DORINA STOICA - TĂCERI SIHASTRE

Dorina Stoica, Uniunea Scriitorolor din Romania, poet, scriitor, volum de poezie, ParnasXXI

Dorina Stoica – Tăceri sihastre (Editura Mușatinia, 2025): Între cuvânt și tăcere se află o fantă în care se întâlnesc intuiția cu inefabilul și imponderabilele cu așteptările, aurorele lor. Acolo, în acel blanc, accede poetul pentru a concretiza în metaforă gândul care-i conține visul de creație, viziunile. Tăcerea este laitmotivul obsedant pe care Dorina Stoica îl aduce în prim-planul noului volum de poezie, Tăceri sihastre (Editura Mușatinia, 2025), conotându-l, pentru a-l augmenta, cu epitetul singurătății absolute, a ascezei, a sihăstriei. (…) Fără a fi mistică, această poezie dă expresie unor sentimente personale, profund omenești, în care ființa se străduiește să se vadă și să se înțeleagă, să se clarifice în relația metafizică, inefabilă, cu Divinitatea. Punctul de plecare pare a fi versetul inițial al Genezei: „La început a fost Cuvântul”. La aceste cuvânt aspiră poeta să ajungă pentru a-i palpa/intui toate sensurile, pentru a-i detecta armoniile, dar și pentru a afla echilibrul dintre cuvânt și tăcere. Poate, de aceea, poarta de intrare în imaginarul poetic, conceput ca un diptic, prima filă conținând poeme reunite sub titlul omonim Tăceri sihastre, cea de-a doua, Darul poeziei, are pe firmament un gând legat de rostul tăcerii. (extrase din cronica Poezia - calea spre Lumina dintâi, semnată de Ana Dobrem, publicată în ziarul Lumina)

Zarea dinlăuntru

Scriu, dar nu pe hârtie!
Cu cenușă scriu pe rana, ce nu vrea să se vindece.
Scriu, să vadă cerul cum îl port în gură
și nu pot să-l vorbesc.
Fiecare literă scară, dar nu pentru îngeri.
E pentru oamenii ce urcă în ei înșiși
ca să-și regăsească zarea dinlăuntru.
Poetul e un zidar iscusit ce zidește cu cer
și cu niște cărămizi făcute din noroiul lumii,
stropit cu har.
Poetul curăță cuvintele de coajă,
le dăruiește apoi dulci,
celor ce-i învață alfabetul tainic,
pe care doar inimile curate îl pot desluși.
Literele nu sunt semne,
sunt portaluri și dacă le deschizi cu sfială sfântă
ți se picură-n vers crâmpei de veșnicie,
ca o lumină rece rămasă de la Facerea lumii.

Scriu si habar nu am,
dacă scrisul acesta e al meu,
nu al Celui ce a spus:
“Să se facă lumină și lumină s-a făcut!”

Tăceri sihastre

Ce faci tu, acum, femeie?
Nu mai poți zămisli nici măcar o speranță,
iar cuvintele scormonesc prin miezul dulce
al unor amintiri din care n-a mai rămas
decât o umbră zgribulită a ceea ce-ai fost cândva.
Ai putea adăpa cai verzi la izvorul cuvintelor,
ori te poți îneca în ele.
Cu visele ascunse sub pernă legeni singurătăți.
Nu știi ce să faci cu atâtea iertări
în nopțile prea lungi de iarnă,
când frigul scrâșnește din dinți.
Chipurile sfinților din icoane
adună firimituri de tăceri sihastre pitite,
de frica ispitelor, prin colțurile odăii tale.
În pacea ta ești asemeni unei călugărițe în rugăciune,
murind în fiecare miez de noapte, ca să învieze în Cer.

Corabia celor vii

Pleci de acasă în fiecare duminică de dimineață la biserică,
dar nu știi la care din ele te vei opri.
Vei ajunge acolo unde ajung șchiopii, orbii,
răzvrătiții, prigoniții, nemulțumiții,
cei triști, bolnavi și flămânzii de dreptate.
În fiecare duminică deschizi altă ușă de biserică.
Fiecare e altfel, fiecare e la fel cu cealaltă,
diferite, dar seamănă între ele.
În timp ce toți par adânciți la rugăciune
undeva e un ochi atoatevăzător
și o mulțime de ochi mai mici.
Când stai în spatele tuturor
nu vezi decât serafimii, heruvimii,
sfinții de pe pereți, din tavan, de pe catapeteasmă.
Atunci crezi, că dincolo de aceasta e un portal
spre o împărăție ideală plină de iubire,
compasiune, bunătate, fără de început, fără de sfârșit.
Te așezi în tăcere într-un colț mai întunecat,
încerci să atingi sufletul lumii până ce înțelegi
cine ești, cum ești, a cui ești.
Și dintr-o dată, în acea Corabie toți sunt vii!

Timp căprioară

Timpul a fost într-o vreme, căprioara
după care alergam să o vânez.
Clipa mă trăgea de mânecă, îmi cerea socoteală,
pentru fiecare vis amânat,
pentru fiecare vers nescris.
Am alergat, am strâns, am ratat,
și într-o zi, când pe toate le-am făcut,
timpul s-a terminat, nu pentru că s-a sfârșit,
pentru că eu am încetat să-l mai țin prizonier
în mine.
M-am oprit să privesc un copac,
să miros o floare, să mângâi un animal,
să rostesc o rugăciune, să ascult o pasăre,
să contemplu un asfințit de soare,
să miros o ploaie,
fără să mă mai simt vinovată ca nu fac
ceva important.
Timpul nu mai fuge când nu alergi după el.
Ți se așează în poală ca,
o liniște ce te învelește,

Când taci cu rost, ierți cu toată inima
Și nu mai vrei să înțelegi nimic, timpul se face acasă.

Mâna ce se face psalm

Poetul scrie cu sânge țâșnit din cuvinte
ca dintr-o coastă nevindecată a lumii,
nu cu cerneală.
Locuiește într-un codru de tăceri
alături de un hohot al cuvântului.
Nu-l înțelegi atunci când îl citești,
doar când cazi în genunchi, la rugăciune
și lăcrimezi fără să știi de ce.
Poetul nu cere nimic,
cuvântul scris strigă,
sare din literă în literă
nici un zgomot din lume nu-l poate înăbuși.
E trâmbița Apocalipsei ce vestește,
începutul tainic al unui cer nou, curat,
a unui pământ fără de vină.
Când scrie, mâna se face psalm, pietrele se fac pâini
și chiar Dumnezeu se întreabă cine a rostit ceva,
ce n-a fost dat nici îngerului să spun.

Mai multe poezii și profilul autoarei aici:

Dorina Stoica

Citește mai multe poezii aici:

Blog personal:

Un om sub vremi

Pagina Facebook:

Dorina Stoica

PARNAS XXI

DORINA STOICA - TĂCERI SIHASTRE

Zarea dinlăuntru

Tăceri sihastre

Corabia celor vii

Timp căprioară

Mâna ce se face psalm

Leave a Comment

Etichete

Restituiri:

Cincinat Pavelescu - trubadurul literaturii române

Urmărește pe Facebook:

Urmărește pe Twitter:

Email:

Pagini de poezie:

Politica privind datele cu caracter personal poate fi consultată aici:

Arhiva de poezie:

PARNAS XXI

DORINA STOICA - TĂCERI SIHASTRE

Zarea dinlăuntru

Tăceri sihastre

Corabia celor vii

Timp căprioară

Mâna ce se face psalm

Related Posts

Leave a Comment

Etichete

Restituiri:

Cincinat Pavelescu - trubadurul literaturii române

Urmărește pe Facebook:

Urmărește pe Twitter:

Email:

Pagini de poezie:

Politica privind datele cu caracter personal poate fi consultată aici:

Abonați-vă la

Arhiva de poezie: