, fără plasă,
că nimic nu e pentru totdeauna.
Poate că mâine ni se va face iar dor,
dar nu putem paria decât pe ziua de azi.

Duminica mersului pe ape

Azi, în duminica mersului pe ape,
Stăteai departe, dar atât de aproape,
Și „vino!” parcă fără vorbe mi-ai spus,
„Vino!” - și eu de la tine m-am dus.

Din aceeași linguriță culegând nectarul,
O clipă-am uitat ce gust are amarul
Și parcă pluteam și eu peste ape,
Sfidând paradoxul departe-aproape.

Prea multe metafore și vorbe-ntre noi,
Ce dau adunarea și-mpărțirea la doi,
Iar mersul pe ape prea greu ni se pare
Și gustul iubirii - cireșe amare!

Fotografia

Am rupt fotografia aceea
pe care mi-o dădusei într-o seară cu ploaie de octombrie
pe străzile misteriosului Paris.
Era Domnișoara Nimeni,
pe care o creaseși cu mâinile tale
și care zăcea - spuneai - într-un colț de bucătărie,
căci nu-ți permiteai un atelier de sculptor adevărat.
Femeia ta îți făcea scandal că-i murdărești sanctuarul
cu sculpturile tale - și, în felul ei, avea dreptate.
Învârtindu-se printre oale și crătiți,
ea nu putea pricepe de ce compui domnișoare,
când mai practic ar fi fost să mesteci o mămăligă.
Era geloasă pe această domnișoară care nu trebuia să pună murături,
căreia tu îi dădeai formă, cu palmele tale, mângâind-o.
După niște ani, am rupt poza aceea,
întrebându-mă la ce-mi folosește.
Nu mi-a trecut prin gând că ai vrut, în felul acesta,
să îți salvezi creația dintre borcane de zacuscă,
zăcând pe raftul debaralei, trimițând-o, cumva, în lume, prin mine.
Am rupt poza aceea, iar acum mă întreb
dacă arta mai poate fi salvată măcar printr-un vers amețit,
ori printr-un titlu de carte, ca o recuperare necesară,
ori poate și aceasta va fi dată flăcărilor cândva
de cineva care nu-i va mai găsi rostul.
De aceea vă spun, dragilor gospodine,
salvați aceste domnișoare ale nimănui,
care n-au făcut omenirii niciun rău!
E drept că n-au făcut niciodată dulcețuri,
dar toată dulceața lumii se găsește în ochii lor obosiți,
pe care bărbații voștri îi privesc din când în când,
oricât le-ați ascunde printre zarzavaturi.
Am rupt cândva fotografia aceea,
fără să înțeleg că am fost mai rea decât cea de care
încercai s-o salvezi.
În artă, ca și în viață, scapă cine poate.

Septembrie

Septembrie se ivise doar în calendar,
pe străzi, vara-și plimba aerul de frivolitate,
iscând întrebarea - e toamnă ori nu e?
„mă iubește, nu mă iubește”.
O pereche de ochi vorbea despre dragoste
și nu știu - ei, ori vocea aceea sau adierea din pomi
încercau să mă fure
într-un roman încă nescris;
șampania din pahar avea gust de struguri neculeși,
de vorbe nerostite, de versuri nespuse.
Deasupra noastră, deasupra tuturor -
niște frunze indiferente.

(poezii din volumul în lucru „Domnișoara Cineva”)

Citește mai multe versuri și profilul scriitoarei aici: Florentina Loredana Dalian și Florentina Loredana Dalian - Nu mai cred

Citește aici poezii din volumele: Domnișoara Nimeni și Ostrov

Blog: Florentina Loredana Dalian

Copyright © 2022 Florentina Loredana Dalian

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.