PETRUȚA NIȚĂ-BOCU - LIBERTĂȚI CLANDESTINE
Petruța Niță-Bocu - Libertăți clandestine (Editura Rafet, 2025): Acesta este un volum despre căutare, suferință, zbor, renaștere. Despre cum „când scriu îmi ating sufletul” (când îmi ating sufletul). Despre acea parte din noi „care nu ni se dăruiește niciodată” (ceva din tine), dar care continuă să ne modeleze. Despre liturghia unei singurătăți ce nu se închide în sine, ci înflorește. Vă invit să intrați în această carte fără defensivă. Să primiți cuvintele ca pe o vibrație interioară, să le lăsați să vă plăsmuiască propriile tăceri și propriile renașteri. Pentru că, dincolo de fiecare vers, există o lună care așteaptă să fie eliberată din „prizonieratul” fiecărei inimi. Iar poezia – această liturghie a unei singurătăți înflorind – este drumul către lumină. (extras din prefața volumului - Petruța Niță-Bocu sau Liturghia unei singurătăți înflorind - semnată de scriitorul Dumitru Sârghie – Mitif)
de șapte ori
știi, mama îmi purta degetele în palma ei
când foamea încerca să o caute
de șapte ori ara pământul
tot de șapte ori număra boabele de porumb
câte una pentru fiecare zi
ea nu mi-a spus nimic despre ziua de odihnă
cred că nici nu știa ce înseamnă
așa-i probabil când ai șapte clase
frați de crescut
copii de născut...
câte unul pentru fiecare zi
știi, tata îmi purta cuvintele pe tâmple
când îmbrățișa lemnul de cruce
iar setea îi usca sângele
de șapte ori tăia lumina în felii de pâine
tot de șapte ori a murit
câte una pentru fiecare pasăre
el nu mi-a spus nimic despre zbor
nici nu mai știu dacă avea aripi
doar a plecat călcând peste ape
tăindu-le-n două
de șapte ori
desculț
trei
fără să știu din ce motiv
dorm în trupul trezirii
stau trează adormind
în corpul meu trei femei vii
una o strigă pe cealaltă
alta vorbește cu sine
toate trei așteaptă
aceeași noapte în care
nimeni nu cântă ca mine
plină de viață
sunt tânără, frumoasă
și plină de viață
port sub carcasa pieptului
o armă de foc
pregătită de tragere
spre sufletul meu rănit
pentru că sunt tânără,
frumoasă și plină de viață
îmi desfac brațele
ca un fluture înflorit...
țin ochii deschiși
privind o ultimă defilare
de fotografii
din vremurile bătrâneții
așteptând rafalele...
să se termine odată
această apăsătoare tinerețe,
singură și fermecătoare
chiar dacă acum
sunt tânără,
frumoasă și plină de viață
lupt mai departe
legământ
Mai știi? îți luasem obrajii în palme
măsurându-mi iubirea, ca un copil,
cu albastrul cerului...
ți-am arătat în mine un tărâm neumblat
în care se uneau apele dunării;
mi-ai spus că nu-ți amintești
să fi fost iubit astfel vreodată. știam.
.
Mai știi? mi-ai luat palmele
și ți le-ai răsfirat în arcadă
peste bolta liturghiei. de fapt,
erau rădăcini din care izvorau psalmii
unei porumbițe care-și uguia dorul...
voiam un cuib, iar tu îți doreai aripi,
spuneai că am mâinile delicate
doar că degetele... îmi erau triste. știai.
.
Mai știi? la ora când luna bătea
în clopote miezul de noapte,
mi-am deschis fereastra ființei
pentru a respira soarele ce-mi trecea
prin venele tale, atunci mi-ai arătat
magia cercului și-ai rostit:
"ține minte, acum ai cele mai vesele
degete din lume". știm.
iluzie
merg ca o umbră
mă târăsc să găsesc un adăpost
și timp de odihnă
rătăcesc și-mi strig ecoul
în această pădure
unde mă caut
cu trupul plin de noroi
oasele mele
trebuie să se întoarcă
să-și recupereze carnea
să caute animalul
care o așteaptă
în întunericul aprins
știu că va veni vremea
să dansez din nou
într-o rochie curată
dar acum trebuie
să mănânc noroiul cu mâinile
și să-mi beau setea
în peșteră e la fel ca-n vise
totul este o iluzie
Citește mai multe poezii aici: Petruța Niță
Copyright © 2026 Petruța Niță-Bocu
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Leave a Comment