VAVILA POPOVICI - ÎNCHIN ACEST PAHAR IUBIRII
Vavila
Popovici - I raise this cup to love / Închin acest pahar iubirii (volum bilingv, română-engleză,
publicat independent, 2018): „Închin acest
pahar iubirii” – se confesează scriitoarea Vavila Popovici în titlul acestei
noi cărţi de poezie bilingve (română-engleză). Este, de fapt, o indirectă
invitaţie lansată elegant către cititori, aceştia fiind părţi importante în
rotundul iubirilor autoarei. Ea însăşi argumentându-şi această sublimă stare:
„Dar am fost un biet poet / şi am vrut să amintesc oamenilor / că cel mai
frumos dar lăsat / sunt gândurile celor ce în cuvinte / lumea o străbat”. Şi
din poeziile cuprinse în această carte cititorul poate înţelege un lucru
esenţial în definirea personalităţii unui creator. Nu doar apartenenţa prin
naştere, ci şi cultura asimilată de-a lungul unei vieţi rodnice, dar mai ales
comuniunea de gând şi de simţire – toate acestea întruchipând harul şi darul
scriitorului, ofrandă generoasă către iubitorii de carte. (…) Pentru că nu
vreau să fiu bănuit că urmăresc ducerea în ispită a cititorilor, lăudând
această carte, care merită toate laudele, remarc doar faptul că poeziile dintre
tartajele ei sunt suficientă ispită. Închei cu atenţionarea pe care o veţi
putea găsi în una din aceste poezii: „Suferinţa se sprijină pe gardul iubirii /
(...) n-o lăsa să treacă de gard, / să intre în ograda fiinţei tale”. Eu unul
fac acest lucru de mai multă vreme. Şi, slavă Domnului!... (extrase din
cronica semnată de scriitorul Vasile Filip)
Închin
acest pahar iubirii!
Bucuriile
iubirii – semne ale sănătății –
avute
cândva,
nu le-am
gravat „pe stânci”,
să dăinuie
precum un trainic vers,
ci pe
nisipuri aspre le-am desenat candid
și valuri de
mare cu ușurință le-au șters.
Crengi dure,
cu trecerea vremii
barbar
chipurile au scrijilit,
gânduri
negre trupurile au îmbolnăvit.
Bolnavă
rămas-a lumea fără de iubire,
bolnav
pământul, trist și abătut…
Un simțământ
straniu ca de sfârșit de lume,
astăzi,
sufletele-apasă …
Închin acest
pahar iubirii și-o chem
să vină –
„acasă”!
I raise this glass to love!
The joys of the heart – signs of the
health
of the soul – sometime had,
I did not etch them "on the
rocks",
to endure such a secret verse,
but I foolishly, candidly drew them on
rough sand
and the high waves easily erased them.
Tough branches, with the passage of
time,
scratched cruelly faces,
with dark thoughts sickened bodies.
The world remained ill remained without
love,
The earth sick, sad and dejected ...
A strange feeling that the end of the
world,
today, pressing on souls …
I raise this glass to love and call it
to come – "home”!
Unda
de lumină
I-am spus
florii din glastră:
Nu te mai
mișca! Vântul nu bate!
Și… am închis
fereastra.
Floarea m-a
certat:
Lasă unda
jucăușă de lumină
soarele în
dar să-mi dea,
să mă pot
hrăni și respira!
Rușinată,
am deschis
din nou fereastra.
Tăcerea
Tăcerea
curge nevăzută
murmurul ei
lăsându-se auzit;
păsări
călătoare cerul străbat,
cu aripi
întinse văzduhul e sărutat.
Cât
combustibilul adăpostit
în trupuri
firave! – îmi zic.
Și-ncep a
număra aiurea,
desigur
greșit – aritmetică distractivă –
până când
păsările
orizontul
sărac al privirii l-au depășit.
Spre unde,
păsări născute pentru zbor?
Voi, ce
iubiți lumina albastrului infinit,
rotirea
magică-a pământului
și-n noapte
somnul așterneți pe ramuri …
Pe cerul
minții cuvinte răsar,
prin ele
pioasa tăcere curgând.
Speranța
oferită…
Inima
zgomotos bate,
gândurile
odihnă cer,
vorbele – au
tăcut demult.
Ochii refuză
realitatea obositoare
strânsă-n
ghemul zilei ce-abia a trecut.
Iertarea și
uitarea sunt chemate
a ridica
zidul înalt,
genele se
unesc strângând și ascunzând
lacrimi
cristaline căutătoare de libertate.
Pleoapele
precum fluturii aripile-și strâng,
cuminți
așteptând zâmbetul zorilor
când,
harfele
copacilor se vor auzi cântând.
Îngerul
dimineții va veni zâmbitor,
cu speranța
pusă pe-o tavă de-argint,
oferită
drept – ceașcă de cafea.
Curios,
nu?
Curios!
Încă mă mai
pierd sub privirile tale,
încă îmi
tremură glasul
când vorbim
de noi doi …
Încă mai
tresar când mă atingi,
simțindu-te
nepământean.
Semne că nu
m-am maturizat,
că sufletul
a rămas adolescentin,
ființa – cu
fragilitatea ei de femeie …
Și tu-mi
spui că este farmecul meu.
Curios, nu?
Am
iubit prea mult, Doamne?
Din
preaplinul iubirii mereu se revărsau
lacrimi de
fericire și durere.
Ele, treptat
îmi furau
văzul,
puterea, speranța …
Din eter,
într-un dans nevăzut al tăcerii,
plăsmuiam
chipuri, întâmplări fericite,
și din
culorile verzi ale frunzelor,
primăvara
renășteau puteri ale iubirii
metamorfozate-n
poeme.
Am iubit
prea mult, prea multe, Doamne?
Am rătăcit
prea mult printre străini
pierzând
mereu iubiri,
de se
termină totul atât de pripit,
atât de
stupid?
Prea mult în
jocurile vieții m-am risipit?
Poezia,
lebăda albă a mea
Cu brațele
încolăcite în jurul
gâtului
subțire al lebedei,
palmele
alunecă,
simt
penele-i moi, catifelate,
scăldate-n
fără de mirosul pur al unei ape
și plâng
asprimea vieții.
În tăcerea
din jur
pasărea
mi-ascultă vaietul sacadat,
lacrimile-mi
șterge
cu lumina
luminosului penaj.
Ridic ochii
spre cer, cerului-i cer
dreptul de-a
mai trăi alături de ea,
ca ultima
floare pe un vrej uscat,
ca ultima
frunză rămasă pe-o creangă
după furtuna
ce flori și
frunze a scuturat …
Încolăcesc
din nou brațele
în jurul
gâtului subțire, delicat,
cerului-i
cer norocul
de-ai simți
căldura trăind alături de ea,
lebăda albă
a mea!
Previziune
Însămânțat-a
Dumnezeu în suflete
cea mai
puternică sămânță – Iubirea.
A încolțit,
a prins rădăcini adânci;
a răsărit, a
rodit,
copac
puternic a devenit.
Au încercat
unii să-i taie crengile,
copacul a
început a plânge …
Rădăcinile
nimeni nu i le-a putut smulge,
semn că
iubirea din nou va răsări,
căci fără
acest puternic copac,
viața,
viață nu se
poate numi.
Volumul pe Amazon: I raise this cup to love / Închin acest pahar iubirii
Mai multe poezii și profilul autoarei
aici: Vavila Popovici
Citește aici mai multe poezii: Vavila Popovici – Poezii de dragoste, Sufletul toamnei
Copyright © 2018 Vavila Popovici
Utilizarea
integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul
autorului.
Postări
Leave a Comment