CORINA HERGHELEGIU
Bună seara, străine!
Vrei să împarți, o clipă,
singurătatea cu mine?
Clipa să fie albastră,
nemărginită, ca cerul,
încearcă să-i dezlegi,
dacă poți, misterul.
Îți voi citi povești,
balade și poeme,
până se va așterne
somnul peste gene.
Bună seara, străine!
Demult nu mai știu
nimic de tine,
dar azi,
împarte singurătatea ta,
o clipă, cu mine.
Spune-mi, de cine ți-e dor,
la ce mai visezi,
ce ochi mai iubești:
albaștri sau verzi?
Ce gânduri te-apasă,
ce răni te mai dor,
cine-ți mai lasă
în suflet fior?
Bună seara, străine!
ai vrea să-ți împarți,
o clipă, cât viața de lungă,
singurătatea cu mine?...
Hai, spune-mi…
Hai, spune-mi că nu este totul pierdut,
Că primăvara, în suflet, iar înflorește,
Că în orice sfârșit e un nou început,
Că gheața, la soare, mereu se topește.
Hai, strigă-mă din cele patru zări,
Iubește-mă prin cele patru anotimpuri,
Ecoul dragostei străbată-nvolburate mări.
De mână să ne țină pe margini de abisuri.
Hai, risipește tăcerea dintre noi,
Sădește visuri și iubire, doar, în mine.
Adu-mi sărutul pătimaș din caldele ploi,
Să pot renaște, din fostele ruine.
Zi-mi că ți-e dor de mine ca de Infinit,
Că rătăcești tot căutându-te pe tine.
Pe la răscruci de drumuri, în zenit,
Acolo unde timpul parcă a uitat de mine.
Minte-mă că, fără mine, nu se poate,
Că viața-și pierde sensul de-a trăi.
Iar eu voi învăța să mor, pentru-a renaște,
Ca tot pe tine, iarăși, să te pot iubi!
Te-aș căuta
Te-aș căuta,
dar drumurile noastre
duc spre nicăieri.
Te-aș aștepta,
dar astăzi nu mai e nimic
din ce-a fost ieri.
Te-aș mai iubi,
dar totul e trecut,
e toamnă, frig, pustiu…
Și te-aș îmbrățișa
dar brațele să le deschid nu pot,
sau nu mai știu…
Și-atunci te-ascund în mine,
ca într-un templu pustiit,
din care niciodată n-ai plecat,
nici n-ai venit.
Și-ascult tăcerea toamnei,
a frunzelor ce cad,
iar ploile îmi cântă
cu lacrimi de smarald.
Și-n cântecul acesta
fără de sfârșit,
m-avânt în dansul ploii,
și uit că te-am iubit.
Să nu-i spui
Tu, lună, când vei trece
Pe lângă-al meu iubit
Să-i spui că-mi este bine,
Dar să nu-i spui că mint.
Să-i spui că-s fericită,
Că viața-i o splendoare,
Dar să nu-i spui că inima,
În urma lui, mai doare.
Să nu-i spui, lună, tu
C-atunci când te privesc,
Chiar dacă m-a uitat
Eu îmi mai amintesc...
Că nopțile acelea
De iubire pline,
Nu pot să le mai uit,
Zidite sunt, în mine!
Și, lună, aș mai vrea
Calea să-i luminezi,
Și spune-i că-n iubire
Mai poți să ierți, să crezi…
Te vreau
Te vreau în toamna ce îmi bate
Cu frunze colorate-n geam,
Te vreau cu dorurile toate
Ce le-am avut, ce le mai am!
Te vreau în nopțile nebune,
În diminețile fierbinți de vară,
Te vreau când soarele apune
Și luna-n pat mi se strecoară!
Te vreau în șoapte sacadate
Uitate pe cărări, în luna mai,
În flori de-a valma scuturate
Mai vreau, iubirea ta să-mi dai!
Prin anii ce în mine strigă
Rupând tăcerile din noapte,
Cu mâinile în semn de rugă
Te vreau în viață și în moarte!
Fără regrete
Să nu regreți nimic din tot ce-a fost,
Nici ce-am trăit frumos, și nici anost.
Să nu regreți că te-am iubit, că m-ai iubit,
Că florile s-au scuturat și au murit.
C-o altă primăvară nicicând nu va veni,
Că viața cu iluzii, mereu ne va hrăni,
Că-n fiecare zi iubiri se nasc și mor,
Că și dezamăgirile își au rostul lor.
Că vara a venit și nu ești lângă mine,
Că-n suflet mai păstrăm durere și ruine,
Să nu regreți că ochii încă triști vor fi
Căutând prin lume sensul de-a trăi!
Și nu lua cu tine nicio amintire
Din nopțile fierbinți, nebune de iubire,
Și nu mă căuta pe cerul plin de stele,
Toate sunt doar clipe și visuri efemere!
Corina
Herghelegiu: este absolventă a
Universității Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, secția
teatrologie. În trecut: redactor la revista „Teatrul azi”, Consilier UNITER,
Secretar literar la Teatrul Masca. Versurile sale au fost publicate în antologia
de poezie Fel de fel de stihuri.
Volume
publicate:
Contratimpul
iubirii (roman în două volume)
Copyright © 2017 Corina Herghelegiu
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este
permisă numai cu acordul autorului.
Postări
Leave a Comment