MARIN MOSCU - PE EȘAFOD DE POEZIE

 

Cruce de tămâie

Pe amnar cu puf de iască
Somnul visul să-și sporească
A aprins cerul cu stele
Și în Norul lui Oort
Îngerii s-au îmbătat
Cu cireașa de pe tort...

Nu sunt beat, îngeri adun
Până  se face noaptea scrum
Pe eșafod de poezie
Sub o cruce de tămâie...

Cruciulițe

Fiecare viață este fir
Însăilat
Pe giulgiul omenirii.

Firul nostru poartă
Sângele stelelor
În oceanul universului
Unde Dumnezeu
Finisează poezia!

Frumoasa mea cu chip divin

Frumoasa mea cu chip divin,
Pe înserat iese din baie
Cu zâmbetul cald și senin
Purtând lejer prosop ca straie,
Totuși cu sânii mă îmbie
Să-i mai promit o poezie ...

Frumoasa mea cu chipul cald,
Cu trăsături ca de zeiță,
Aș vrea la pieptul ei să ard
Cu patos orișice dorință,
Prosopul să-l uite în baie
Să fie nud, să mă îndoaie...

Așa frumoasa mea divină
Aș altoi-o-n mod discret
Pe-un vers cu veșnică lumină
Din inima mea de poet,
I-aș dărui ce-i sfânt sub soare,
Iubirea vie-nălțătoare!

Viața are clenciul ei

Din răsărit către apus,
Vârsta cu brațele de hidră
Te vrea mereu, mereu supus...

Clepsidra clipelor solare -
Urât, frumos ți-a hărăzit,
Credința-n Domnul e-nălțare...

Viața are clenciul ei -
Muzele femei...

 

Pomenire

La baza Cercurăriei,
Mai sus de susur de Berheci,
Unde biserica înalță
Din clopot mica Pomenire
Ne rugăm. Stăm drepți.
Pâinea și sarea,
Mâncarea ce încântă,
Coliva din boabe
De grâu făcută
Sub rugăciuni
Și lumânări aprinse
Parcă deschid cerul
De unde Domnul
Ne vede și ne-ascultă.
Aici e mica Pomenire
Pentru Andrei, pentru Anița,
- Sângele lor -,
Am fost aici
Când ei nu sunt
Decât pe cruce
Și în mormânt
Unde cândva
În veșnicia lor m-oi duce...

Viața

Viața este darul sfânt
Pecete pe întins pământ,
Trăiește-o cât îți este dată
Altfel devine demodată.
E pâine și e vinul vechi
Până  la clipa de priveghi...

Ascultă-ți inima și firea,
Iubește, nu gândi aiurea,
La bătrânețe-ți pare rău
Că darul dat de Dumnezeu
L-ai ratat, nu l-ai trăit,
Nici n-ai visat, nici n-ai iubit!..

Taină sfântă

Am iubit și n-am spus.
Iubesc și nu spun.
Iubirea este rana sufletului
Care se tratează nespunând.
Dumnezeu la fiecare nespunere
Este discret!

Puterea tainei

Din holdă pâinea se arată,
Pruncii sfielnic duc la gură
Aburul pâinii și mai duc
Must de ciorchine făr’ măsură.

Și cresc așa în vânt albastru
Cât țara marginea-și întinde,
La crucea vieții își măsoară
Puterea tainei în cuvinte:

- O, țara mea, o țara noastră,
Hulpavi hoitari pe fruntea ta,
Pe trupul tău s-au pus grămadă
Ca să-și rănească inima.

Pe noi ne-au scos din hematia
Ogorului ce-am moștenit
Și am plecat cu mâna goală
Către un vis din asfințit.

Bătrânii noștri-s fără pensii
Și frații noștri-s făr’ salar,
Povestea crizei pentru dânșii
E chin, durere, e calvar.

Dar, vai, ce bine-i pentru alții
Că vile-și fac, bolizi la greu
Și aur din înșelăciune
C-au fost aleși cu votul meu.

Cu  votul meu, cu votul tău,
Cu votul tuturor din țară.
Nepoții noștri vor plăti
Doar împrumuturi de ocară!

Și cât va fi din holde pâine
Și din ciorchine vin ales –
Eu ca român cum voi rămâne
Cu-acest destin în dublu sens?

În sus la unii, jos la alții –
Ce diferență s-a creat?
Tu, Doamne, spulberă-acum totul,
Lipsind săracul de bogat!

Acum mocnește nerăbdarea
S-avem toți pâine din belșug
Și crucea vieții să ne-o ducem
Cu demnitate, nu sub jug!

Mai multe poezii și profilul autorului aici:

•    Marin Moscu
•    Așteptare

 

Copyright © 2026 Marin Moscu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

---

---