ALEXANDRU CAZACU

 

La rentrée

Un autobuz colbuit
cu roțile acoperite de nisipul plajei
și farurile aprinse este tot ce a rămas
din vara rebelă și învinsă

Țipătul și ghearele pescărușilor adună norii
leneși și movuli
Evantaiul tetrapoziilor se micșorează
în capătul digului unde am înțeles
și osteniți ne-am tras sufletul ca într-o capcană
Lăstarii grădinilor scufundate se pot zări
până aproape de geamandură
Peste promisiuni stolul umbrelor
sosește încet

În marginea camerei 

Ca să ajungă în marginea camerei
lumina becurilor de șaizeci de wați trece prin acvariu
în anotimpul acesta ce se sfârșește repede la ferestrele unde
cerul nu va mai fi niciodată la fel ca acum
când timpul are toată răbdarea din lume

Adierea umedă printre şipcile gardului
pare un strigăt de lebădă
Vișinii de lângă poartă cresc repede
odată cu amăgirea și dezamăgirea
provocată de eroii zilei de mâine
odată cu numărul vagoanelor trenului de persoane
zărit prin perdeaua de apă a ploii
în care ies cu bratele ridicate
să-mi spăl toată tristețea de pe chip

Casa cu verandă și umbrar 

Așa cum stau sticlele în grămada răcoroasă a grânelor din butoaie
tot astfel stăm și noi în toamnă
străpunși de unghiul ascuțit pe care îl fac păsările în zbor
aproape de casa cu verandă și umbrar năpădit de brusturi
prin camerele ei goale unde ne plăcea mereu
să venim și să ne jurăm credință
lângă mobilierul masiv și frunze de dafin,
lângă cutii cu bucăți de zahăr candel
şi lăzi cu farfurii și căni albastre
să privim poveștile pictate pe lamele unui vechi evantai
rama lucrată în argint a vechii icoane
ștergare și macate atârnate
peste pereții văruiți în alb
peste cerecevelele ferestrei
când aveam impresia ca mereu este cu noi
o respirație blândă ce parcă ne îndemna
să venim mai des
să înțelegem odată
cum adevărații învingători câștigă uneori
în rest pierd de fiecare dată

Se aud pașii cuiva 

Se duce ziua de iarnă la vale
cum săniile peste un derdeluș
Frunzele plantelor de apartament
se agăță de ultumile raze de lumină albă
și se aud pașii cuiva
ce traversează cu o lumânare aprinsă
în palmele făcute căuș
orașul de la un cap la altul
Inventezi motive să mai rămâi
o clipă în plus
lângă fereastra dinspre răsărit
iar pe cer licăresc stele mici
așa cum stropi de vin picuraţi
peste bulgării pământului
în memoria
celor vorbiți numai de bine
Zapada peste alei
stă ca o aripă de înger
peste care cineva merge desculț
să aducă inimii
probe, dovezi și iertare

Hulubii 

Crengile agudului vin către noi
ca niște brațe subțiri
Soarele dimineții și umbrele serii
sunt tangibile şi vâscoase
Poate că până și lucrurile cele mai umile
ar vrea o doua șansă
Așchiile unei comete se adună pe zidul lateral al casei
și nu vor sa ardă ori sa strălucească
O masă lungă de nuntă sau de comemorare
fără scaune fără oaspeți
și-a înfipt picioarele în pământul reavăn
Pe ea se așează hulubii
vor ciugului tot ce găsesc
vor privi cu ochii lor cerul
Îl vor cuprinde

O frumuseţe prea mare 

Fluturii de noapte în strălucirea
ochilor tăi își căutau zborul
așa cum în copilărie
cautam zilele duminicii pe hârtia lucioasă
a calendarului prins în pioneze de ușă
Frunzele roșii și galbene se amestecau cu glod
iar noi credeam tot ca va veni până la urmă o săptămână
cum nu a mai fost nicând

Mere văratice stau pe farfuria din holul
despărțirilor și al sosirilor
Știm ca sunt locuri din care odată plecat
nu vei mai avea puterea sa te întorci
Nimeni nu o sa ne judece
Cu toții cunosc cât de greu se îndură
o frumusețe prea mare

Zonele lipsă 

Un colţ de stradă
asediat de începutul toamnei
unde ai vrea să poti închiria un restaurant
cu peste o sută de mese
La fiecare să inviti sa stea doar foste cupluri
să le privești pe rând din depărtare

cum vorbesc cum se privesc și cum se ridică și se despart
și apoi lumina să cadă aleatoriu
peste mesele goale
peste orgoliu fiecărui realizări
peste viața energetică a zonelor lipsă
peste cercul vicios și virtuos
al lui acum ori niciodată

Prigoria peste răspântii

Trec orele cu jilave tăceri
şi rugină împinsă pe frunzele nucului
Ochii de pândar ai amintirii
te privesc in față
iar în zgomotul fiecărui fruct preacopt
ce cade prin grădini îngălbenite
afli ploile ce curând au să vină

Ca o batistă de borangic
prigoria flutură peste răspântii
și zdrențele sperietoriilor se înnegresc
pe câmpurile ce străjuiesc șoseaua pustie

Haloul de parfum din jurul garoafelor
inundă toate valenţele lui "dacă"
Nostalgia incețoșată
ca o curtezană ce a îndrăznit a iubi
își deschide larg brațele
Străzile se lungesc sub pasul tău
de frică să nu fie lăsate singure
Din turla paraclisului cad ecourile
unui anotimp străin
Prin odăile albe
soarele acestui Octombrie
îndurerat luminează depărtărea

Slow evening 

Seara coboară în noi
precum un temnicer treptele unui pivnițe
și dacă ai rosti acum cuvantul trecut
tot nu ar putea să acopere
această mică înfrângere ce pentru noi a devenit
nereverosibil de amenințătoare sub acordul vechii melodii franțuzești
unde tot despre o plajă si doi turiști cândva îndrăgostiți este vorba

Se răsucește în galbenul preajmei
precum un cuțit într-o știută rană
iar în ochii tăi pescărușii albi și gri plutesc fără să bată din aripi
și-n ai mei ne strigă numele, teama, iertările
în sfâșietoare ore ce nu au a pierde pe nimeni

Doar bucuria 

O dimineață de toamnă
în inima puțin suferindă a unui cartier din Sud
ca o felie tăiată de măr
unde în fața blocurilor cu patru etaje
acoperite de iederă
și sulițele reci ale soarelui
câțiva trecători
vorbesc despre sensul uman al istoriei
și cum nu poţi deveni repede un fiu bun
ci doar risipitor
in nici devremele nici târziul
ce sfâșie lent iubirile neatente
și te îndeamnă să iei la rand toate locuințele din zonă
să bați la ușa lor și să le spui locatarilor
cum din tot au putut vedea pe aici
nu va rămâne nici plăcerile nici fericirea
doar bucuria mică și neștiută
așa cum din steagurile, pancardele și strigătele
unei demonstrații ce ocupă strada
reții doar un gest, un chip, o frază
și uneori povestea imaginară a acestora

Alexandru Cazacu (25 aprilie 1975, Oltenița): Absolvent al Facultății Finanțe-Bãnci (2008) şi al Facultății de Electrotehnicǎ (1999) din Bucureşti. Bursier TEMPUS-6 luni (1998) în Franţa la Université Science et Technologie – Lille1. Documentãri şi stagii în Anglia, Franţa, Italia, Belgia, Elveţia, Ungaria, Germania. A debutat literar în ziarul Tineretul Liber (cu o poezie, prezentare Tudor Opriş). Alexandru Cazacu a publicat versuri în revistele literare Acolada, Actualitatea Literară, Alchemia, Algoritm Literar, Alternanţe, Antares, Argeş, Ardealul Literar, Arena Literară, Astralis, Ateneu, Banchetul, Boema, Bucovina Literară, Bucureştiul Literar şi Artistic, Caietele Columna, Caiete Silvane, Cafeneaua Literară, Caligraf, Cervantes, Climate Literare, Convorbiri Literare, Conta, Contact Internațional, Cronica Veche, Detectiv Cultural, Dimineaţa, Discobolul, Expres Cultural, Ex-Ponto, Familia, Feed-Back, Fereastra, Helis, Impact Cultural, Leviathan, Libris, LitArt, Litere, Luceafǎrul, Luceafǎrul de dimineață, Lumină Literară şi Artistică, Lumină Lină, Mărturii Culturale, Mişcarea Literară, Neuma, Nord Literar, Oglinda Literară, Paradox, Poesis, Poezia, Pro Saeculum, Plumb, Ramuri, Revista Nouă, România Literară, Scrisul Românesc, Sintagme Literare, Spaţii Culturale, Sud, Tribuna, Urmuz, Vatra, Vatra Veche, Viaţa Românească ş.a. A avut colaborări cu Radio România Cultural și Radio România Actualități.

Volume publicate: 

Paralele Îmbrățișate (1995)
Tâlhari sau profeți (2001)
Duminica în Est (2017)
Mesaje pentru Iulia (2019)

O cameră single (2020)

Ora H (2021)

Copyright © 2020 Alexandru Cazacu
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.