COSTEL STANCU - NOAPTEA CREIOANELOR LUNGI

 

Selecție de poezii din volumul “Noaptea creioanelor lungi” (Editura Casa de Pariuri Literare, 2022)

* * *

nu de mine rîdeți ci de voi înșivă naivilor spune claunul
oprindu-se brusc din giumbușlucurile sale noi rîdem și
mai cu poftă nu am întîlnit pînă azi un claun grav
chiar mustrător spectacolul e grandios chipul meu a fost
vopsit în culorile suferinței voastre continuă el hainele
ce le port sînt croite din petice aruncate de voi
ați vizitat înainte menajeria circului fără îndoială
v-ați regăsit acolo mașinării perfecte ale fricii așteptînd
bucățica de zahăr ca pe o anafură acum stați cu sufletul
la gură să urmeze saltul mortal al trapezistului dispuși
să lăsați ceva mărunțiș în cutia de la ieșire dacă îl
va rata la urma urmei sfîrșitul lui tragic nu intră în
prețul biletului apoi mergeți liniștiți acasă un singur
lucru vă implor înainte de culcare spălați-vă bine
mîinile și picioarele dacă vă ia moartea în somn
să nu duceți cu voi dincolo mizeria lumii de aici

* * *

Ce ați face voi, bețivilor,
dacă într-o dimineață vi s-ar pune dinainte,
în locul obișnuitei sticle de băutură,
un sîn de femeie plin cu lapte? V-ați ascunde
sub mese, rugîndu-vă, în gînd, paharului
cu apă sfințită să dispară vedenia?
V-ați închina la piuitul din clopotnița copilăriei?
Ați amuți?
Voi, cei care ați alungat mii de pisici imaginare?
Care ați hrănit cîinii cu oase de miel?
Cei pe care v-a călcat de atîtea ori întunericul
pe degetele de la mîini cînd vă întorceați acasă?
Voi, cei care puteți jura că pînă și Dumnezeu
a coborît de pe picioroangele-i sfinte
să bea un gît de vin în sănătatea voastră?
O, cavaleri ai Ordinului Terasei, unde vă e vitejia?
Mai bine apropiați-vă tiptil, mulgeți fiecare
cîțiva stropi de lapte și spălați-vă ochii.
Să vedeți cum se naște, ca un copil din flori, soarele.


* * *

lăsați poetul să doarmă cu capul pe masă
nu îl treziți va cere un pahar cu vin
pentru el și un os pentru cîinele pe care
tocmai îl visa apoi o să vorbească
de nobila cerșetorie a scrisului de
cioburile strecurate sub cearșaf noapte de
noapte de clipa cînd și-a dat seama că
nefericitului i se poate lua pînă și nefericirea
zadarnic îl întrebați unde e poarta ce se
deschide cu cheița ce o ține la gît nu va ști
să spună va arăta mereu malul celălalt
acolo trebuie căutată după ce se ridică ceața
nu îl treziți beți-vă liniștiți băuturile iar
cînd plecați trageți obloanele și acoperiți
cîrciuma cu pămînt nu vă fie teamă pentru
viața lui cîinele va ieși din vis și îl va salva

 

* * * 

prea ușor m-ai lăsat să ajung la inima ta
ca și cum aș fi evadat din cea mai sigură
închisoare din lume în aplauzele gardienilor
mă pregătisem să lupt acum îmi privesc armele
inutile păpuși într-un teatru părăsit voiam să fiu
învins ori învingător pe mare sau pe uscat
să sufăr să mă ia taurul deznădejdii în coarne
să mă scurme păsările cu ghearele lor
să-mi risipesc toți banii din pungă pe podoabe
pe mirodenii aduse anume pentru tine din Indii
pe scoici aurite și trandafiri din Saron
pe cai arăbești ce lasă vîntul în urmă
ca macul negru să fie zilele mele nopțile
ca firul de crin iar tu să spui nu doamne cu cîtă
voluptate aș fi luat-o de la capăt mi-aș fi legat
rănile cu batiste brodate cu numele tău
aș fi băut vin otrăvit din cupa întinsă de rival
post negru aș fi ținut și în zilele de dulce
prea ușor am ajuns la inima ta femeie
acum ce îmi rămîne de făcut decît să stau pe
pragul casei noastre să îmi fumez pipa gîndindu-mă
cu invidie la toți bărbații pe care i-ai respins
ce fericiți au fost ei!

* * *

să porți într-un buzunar zahăr iar în celălalt sare
mă sfătuia mama nu poți știi cu cine te întîlnești
nici așa nu îi vei mulțumi pe toți oamenii nu sînt
nici buni nici răi ei doar trăiesc să ai cu tine pîine
și apă oricînd îți poate ieși în cale cîinele nesătul
al pămîntului eram copil nu o băgam în seamă pe
atunci îmi doream să fac jucării din norii ce poposeau
o vreme deasupra curții noastre mama îi alunga și
nu înțelegeam de ce mă privea aspru cu ochii ei
misterioase comori deasupra cărora dansau focuri
uneori e bine să fii singur îmi spunea eu mă
miram la noi în sat singură era doar cumpăna fîntînii
de care nu aveam voie să mă apropii ca nu cumva
să îmi fure chipul așa că mama nu uita niciodată
să îmi pună în buzunarul de la piept o oglindă


Mai multe poezii și profilul autorului aici: Costel Stancu
Citește aici poezii din volumul: Hoțul de ferestre
Citește aici: Înfrigurat în mine însumi

Copyright © 2022 Costel Stancu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.