PAUL BLAJ - POEME ÎNNORATE
wild west story
o părăsisem demult într-o gară iarna
îmi aduc aminte
deasupra croncăneau ciori
sau mi se părea
pe atunci îmi plăcea mogwai
și beam mult cappuccino
era frig ne-am apropiat fețele
nu știam dacă
va fi pentru ultima dată
nu știam decât că aștept un tren
iar ea nu scotea un cuvânt
din ochii aceia faini cenușii
aș fi preferat să mă înjure
în timp ce îmi scoteam încet
mănușile elegante de piele
da îmi plăceau acele mănuși
peronul aglomerat cu studenți veseli
ne înțepa venele calde
aș vrea o cafea mi-a zis
știi cum îmi place & a lăsat jos
mâinile de pe mine
era o dimineață cleioasă
și simțeam că mă ridic de la pământ
cu urme de caramel pe umeri
the fifties
venea obosită cu vânătăi sub fard
îmi pregătea cina
apoi adormea pe canapeaua rece
țipa în somn
vegheam încordat
știind că va dura
o acopeream cu pătura
avea poșeta jerpelită
bluza decolorată resturi
a venit o noapte când a intrat elegantă
mi-a făcut de mâncare
a aprins televizorul
dezbrăcându-se în dans admirându-se în sticlă
m-a îmbrățișat ca o fetiță
s-a așezat lângă mine cu tot cu țigară
cred că de acum va fi primăvară
mi-a zis
și a bușit-o plânsul
probă de țesut flori
o înconjurare de oraș
pe străzi dimineața
fără să aștepți nimic
doar să alergi ritmic
și ritmic o ploaie ușoară
să cadă pe ochi
să vezi cum se sting felinarele
apoi reclamele
apoi se deschid ușile la magazine
apar încet mașinile
și tu ești undeva în peisajul acesta
dar nimeni nu te observă
acasă e frumos
îți pun mâna pe abdomen
sunt eu spun încet
după care mă așez pe fotoliu
blue lady cocktail
îți proiectezi viața
ca o pată
apoi
plângi în pumni
nu vrei să fii atinsă
nu vrei să exiști
lângă peretele rece
cumva
lumea te luxează
rămân
între gânduri
cu eleganța cerbului pe asfaltul
de munte
animalul de pradă al resemnării
în noaptea dintre ani am să mănânc o felie de tort
cu gândul departe
am să mă plimb printre grupuri
cu un pahar în mână
în privire cu un lasă-mă blând
le voi studia chipurile
şi voi tăcea
nimic nu-mi va decora ochii
pentru că am multe absențe peste care nu pot trece
decât sprijinit în poze vechi
unde eram tânăr
lejer în frumusețea unei lumi vii
deci în noaptea dintre ani
am să ies devreme afară și o să îmi spun în gând
la mulți ani pentru că afară
este lumea mea
care se mulează pe mine mă sărută
și mă recunoaște al ei
precum căldura unei femei pe jumătate amețită
atunci din abis
brațele tale vor lumina un timp
pe gâtul meu rece
la mulți ani draga mea își voi spune râzând
amar
și am să mă așez pentru fotografia de grup
lângă o necunoscută
cu un pomelo în mână
(poezii din volumul: “poeme înnorate”, Editura Napoca Star, 2011)
Mai multe poezii și profilul autorului aici:
Citește mai multe aici poezii aici:
Copyright © 2026 Paul Blaj
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Postări
Leave a Comment