ADRIAN CIOCIOMAN - SARAOL

Saraol

Tencuiesc versuri

pe catapeteasma

sfârcurilor tale

și apoi le închin

mă rog

pentru atingerea lor.

Iubito,

aprind cu făclii

grele

incendiul din ochii tăi

și apoi îl sting

și îl condamn.

Îmi fac meseria,

cu mistria,

arunc versuri

peste ființa fințării tale.

Departe

Îți iubesc ochii

și năravul clipelor

în care nu mă atingi

deși ai vrea.

Mișcările tale copilărești

și zâmbetul prostuț,

sânii jucăuși

ce tresar

în vibrații amorfe.

Îți iubesc naivitatea,

speranța de a fi,

mersul frivol

înspre neatinsuri

și șoaptele ce niciodată

nu le voi auzi.

Îți iubesc plânsul

și trupul dezmierdat

de privirile mele

triste,

pâslarul ce-ți apără

tălpile

de mărăcini.

Îți iubesc ochii

și năravul clipelor

ce se surg

întru neîmplinirea noastră.

Perorație

N-are nici un rost

să sper,

să disper,

să zbor dincolo de orizonturi

-Nihil-

copacii se descompun

pământul

mănâncă pământul

și dispar hectare

de amurguri.

Pierdut,

lacrimile nu mai curg

și m-am rătăcit

departe

de căutarea

sinelui cu sens.

din Pribegie

De ce-mi vine să plâng

atunci când sper?

De ce nu mă complac

în nihilismul meu

și-ncerc să zbor

într-o lume

guvernată de gravitație?

Nu cumva

cea mai mare dorință a mea

se rezumă la destinul

ce niciodată

nu-l voi putea suporta?

Beteag

Te pogori

din lumea ideilor

să-mi frângi

neîmplinirea

cu certitudinea ta

incomprehensibilă.

Mă arunci

la hotarul

nopții...

nihil

îți spun

nihil

de-acum...

pămâncior.

Mai multe poezii și profilul autorului: Adrian Ciocioman

Pagina Facebook: Adrian Ciocioman

Copyright © 2020 Adrian Ciocioman

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.