DORU MIHAI MATEICIUC - CERNEALĂ ROȘIE VIE

Poezii din volumul Poetul cu patru nume (editura Cygnus, 2023):

 

autoportret (V)

eram un nor
aveam gură
aveam mâini aveam ochi

acolo sus tot ce atingi
te poate omorî te poți scurge
în brazi în hornuri pe alei

am ascuțit deasa iarbă
să taie tălpile
hoților nevăzuți

când se face de ziuă
se face dumnezeu
peste ochii voștri mijiți

haiku (XXII)

cât îmi ești poesie
cerneală roșie vie
într-una pornind inima mea

despre infinit (ivonei)

iubito înfige-ți mâinile
în primăvara cu gust de pământ
ia țărâna care a născut ghiocei
și varsă-mi-o-n plete
să nu mai fiu cărunt pentru tine

vreau să fiu ghiocei brândușe și-albine
tremurând zumzăind despre tine
întâia ploaie să mă ia de la masă
să spele să topească
amintirile

un păstrăv să fiu
împotriva pragurilor
să înot despre tine
desenând forma sânului tău
forma gurii tale-n bulboană

mâna ta fină în ochiul de apă liniștit
și întregită să te găsesc
sus pe colină în asfințit
întunecă-te în mine

întunecă-te în mine
ca să inventăm împreună
o nouă lumină ca untul
întins pe o pâine pufoasă

tigru de foc să fiu
ascuns sub aripile de dragon
care ești care crești
cerești clipe piramidă cu mied

bate-mă cu iubirea ta
din piatră sfidătoare
până pete pe chip voi avea
luna după nori vindecători
așa voi arăta așa voi ofta

ești mișcare cu gheare
te hrănești cu bărbați
care fac ascultare
ești iepure ascuns în meduză
de necuprins cotropitoare atingere

iarba îți violează degetele de la picioare
în nouă luni tu naști
un izvor vorbitor despre brazi
stai pe creanga ulmului
cânți o melodie a amurgului

amurgul vine îți mănâncă din palmă
strălucirea stelelor cu iluzii
cu toate acestea se hrănește el
armăsarul care sunt
însă tu știi

să cazi în iarbă
lucernă fragedă să-mi fii
broscuță verde de otavă
căutând r-ul
care să mă țină în loc

sunt un trup fără cap
capul se mângâie singur
la tine-n subsuoară
poesia poate fi un șarpe anaconda
străpuns de săgețile unei comete

tu luminezi cerul de sub pleoape
întunecând șoapta care ești
când te visez pâclă subțire
te prind în inspir și te
aduc lângă mine regină

dacă vreau o negresă
te dau cu lut și te
ard încet cu vorbele mele
când mă plictisesc iau
petale dulci de crizantemă

tu doamnă tu toamnă
albă floare ivești tu tu
te amestec cu mine
spre-a nu uita

noaptea începe tu tine
zorii se termină cu mine
și tot așa
și tot așa


în tăcerea mea

ești atât de prezentă
atât de aproape
ca și cum
ai trăi printre noi

cu gura ta sărut gura mea
tu rozi și oasele din mine
dă-mi pace mi-e teamă
am obosit

stăpână
poesia plutea


pe muzică de vivaldi

anotimp timp anotimp timp
mai putem nu mai putem
dacă tu nu vii
eu voi veni
până în ultima ta celulă
femeie
să te iubesc

ești scrijelită pe inima mea
cobori treptele îngenunchezi mă sorbi
cum niciodată nici o femeie
n-a făcut
ce faci ce faci
cu ai tăi craci
femeie

anotimp timp anotimp timp
mai putem nu mai putem
femeie
vreau o poză
cu sânul stâng
să am
inima ta aproape


remember

odată demult cu toții aveam
bujori în obraji

visul speranța iluzia nesomnul
mai tari decât viața păream
din nimic am început a vorbi
și nu ceream nimic nu cerșeam

odată demult cu toții aveam
bujori în obraji

nici aerul nu se mărturisește pe sine
nici eu nu mă spovedesc în oglindă
ninge cu cenușă peste ochii lipiți
lipiți cu cenușa strămoșilor de sute de ani

odată demult cu toții aveam
bujori în obraji

ce nu vezi făptuiești legiferezi
totul pare perfect
într-o cocă rotundă
nimeni nu mai evadează de-aici

odată demult cu toții aveam
odată demult cu toții aveam


anti bellum

în muzica armelor voastre
ne vom ridica vom cânta
nu vă fie teamă
ne vom ridica și-apoi vom muri

însă mai întâi dorim
un pahar cu apă adevărată

apa ne sărută apa ne usucă
apa ne îneacă apa ne plutește
apa potolește apa-împerechează
apa domolește apa cântăcește

noi știm toate acestea. promitem
să murim liniștiți
dacă ne dați
un pahar cu apă adevărată


Tu, umbra mea

cu cerneală poți uimi zăpada
tu carnea mea sfâșiată
tu umbra mea pornită din gât
drept țurțuri sângerii

ați supt până și
lipitorile din bălți
sunt atât de singur
în nămolul vorbelor

tu carnea mea sfâșiată
tu umbra mea pornită din gât
pereții netezi ai secetei
ascund lacrimile acestui pământ


tanka (XXVI)    

fumul efemer
al berii de ieri
privirea ta
închisă-n
frigider


despre prietenii mei

asta avem asta iubim
am în casă lucruri imperfecte
fiindcă nu sunt perfect
mergem cumva cu toții
în rai să ne spălăm chiloții


haiku (XXIX – lui Sagy)

suntem doi bărbați care
au făcut floare
la suprafața dulceții lor


doină nouă (IX)

orice femeie are
un bărbat care i-a distrus viața
un bărbat care i-a luminat viața
un bărbat care și-a pierdut viața

îmi întreb umbra
dacă mă merită
și nu femeia

“mă duc mă duc
sub frunza de nuc
să mă usuc”


când pe nimeni nu alegea

teama de-a te privi
a altora
teama de-a auzi
a iubitei mele

îmbrăcată în alb trecea
prin încăperi pustii de napalm
o urmau fluturi de cretă
moartea printre noi trecea


haikai (XXI)

ghicește zborul
în fiecare pasăre
care doarme
 

Citește aici mai multe poezii: Doru Mihai Mateiciuc, Doru Mihai Mateiciuc – Lecția de zbor, Doru Mihai Mateiciuc – Adevărul despre cuvânt


Copyright © 2024 Doru Mihai Mateiciuc
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.