IULIA DRAGOMIR - HAI SĂ NE TRĂIM POVESTEA

 

Începutul

Când am început să scriu,
voiam doar să găsesc cea mai frumoasă
cale de trecere de la un suflet la altul,
de la al meu zemos, delicios,
numai bun de respirat între vremuri,
către al tău, arzător și înaripat de scotocitul sufletului.
Voiam să îți pot dărui ceva mai presus
de orice traseu inițiatic parcurs cu palmele, pipăind timpul.
Am scos la lumină înțelesurile cele mai adânci ale undelor
și am oglindit în privire răsăritul.
Am pus rânduială în lumea nevăzută
și am urmărit în mișcare
pașii oricărei dezvăluiri.
Azi rămân în darul inefabil al cuvintelor
și îmi contemplu inima și împrejurimile.
S-au adăugat în mersul pe gânduri
câteva ecouri,
gata să unească în frumosul trăirii
brațele,
ca într-o îmbrățișare care cuprinde în atingere orașul.
Și totuși, izvorul curge...
Din el, se despletesc în cântări viitoarele trepte.

(20 iunie 2025)

Mersul peste hotar

Mi-ai dat 400 de frunze
să îmi cumpăr ce vreau,
în cinstea nașterii.
Nu îmi amintesc
dacă mi-am luat ceva,
doar că am cheltuit gânduri
și am descoperit rapid daruri paralele
care deșertau cuvintele în buzunarul timpului,
separând în priviri cerul încăpător de suflet.
Mi-ai pus în față o tarabă
să aleg ce mă bucură,
pentru a pune în balanță căderile în luna plină
care la puține ațintiri,
își dezbrăca veșmântul
să îi văd fața.
Am pășit deodată dincolo de granițe
și am reînviat pașii.
Eram tânără, sunt alta.

(4 august 2025)

La vărsarea în mare

Mi-ar fi plăcut să contemplu salciile pletoase
care străjuiesc cuminți apele adânci,
să poposim la un capăt de drum șampanizat de dor.
Suntem pregătiți de pasul pe valuri
cu ochii ațintiți la purtătorul veacurilor?
Încă înveți cuvintele să plutească,
să ducă traista cu merinde pentru viața de apoi și alte poteci.
Mai am de ocrotit încredințările
care mi s-au strecurat atunci
când te îndrăgostiseși de vântul
care masa lobul urechii
și străbătea în lung și în lat vârful degetelor.
Sunt aici, în susul râului.
Aștept ceasul trezirii,
ascultând cu timpul glasul olărit de chemare.

(4 august 2025)

Artă

Și m-am gândit iar la ce mă împingea
să pun cuvintele
să defileze pe aleile cu tei înfloriți
și oameni mai mult sau mai puțin cunoscuți de ei înșiși.
Să rămână într-o capsulă a timpului
dragostea pentru viață, era păcat,
așa că mi s-a trimis și această
cale de a trasa urme
pe pământul însemnat de istorii.
Dacă nu am primit alte daruri,
înseamnă că mi-erau suficiente
intrările în sufletul apropierii.
Am contemplat încă o dată
ruperea de materia sfărâmicioasă,
întipărită pe chipul firav al însoțirii.
Nu știu cine va ține pe umeri
urcușul sâmbetelor după rânduiala   
pomenită din tradiția neamului.
Poate că susțin drumul,
cu palmele făcute aripi încă de acum,
din scotocitul zilei
ca într-o rugăciune.

(24 iunie 2025)

Guvernare

Iau cuvintele în palmă,
le trec prin filtre albastre,
verzi, portocalii.
Mă ating, se așază pe suflet,
își flutură viața
și se strecoară ca picăturile,
fixând în privire imaginea clipelor.
Le ascult glasul,
le cântăresc greutatea,
le pipăi trupul
și simt ce le guvernează,
văd cum se nasc,
cum năvălesc în lumină.
Nu stă în puterea mea
să schimb cursul zorilor,
nici să plămădesc
o altă răsfrângere a pașilor prin lavandă
și poteci nepătrunse de lună.
Pot doar să le prind de vârful picioarelor,
să le împing în zbor spre lăuntrul anilor,
căci, slavă Domnului,
sunt ținută în palmă
de izvorul tuturor vremurilor.

(28 iunie 2025)

Înaintare

Eu am un bagaj, tu altul.
Ne putem zări doar câte un petec de zare
dintr-un strop de oglindă.
Câteodată, împingi înspre margine talpa zilei,
alteori, mă apropii cu o privire toridă de miezul unei stări.
Câteodată, îți aud aripile,
alteori, îți ascult pașii.
Câteodată, ne oprim într-o culoare.
Pentru că mi s-a așezat pe umăr timpul periat de lună,
m-am arcuit mai abitir,
cât două inimi
și am mers înainte strigându-mi adesea:
Sus! Sus! Încotro te îndrepți, suflete?

(18 iulie 2025)

Careless Whisper

Ea sună la fel.
Așa o ascultam
și când împietream în lumini multicolore,
și când ochii mei se vărsau albaștri în nedumerire.
Același ritm trăiește în aerul serii.
Doar eu am trecut prin brâul atâtor oglindiri
păstrându-mi privirea de catifea peste ocol și vatră,
în aceeași căutare a mâinii
care ține în palmă nebănuitele drumuri.
Uneori, trebuie să mă iau pe brațe, să mă ridic la mișcare,
să îmi amintesc cum se vorbește cu omul iubit,
cum se împing  în viață colțurile buzelor.
Alteori, am brațe și aripi
de suit în priviri nădejdile sănătoase
nu doar pentru bătătură,
ci și pentru plopii care străjuiesc calea posibilităților.
Da! Știu! De pe umărul drept,
se aud șoapte de rouă,
coboară fire de mătase,
ghidând în ecouri eternitatea.
Nu despre orice poți vorbi cu alții.
Să îmi ascult, să îmi ascut sufletul!
Să îți ascult inima!
Să fiu mereu dragoste!

(23 iulie 2025)

Petale

Îmi aduseseși ghiocei într-o primăvara devreme
când încă nu primisem flori
și privighetori din anotimpul zorilor.
Am rămas cu parfumul
care a traversat timpul,
am primit în brațe căpruiul încredințării
că țin la piept o petală desprinsă din trupul mironosițelor,
mângâiată cu nard dintr-o îmbrățișare atemporală.
Mă chemaseși la masa nădejdilor
și am venit ca o mamă
care-și primea în veșnicie darul.

(4 august 2025)

Tatălui meu

Azi ai fi împlinit 73 de aniversări.
Au trecut 27 de ani
în care m-ai auzit din cuibul rugilor,
acolo unde se întrupează în icoane purtătorii de rod.
Au trecut 27 de scări,
în care te-am auzit în gând,
te-am privit în ochi din orice spațiu al trecerii.
Navighez printre pelicani azi,
cu vântul fluturând undele argintate de soare.
Mă las în voia vasului
care mă poartă călătoare prin viața pământului.
Sunt ani care au rămas vii,
petrecând în imagini devenirile firii.
Nu îmi amintesc ce daruri îți făceam,
pe acelea ambalate în hârtie și poleială,
îmi amintesc cuvintele
care te ridicau deasupra tuturor, pe tine,
bărbatul de la care am învățat
ce înseamnă dragostea,
tatăl fără de care nu as fi existat
și nu as fi fost așa cum sunt,
pe veci dăruitoare de zâmbet.

(11 august 2025)

Mărturie

Pentru că a iubit-o,
a plecat în noapte de-a lungul drumului,
ținând-o de mână și de colțul buzelor,
a decis rapid cum își va petrece următorii 60 de ani,
încuind ușa pentru papucii
care stăteau uimiți lângă fereastra
care tocmai fusese martora
declarației de fericire și de vara ochilor.
A capsulat în tăcere firimiturile zilei,
a călcat peste azvârlirile în neant,
a rămas la masa cuminecării îmbrățișând,
sărutând visul de a-și fi aproape prin toate apele.

(17 august 2025)

Aniversare

Cu 50 de priviri aprinse,
am pătruns în locul
pe care s-au așezat îngerii
să cuprindă între aripi clipele despovărate de cercuri.
Cu 50 de nașteri,
s-au ridicat din valuri sunetele
în căutarea celei mai înalte trepte
pentru suișul în curtoazia inimii.
Suflete, mă apropii și eu
de 50 de sărituri în lungime la darul laptelui,
Hai să ne bucurăm de ziua aceasta caldă,
de apa care ține în pântece nevăzutele vise,
hai să ne trăim povestea!

(7 august 2025)

Citește mai multe versuri aici: Iulia Dragomir,  Sărut urma soarelui,  Călătorii
Citește aici poezii din volumele:  Cea mai frumoasă parte din mine, Tu, care ştii că te iubesc

 
Copyright © 2025 Iulia Dragomir
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

---