DORU MIHAI MATEICIUC - LECȚIA DE ZBOR

 

prima lecție despre zbor (ivonei)

toți prietenii strigă în cor
las-o.ai s-o uiți.așa trebuie
să se întâmple

însă eu știu.infima albină
visează întreaga viață
la mierea dintâi

chiar dacă
altă dulceață.de pe alte.flori
poartă pe trupul ei amărui

toți prietenii strigă în cor
radiază iradiază inventează
lovește surâzând nu te opri
cutremură despică iscă

cum să pot
când poemele împlinite
se gândesc la tine mereu
mi te fură.mi te aduc înapoi

e liniștea.joculspulberat.meandra
apa rece așa cum este trupul tău
toți prietenii strigă în cor
nu privi înapoi.făslalom.înoată

însă eu știu
infima albină când se ridică în zbor
de pe o floare a nimănui
o înconjoară de sute de ori

o parte din ea rămâne în floare
și cui să-i spui cui să îi spui

antierotica (V)

ca o floare carnivoră-n amurg
îmbrățișați ne pierdem în noapte
cu fața cufundată în ploaie
noi ne petrecem în sărut sângerând

noi suntem ceața dintre cele două lumi
sângele înmugurește un soi de echilibru
tu mă răsfiri sperând să mă aduni
sub gheare înghețate se zvârcolește lumina

înaintez prin setea nisipului tău mișcător
doar țipătul de stea căzătoare
explozie în ochii tăi de sticlă
prin zâmbetul de miere înaintez cu frică

măcobori.măridici.să râd-să plâng
o cumpănă de iarbă ne măsoară încet
comete suntem înfruntându-se-n secret
în cântul unui fulger solitar ajungem

cu tine în tine mă îngrop în tunet
cu tine în tine mă îngrop în tunet

Isaiia dănțuiește

am să-ți dau nesfârșitul
tăcerilor mele
pe un cearceaf de iarbă sub pătura ceții
nu îți voi da patimile mele

mulțumesc pentru spinii-n coroană
umbră a crucii care ești
mulțumesc sânilor când mă lovesc
despicându-mi trupul până la sânge

nicio cicatrice doar zumzetul
muștelor grase cu anteriu
repetând crepuscularul în verb
cununie strivind o cupă cu otravă

demoni strivind această floare
toți cățeii albi ai unui cuvânt
visele stau ascunse în coada
unei rândunici fulgerând zorii

și țipătul de copil
născut acum
din patul rupt
sub tavanul care-a crăpat

ca nisipul

când voi fi un cântec
precum un fir de iarbă
n-o să mai știu că trupul
ți-e-nconjurat cu trupuri

cînd voi fi un ram
plin de flori de cireș în cădere
tu vei fi ascunsă în ninsoare
rănită de o uriașă mirare

într-o noapte cum a mai fost
eu voi inventa o mare neagră
care să mă aducă la tine
iarăși și iarăși și să nu ajung

floare care te scuturi
refuzând fructul

Citește aici mai multe poezii și profilul autorului: Doru Mihai Mateiciuc

Citește aici:  adevărul despre cuvânt (my way), Cerneală roșie vie

Site de autor: Doru Mihai Mateiciuc – Poetry creation

Copyright © 2022 Doru Mihai Mateiciuc

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.