LUIZA CALA

 

Ploile mă fac curioasă

Când te-am zărit
Prima dată,
Ploua perfid,
Ca în ziua în care
Ai murit.
Ploile tălmăcite
De ciudate întâmplări
Îmi populează
Viitorul și prezentul
Devenit deja trecut.
Nu le urăsc,
Sunt doar curioasă
Ce veste îmi aduc!
Ploile mă fac curioasă,
Îmi lasă rănile deschise,
Doar ca un răsfăț mărunt,
Fără durere.

Poți descifra manuscrisul?

Între Zeul Timpului și mine
Between the God of Time and me

I agreed with him,
With the God of Time,
Not to count
Our meeting.
Am convenit cu el,
Cu Zeul Timpului,
Să nu contorizăm
Întâlnirea noastră.

Zicea că prea puținora
Le e permis,
Apoi de grabă accepta
Moftul meu,
Știind că nu îl voi lua
În seamă,
Nu îl voi asculta.

Veacurile se scurgeau
Fără urme pe spiritul meu.

Felii de viață se adunau
În albume de amintiri,
Doar anii nu se înmulțeau
În trecătoarea vârstă.
Se ridicase zid mare
La granița privirii mele
Lăuntrice.
Lăutari prost plătiți
Zăngăneau rugăminți
De deschidere a porților.
Zăceau zile, zăceau luni,
Ani peste ani,
La granița vrerii mele.

Precum portretul
Lui Dorian Gray,
Neimpresionată
Rămâneam și eu.

Frânturi de clipe fericite
Au ajuns
În adăpostul inimii mele.
Mi-am vrut anii înapoi!
Rănile emoționale
Nu mai dureau,
Viața mă dorea a ei,
Cu tot noianul
De tristeți și bucurii.
Vârsta este alfabetul sacru,
Drumul nostru
Alături de zei.
The Age is the sacred alphabet,
Our Road
Near the Gods.

Ce te tulbură azi? De ce?

Neînțeleșii pigmenți

Gândurile mi se pigmentau
Când intens, când pal.
Jocul acesta îmi era neînțeles.
De unde venea nesiguranța ?
Uneori erau
Gândurile vinovate,
Alteori pigmenții
Amestecau totul
Până la vina aruncată
Asupra înțelegerii.
Cât de ușor treci din moarte
În sublim extaz.
Doar un strop de pigment
Rătăcit într-un colț
Și totul se schimbă.
O secundă și un strop
De pigment…

Mai sunt și culori translucide.

Cât o mie de rochii

Nu am prea multe rochii,
Doar câteva.
Metamorfozez câte una
Cu o eșarfă,
Un braț însoțitor.
Schimb accesoriile…des
Ca să nu se simtă
Golul
Din garderoba mea.

Inocentă și pură,
Am sosit într-o rochie albă,
Dăruită de îngeri.
Părinții mi-au făurit
Rochița verde,
Rochia plină de speranțe,
Clocotind de energie.
Am primit apoi
O rochiță roșie,
Magnet pentru emoții,
Iubire, trăiri intense.
Curând mi-a plăcut
Una galbenă.
Îmbrăcată cu ea
Sorbeam pofticioasă
Cunoaștere și distracție,
Ba chiar gelozie.
La o vreme, puțin obosită,
Mi-am dorit una albastră,
Aducătoare de liniște,
De încredere,
Responsabilitate.
Am trecut rapid în revistă
Toate culorile,
Nu am pierdut nimic.
Culorile primare
S-au împrietenit
Cu cele secundare,
Le-au chemat pe terțiare,
Pe complementare,
M-au bucurat pe rând.
Auriul s-a instalat triumfal
Pe viața mea.
Tocmai mă credeam
Eliberată de griji
Când am primit,
Fără să comand,
Rochia neagră.
Era grea, dar purtând-o
Am devenit puternică,
M-am autodisciplinat,
Mi-am îmbrăcat durerea
Într-o încredere elegantă.
Mă plictisisem de atâtea rochii,
Nu-mi mai doream altele
Când, nu știu cine,
Nu știu de ce,
Te-a însărcinat
Să-mi aduci
Rochia curcubeu.
Vechile rochii,
Franjurate, destrămate,
Au primit-o curioase,
Ca pe supremul panaceu.
Împrumutau toate
Chef de viață, culori,
Fericire fără de vină.
Rochia curcubeu
Nu avea nevoie
De accesorii.

De ce se ascunde curierul?

Zoom periferic

Acum doar fiorii
Amintirilor noastre
Mai fac pereche.
Trăiri zdrențuite
Încearcă să se salveze
Într-un zoom periferic
Fără atingeri,
Fără țineri de mână.

Îți amintești cum eram împreună?

Semăn cu o plajă pustie

Eu sunt
Femeia exterioară!
Mă străbat pescărușii,
Cochilii abandonate
Decorează mereu,
Poalele rochiilor mele,
Căluții de mare
Și-au uitat căpăstrul,
Galopează prin
Tot atât de pustiile-mi
Rânduri.
Mă întind către zări
Încercând să te găsesc.
Nu ești! Curând vei pleca
Până și din gândul meu.
Sunt o plajă pustiită,
O plajă care
Nu își vede rostul.
Poate sunt plaja care
Nu te mai are…
Mă privesc prin lăuntru-mi
Și găsesc bogății nenumărate.
Doar pe afară
Semăn cu o plajă pustie
Pentru că femeia exterioară
Nu te mai vrea.

Ai văzut sirenele dansând noaptea?

(poezii din volumul în curs de aparitie “Saturniene” – prefața semnată de Alice Năstase Buciuta)

 

Luiza Cala (Luisiana Calaidjoglu, născută Cernăianu, n. 23 septembrie 1957, Băilești, Dolj): Luiza Cala este artist plastic, scriitor, poet, jurnalist cultural. Organizează din 2003 în Galeria-atelier Luiza Cala din Saturn – Serile Cala-tiene, evenimente culturale de înaltă ținută. A fost distinsă cu nenumărate premii naționale și internaționale în arta plastică. În septembrie 2021 a fost declarată Ambasador al Artei Feminine la Istanbul (FeminartFest).

Volume publicate:

Uneori, consum bărbați tineri la micul dejun (proză scurtă)
Desculț prin Rai (poezie)
Frenezii de împrumut (poezie)
Lumea celor 88 de curcubeie (poezie ediție bilingvă română-bulgară)
Singură împotriva uitării (poezie)
Mofturile unui gând (poezie)
Un veac și o secundă (poezie)
Reconfigurarea (interviuri despre pandemie)
Saturniene (poezie, în curs de apariție)

Yoga sentimentală (editura Detectiv literar, 2022)

 

Citește aici poezii din volumul: Yoga sentimentală

Mai multe poezii aici: Copleșită de mine

Blog: luiza cala art - Proză scurtă, poezie și pictură


Copyright © 2021 Luiza Cala (Luisiana Calaidjoglu)
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.