CORINA HERGHELEGIU - ÎNGERUL CU NUMELE IUBIRE

Corina Herghelegiu – Îngerul cu numele Iubire: Am a recunoaște că am prefațat peste o sută de cărți de când am ales să fiu nu doar scriitor, ci și editor, dar nu mi-am permis analize și critici literare exegetice, fiindcă am, la rândul meu, ”complexul” de poet și scriitor. De aceea, îmi permit doar un îndemn: citiți și citați versurile Corinei Herghelegiu, mai ales din acest volum al maturității artistice, al transcezelor sentimentale și senzoriale, al percepțiilor și configurării metaforice a alchimiei iubirii totale, al devotațiunii luminate pentru scrierea și afirmarea artei și culturii românești, pentru eterna stare de poezie pe care o inspiră Limba noastră Eminească... Corina Herghelegiu este o eminesciană, așa cum mă consider și eu. Această apartenență ne leagă, ne obligă să rămânem soră și frate de suflet și artă și să rezonăm spiritual pe mai departe, peste prezenta și viitoarele vieți... Mă întreb și vă întreb: nu cumva, chiar ea, Corina Herghelegiu, este... Îngerul cu numele Iubire...? (Romeo Tarhon, scriitor și editor)

Clipă, tu!

Clipă, tu, oprește-te, mai stai!

Dă-mi răgaz să mai iubesc o data,

Să simt parfumul florilor de mai

Într-o lacrima de dor curată.

Tu, clipă, ce-i cu-atâta grabă?

De nicăieri spre nicăieri plecăm,

Și nimeni, niciodată nu ne-ntreabă

De ce, ca florile, grăbit ne scuturăm?

De ce-mi furi, clipă, visurile mele

Și-mi ispitești tăcerea cu-n amurg?

Voi fi ca și pământul, praf de stele

Și doar prin tine, clipă, am să curg.

Clipă, tu, dă-mi nemurirea toată

Din cel neant de unde m-ai adus!

Și lasă-mă să mai iubesc o dată,

Căci „a iubi”, nicicând nu-i de ajuns!

Ce mai faci?

Hei, ce mai faci?

Azi ninge viscolit pe pământ.

Crengile se rup din copaci

Tu, unde ești, în ce gând?

Eu scrijelesc cuvinte pe hârtie,

Le șterg, apoi ascult cum taci

Și le închid, în mine, pe vecie

Tu, unde ești, ce mai faci?

Aud vocea ta, purtată de vânt,

în toate sunetele lumii.

La ușa sufletului meu, fără cuvânt,

opresc toți nebunii.

Nu, nu mai deschid.

Acum știu. Nu ești Tu. Tu taci…

Dar te-ntreb, când în mine te-nchid:

Ce mai faci?

Mi-e dor, mi-e tare dor de tine!

Azi ninge peste întregul pământ.

Am obosit să renasc din ruine…

Tu, ce mai faci? Unde ești? În ce gând?

În emisfera altcuiva

Poate cândva, la miez de noapte,

când gândul tău mă va chema,

voi fi o umbră rătăcită

în emisfera altcuiva.

Și poate că atunci, de dor,

privirea ta va lăcrima

pe umbra mea ce azi răsare

în emisfera altcuiva.

Ai să te pierzi în amintiri,

cu pașii triști, prin înserare,

și-ai să regreți că m-ai pierdut

cândva, prin lumea asta mare!

Când, dureros vor crește aripi

din dragostea ce-a fost cândva,

eu voi renaște din cenușă

în emisfera altcuiva!...

Poate cândva, la un apus de soare,

Vei aștepta s-apară prima stea,

Căci eu voi fi atunci lumină,

În emisfera… altcuiva!

Deja-vu

Hai, ia-mă de mână

și du-mă undeva departe,

unde viața se naște

doar din iubire

și nu există moarte!

Unde se oprește timpul

și nu există ieri,

unde vom fi doar unul

în mii de primăveri!

Și du-mă unde gândul

nestingherit coboară,

în flacăra iubirii

arzând ca prima oară!

Unde se lasă amurgul

și începi ca să mă dori

căci, rădăcini adânci

în tine-am prins, în zori!

Hai, ia-mă de mâini

și du-mă, undeva, departe,

unde n-a fost nici ieri,

nici mâine

și nu există moarte!

Unde exist doar

EU și TU,

albastrul infinit,

iubirea

și-un deja-vu!

La țărmul mării

La țărmul mării să nu m-aștepți în van,

Toate visurile noastre plutesc în derivă.

Suntem ca două picături într-un ocean,

Tu, naufragiat, eu în tăceri captivă…

La țărmul mării, ca o sirenă rătăcită,

N-am să te-aștept, mă pierd în ploi,

Noi am trait iubirea ca pe o ispită,

Nu ca un zbor spre infinit, în doi!

La țărmul mării nu se mai nasc priviri

Ce ard și strălucesc ca stelele pe cer,

Voaluri de corali se-aștern pe amintiri,

Iubirea, ca adâncul mării, e un mister.

Vapoare doar se mai întorc din larg,

De dor gonite și de-o îmbrățișare.

Iubirea noastră, în valuri ce se sparg,

A naufragiat și s-a pierdut în zare!

Capăt de drum

Tu ești capătul meu de drum,

De mai fac un pas, cad de pe Planetă,

Ești dorul ce mă face scrum

Și ploaia, ce îmi bate-n geam, discretă.

Tu ești capătul meu de drum,

Ești aerul ce îl respir în noapte,

Nu știu de ce, nici când, nici cum,

Mi-ai pătruns în gândurile toate!

Tu ești capătul meu de drum,

Eu sunt începutul tău de viață.

Și lacrimă de dor, și cer, și fum

Se prăbușesc în noi și ne înalță!

Tu ești capătul meu de drum,

Mai departe, cad de pe Planetă,

Ești primăvara cu al ei parfum,

Iubire-mi ești, în lumea imperfectă!

Citește mai multe versuri și profilul poetei aici: Corina Herghelegiu

Poezii din volumul: Pe aripile iubirii

Copyright © 2019 Corina Herghelegiu 

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.