GHEORGHE SIMON - AU ÎNFLORIT SPINII

 

Au înflorit spinii

Au înflorit spinii
de pe fruntea Mântuitorului
şi purtăm fiecare
moartea în floare.

Rotunde şi în culori profunde
până în adânc ne pătrunde
fără cuvinte
un fel de strigăt mut
din mai multe părţi deodată
de parcă ne-ar cuprinde
o teamă de ceva necunoscut.

Cel ce ştie
are parte de o împărăţie pustie
numai pentru cel ce cunoaşte
moartea e cu o clipă mai aproape.

Au înflorit spinii
de pe creştetul Mântuitorului
mai aprinşi şi cuprinşi
de o spaimă nevăzută.

Au înflorit spinii uscaţi
şi mlădiţe noi au înmugurit
din lemnul uscat al crucii
pe fiecare frunte
pe fiecare creştet
e cununa de spini
a celui care moartea o surpă
şi noi vom fi cei dintâi
şi cei de pe urmă
văzând cum moartea
prin moarte se curmă.

Duminică de Duminică

Duminică de Duminică
după ce gol a rămas mormântul
mai plin decât toate sufletele
plecate în lumea cealaltă
o lume în aşteptare de veacuri
şi veacul e acum doar o clipă
cât să vedem fulgerul cum despică văzduhul.

Duminică de Duminică
e săptămâna întreagă
şi în fiecare zi
viaţa omului ca o singură clipă
dincolo de grabnica moarte
duminică de duminică
auzim în ecou atât de aproape
şi Cuvântul învie din litere moarte.

Mai curat e cuvântul
rostit de o sfântă gură
mai limpezi şi mai clare înţelesuri
în altare de suflet spre înălţare
într-un singur glas
nici un suflet pe dinafară să fi rămas
nici un cuvânt să nu ne mai doară
şi fiecare nume pomenit ca întâia oară.

Duminică de Duminică
e Învierea Cuvântului
şi noi îl auzuim
cum mângâietor ne e Duhul
cum s-ar atinge margine de margine
şi nu ar mai fi hotar
ci doar clipire
ci doar auzire
a clipei cea plină de har.

Duminică de Duminică
liturghia clipei ne vindecă
de tot ce a fost până acum
vorbire şi închipuire.

Duminică de Duminică
cuvintele sunt toate
Verb în lucrare
şi clipă de clipă în văzduh
e doar binecuvântare
cum tâmplă lângă tâmplă
e doar însoţire sfântă
şi aşteptare şi ascultare
mioare vocale
pe coline domoale
coboară în văi de răcoare.

Şi toate sufletele pătrunse sunt
de un duh nevăzut
duhul cel viu al tăcerii
ca o rază inima trează
ca o lumină din lumină
alinare şi vindecare
cum o corabie ajunge la ţărm
şi ţărmul e sufletul omului
înnoit prin transfigurare.

Pace ţie

Pace ţie, timp în răsfirare
cu fiecare clipă adormită
în aşteptare
pace ţie, chip de lut
cuvânt trezit din început
pace ţie, veac fără veşmânt
frica te subţie
sufletul mângâie
pace ţie, om fără de ţară
om fără aşezare
pace ţie, nume ascuns
în evlavia tăcerii
gol mormânt.

Pace ţie, făptură fără gură
cuvânt răstignit
în pădurea augură
pace ţie, copil din flori de iubire
pace ţie, moarte fără de moarte
cum izvoare sorbite din mătcile uscate
doar mână întinsă a copilului
spre mama sa
nu ştie să rupă
să întrerupă raza cea sfântă
cum aşteaptă să irupă.


Mai multe poezii și profilul autorului aici: Gheorghe Simon

Copyright © 2021 Gheorghe Simon
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.