VAVILA POPOVICI - SUFLETUL TOAMNEI (THE SOUL OF AUTUMN)

 

Sufletul toamnei

Pasărea universului trece
bătând din aripi, fluierând,
venirea toamnei atenționând.
Copacii – cămările, cuinile închid,
natura toată își ridează fața.
Smerite, crengile în rugăciuni se-apleacă,
ușor psalmodiind.
Frunza se-aruncă din copaci parașutând,
strigând: „Nimic nu mai sunt!”
Vântul o-aleargă, eu o strig:
„Frunză nebună unde vrei s-ajungi?”
Ea grațios se rotește, se rostogolește
într-un dans al asfințitului,
pregătind întâlnirea cu zeul Pământului.
Și cum să nu iubești sufletul toamnei?

     The soul of autumn 

     The bird of the universe passes
     flapping its wings, whistling,
     the coming of autumn warning.
     Trees – pantries, kitchens close,
     all nature raises its face.
     Humble, the branches in prayer bow,
     slightly chanting.
     The leaf parachutes from the trees,
     shouting, "I'm nothing!"
     The wind blows it, I shout:
     "Crazy leaf where do you want to go?"
     She gracefully rotates, rolls
     in a sunset dance,
     preparing to meet the god of the earth.
     And how can you not love the soul of autumn?

Iubesc Toamna! 

Iubesc soarele leneș al fiecărei toamne,
sărutarea-i caldă, mângâietoare,
lumina palidă în jocuri de tonalități
zugrăvind figuri amăgitoare.
Port în suflet și pe trup
culorile ei pastelate,
simt frisonul senzual al copacilor îndrăgostiți,
de frunze părăsiți,
cu crengi pierdute-n tremurătoare atingeri;
ascult glasul delicat, indecis al frunzelor
rămase-n copaci,
mișcate de-ndoială, îngălbenite de dor.
Liniștea toamnei poposește-n pleoape,
adună în suflet cuvintele toate,
fiindcă toamna e melancolie,
e tăcere, frumusețe, bogăție.

     I love Autumn 

     I love the lazy sun of every autumn,
     her warm, comforting kiss
     pale light in tonal games
     painting deceptive figures.
     I carry it in my soul and body
     her pastel colors,
     I feel the sensual thrill of the trees in love,
     of abandoned leaves,
     with branches lost in trembling touches;
     I listen to the delicate, undecided voice of the leaves
     left in the trees,
     doubtless, yellowed by longing.
     The peace of autumn arrives on the eyelids,
     gathers all words in the soul,
     because the autumn is melancholy,
     is silence, beauty, wealth.

Prin parcul desfrunzit 

În parc s-au desfrunzit pomii.
A venit toamna visătoare!
Pașii caută verdele de-odinioară,
dar vara-i plecată undeva în adâncuri.
Frunzele – așchii de-aramă –
se-nvălătucesc pe alei, ordonat, dezordonat,
confirmând și infirmând geometrii spațiale.
Un balsam cunoscut al pământului
pătrunde în nări
trezind amintirea copilăriei.
Pe bolta cerului văd rândunele trecând
în unghiuri mișcătoare.
O, Doamne, ce minuni poartă în trupurile lor,
de știu cum și încotro să zboare,
lăsând în urma lor atâtea cuiburi goale!

     Through the leafless park 

     The trees were defoliated in the park.
     The dreamy autumn has come!
     The steps look for the green of yesteryear,
     but summer is gone somewhere deep.
     Leaves - copper chips -
     they wander the alleys, tidy, messy,
     confirming and refuting spatial geometries.
     A well-known balm of the earth
     it enters the nostrils
     awakening the memory of childhood.
     On the vault of the sky I see the swallows passing
     in moving angles.
     O Lord, what miracles they carry in their bodies,
     I know how and where to fly,
     leaving behind so many empty nests!

Gingășia toamnei 

Gingășia acestei toamne îmi temperează pașii,
un dulce somn, o beție mă prinde.
Cu respirația oprită
îmi aud clopotul inimii bătând
și gândurile prin minte alergând.
Imagini obsesive mă năpădesc.
Precum apa lovită de pietre
cuvintele curg, se rostogolesc.

Cât dor poate-ncăpea în suflet,
câte vise
și cât târziu în versurile scrise!

     Gentleness of Autumn 

     Tenderness of this autumn tempers my steps,
     a sweet sleep, a drunkenness contains me.
     With breathing stopped
     I hear my heartbeat ringing
     and the thoughts running through my mind.
     Obsessive images haunt me.
     Like water hit by rocks
     the words flow, they roll.

     How much longing can fit in the soul,
     how many dreams
     and how late in my lyrics written!

Toamnă târzie 

Frunzele au acoperit pământul
cu o haină maronie.
S-au pierdut urmele pașilor
și mi se pare ca am murit demult
sau ... că niciodată n-am fost vie.
Peste planetă, aerul impur
doboară pasărea în formă de cruce.
Inima se-aruncă în alt anotimp,
ce va să vină din cel ce se duce.

     Late autumn 

     The leaves covered the ground
     with a brown coat.
     The footsteps have been lost
     and it seems to me that I died a long time ago
     or ... that I was never alive.
     Across the planet, impure air
     he knocks down the bird in the shape of a cross.
     The heart is thrown into another season,
     what will come from the one who goes.

(Poezii din volumul în pregătire Simfonia Toamnei) 

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Vavila Popovici
Citește aici mai multe poezii: Vavila Popovici – Poezii de dragoste, Vavila Popovici – O mie și una de poeme
Citește poezii din volumul: I raise this cup to love/ Închin acest pahar iubirii
Website: Vavila Popovici – Poezie, Proză, Însemnări


Copyright © 2020 Vavila Popovici
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.