MARIN MOSCU - AȘTEPTARE

 

Muza mea

Muza mea aleargă-n lume
Cu aripi de curcubeu,
Are zâmbet de regină
Și credință-n Dumnezeu...
Prin livezi și peste ape,
Peste munți, peste făget,
Ea aleargă și aleargă
De mână cu un poet...
Ați ghicit, cât e de dulce
Cu epitete o sorb,
Până Poe-i lumânare
În croncănitul de corb.

Așteptare

Când primăvara își arată
Frumusețea urcând înalt,
Simt, privindu-te în ochi,
Fericirea de bărbat...
Vara mai topim  culori,
Spre toamnă rodim în iubire,
Când bruma miroase a iarnă
Viața este mai subțire...
Cad frunzele, copacii așteaptă,
În vuietul pământului,
Cu iasca petrecută-n iarbă
Ne dăruim sărutului...


Doamne...

Doamne, pentru tine viața
Pe pământ a fost un joc,
Pentru noi nedumerire
Și vise fără noroc...
Ai făcut verde pământul
Ce încântă-n bogății,
Ai pus și multă neghină
Peste-ntinsele câmpii...
Tu ne-ai dat și căprioare,
Frumuseți de nedescris,
Dar ne-ai dat și lighioane
Care sunt greu de învins...
Tu ne-ai așezat în lume
Popoare lângă popoare,
Unii bucuroși de soare,
Alții-n mare-ntunecare...
Chiar așa și printre noi
Printre buni ai plantat răi
Care uită de-a lui frate
Și de țara pe-a ei căi...
Ne-ar vinde trecut și glorii,
Credința și buna pace,
Ne-ar întoarce în istorii
Printre rele dobitoace...
Spune, Doamne, ce să facem,
Cum să mergem pe drum bun
Să nu fie amintirea,
Carne pe afet de tun?...
Dă-ne mintea cea din urmă
De credință și de pace
Să revizuim prezentul
Dintre om și dobitoace...


Incertitudini

Cine stă cu capul plecat
Va paște din pământ secat,
Nu va avea coloană omenească,
Va uita chiar să vorbească...
Cine va sta cu fruntea sus
Va ști cum s-a născut Isus,
Cum credința noastră românească
Pe făgașuri noi va fi să crească...
Cine va merge-n lume cu gând bun
Va ști că Decebal a fost străbun,
Că n-am pășit pe urme indecente,
Că ne-am călit din apă și din pietre...
Incertitudini nu vor fi să fie
În holda mare de câmpie,
Vom ști s-avem conducători sublimi
Ce ne-or purta de jos către-nălțimi...
Nu vom fi cu capete plecate
Decât citind, citind din carte,
Din învățături s-avem coloană tare
Și țara, țara o imensă floare...


Macabră

Am vrut mereu să te-ntâlnesc
Pe-aleea plină cu lumină
Unde în ochiu-mi omenesc
Icoană ești, floare divină...
Am vrut mereu să-mi fii în cale
Un zâmbet larg, o-mbrățișare,
Să-ți dăruiesc în osanale
Închipuiri de flori stelare...
Însă n-a fost așa să fie,
Ne-am întâlnit în cimitir.
Macabru timp fără tichie
Pe un mormânt de gol sictir...
Schimbat-am doar două vocale,
Lumina s-a negrit în noi
Și am căzut din deal în vale
În altă lume de nevoi...


Tu frunză, eu ram...

Tu ești frunză, eu marele ram,
Așa vom rămâne mereu să te am...
Tu ești frunză om, eu sunt omul pom,
Cumpăna luminii ieșind din cernoziom...
Tu ești curcubeul versurilor mele,
Eu sunt visătorul ce înalță stele...
Tu ești frunză, eu marele ram,
Așa vom rămâne, mereu să te am...


Pe-o creangă...

Pe-o creangă de corn încercat
Înflorește gelozia,
Galbenul se-ntinde peste marmură
Împodobind statuia...
Brazda țăranii avortează la soare
Cer de flori de cingătoare,
În plete fetele suave țintuiesc
Ochii flăcăilor pe care-i iubesc...
Îmi aștern o frunză de mărar
În calea genunchilor căzuți în rugăciuni,
Vântul unduie sângele șarpelui
Cu pielea ascunsă-n mărăcini...
Cad în gelozia părului alb,
Frunzele sunt galbene, aleargă,
Cu gura deschisă spre zăpada
Claritatea luminii să șteargă...


...românește...

Trece timpul peste noi,
Spațiul devine mai scurt
Când viteza crește, crește,
Doamne, vreau să te ascult,
Dar nu vorbești românește...

Curge timpul cu durere
În durerea nu știu cui,
Cerul în creștet albește,
Domnul are vrerea Lui -
Nu vorbește românește...

Curge timpul peste tot,
Pune în dureri durere,
Spațiul nu mai are rost
Când viteza e plăcere,
Doamne, să te cred anost?...


Premergător cu puncte cardinale, picioare și țâțe

Punctele cardinale ca un premergător
Stau peste lozincile pe care scrie
"Trăiască, trăiască, trăiască..."
Mergând cu ochii larg deschiși
Spre izlazul de lumină
Unde vitele cosesc iarba
Cu iz de viață, mergând,
Îmi admir picioarele încălțate
Cu sandale desenate
Cu cretă culeasă din nisipul
Aspru, scârțâitor, unde urmele Sunt șterse de vânt...
Rândunicile zboară pe sub burta vacilor,
Da, va ploua, sunt sigur...
Zborul lor îmi spune că trebuie
Să mă adăpostesc
În groapa de unde cu mâinile obosite
Am făcut păpuși de lut,
Pe care le-am îngropat
Și le-am plâns simbolic împreună
Cu prietenii mei, micii văcari...
A plouat, ne-am veselit când
Am văzut curcubeul din zare în zare,
Peste lozincile pe care scria:
"Trăiască, trăiască, trăiască..."
Nu mai spun cine să trăiască,
Nu este vorba de noi...
Surpriza mă lasă cu botul pe labe,
Joiana rumegă fericită între mine și soare
Și, culmea, eclipsa de lapte este suptă
De vițelul care trage de uger
Ca de un premergător
Cu picioare și țâțe...

 

 

---

Mai multe poezii și profilul autorului aici: Marin Moscu

---

Copyright © 2025 Marin Moscu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.