PETRUȚA PETRE

În inimă

Undeva în inima mea
Se dau lupte
Tu nu știi de câte ori
Te-am alungat
Si apoi te-am chemat.
Tu nu știi de câte ori
Te-am scos afară
Apoi te-am luat iară.
Inima mea nu se învață minte
Deloc.
Sau poate că nu are minte
Ea doar simte.
Ce joc!

Mi-e dor

Mi-e dor de-un te iubesc mut

Cu buzele captive-n-tr-un sărut.

Cu mâinile neobosite și viclene

Cu ochii ce-mi șoaptesc printre gene.

Mi-e dor de-un te iubesc

Spune-mi tare!

Cu buzele unite-n sărutare

Cu mâinile pierdute-n desfătare

Cu ochii ce caută alinare.

Spune-mi oricum!

Dar spune-mi!

Cu brațele înlănțuite

Cu privirile rătăcite

Cu mâna ta uitată-n mâna mea

Cu noi uniți sub aceeași stea.

Mi-e dor de-un te iubesc!

Dar spune-mi în tăcere

Lasă mâinile să șoptească o mângâiere

Lasă buzele să-mi dea gustul de miere

Lasă ochii să vadă

Lasă emoțiile care ne unesc

Să revină.

Să simt că trăiesc.

Dacă aș putea

Dacă-aș putea ți-aș pune-n palme stele

Ți-aș spune te iubesc în fiecare zi

Ți-aș lua din gânduri negurile grele

Și ți-aș da libertatea de-a iubi.

Dacă-aș putea te-aș învăța anume

Să speri și să iubești acum din nou

Să îți porți zâmbetu-ngeresc  prin lume

Și să devii, minune, al inimii mele ecou.

Dacă-aș putea te-aș lua acum de mână

Ți-aș asculta bătaia inimii de dor rănită

Ți-aș ștege lacrima din vreme de furtună

Și-apoi ți-aș da curajul să te lași iubită.

Plouă de când...

Când ai plecat
Sufletul meu s-a rupt în două
Jumătatea fericită a venit cu tine
Cea tristă a rămas la mine.
Și de-atunci plouă.

Când ai plecat
Mi-am uitat mâinile amândouă
Cu care te îmbrățișeam
Nu mai zâmbeam.
Și de-atunci plouă.

Când ai plecat
Am luat o înfățișare nouă
Mi-am închis sufletul ermetic
Am transpus durerea poetic
Și de-atunci plouă.

Scrisoare de dor

Dragul meu,
Știu că sunt de modă veche
Însă ce e moda azi
Se schimbă după ureche
Și nu are niciun haz.
Așadar aș vrea să știi
Asta... dacă nu știai
Că mereu aș vrea să vii
Și doar cu mine să stai.
Nu, nu sunt o posesivă
Și nu vreau să te sufoc
Dar nu pot să stau pasivă
Când în mine-i numai foc.
Arde tare, dogorește
Nu știu cum de s-a iscat
Nimic nu îl potolește
Numai tu ești vinovat.
Vina asta îți convine
Te văd că ești fericit
Nu te dezlipești de mine
Și vrei doar să fii iubit.

Note despre mine însămi:

Petruța Petre - Cine sunt eu? Este întrebarea care m-a frământat multă vreme, până când am înțeles ce vreau de la mine și nu de la cei din jurul meu, până când am reușit să mă raportez la mine și la ceilalți. Uneori e greu, alteori e imposibil. Iubesc oamenii atât de mult, încât sunt gata oricând să renunț la mine pentru a-i ajuta sau pentru a le susține zborul. Nu-mi place să mă laud, las faptele să vorbească despre mine. Pot spune că am iubit mereu oamenii care au luptat cu aceeași dăruire pentru o idee și pentru un ideal. Acei oameni care au știu să-și susțină părerile indiferent de situație. Să rămână mereu verticali și raționali. Acei oameni care nu calcă pe cadavre în drumul lor spre glorie, acei oameni care știu că fiecare lucru bun se construiește greu și că nimic nu începe de sus, că drumul firesc către succes începe de jos cu muncă și sudoare, pe aceia care apreciază munca celorlați fără falsă prefecătorie.

Sunt mamă și soție, lucrez cu copii, îmi place să văd cum le cresc aripile și cum încet, încet se pregătesc de primul lor zbor. Știți ce este minunat? Odată ce ajung în văzduh, încep să iubească înălțimile și vor din ce în ce mai mult, îi iubesc și nu-mi doresc să fac altceva în această viață. Sunt profesor de limba română la școala din satul în care locuiesc, Târgușor, județul Constanța, școală mică, dar cu oameni buni, copii frumoși și dornici de învățătură.

Am publicat romanul El și ea, adică noi, două volume pentru copii Întâmplări cu puști și volumul de poezii În numele iubirii. Scriu despre iubire și frumos, nu pot trata alte subiecte, cred cu tărie că numai așa putem schimba lumea noastră.

Scrisul s-a dezvoltat în mine mai întâi ca o aripă crescută în interior care nu găsea drumul spre lumină. Crezul meu este scrisul, simt că asta mă definește și mă întregește ca om. Cred că fiecare om ajunge la un moment dat să facă ce-i place sau ar trebui să lupte pentru a-și îndeplini visul. Viața este scurtă, a devenit deja un clișeu, auzim mereu replica, dar facem atât de puține lucruri pentru a ne-o îmbunătăți și a ne-o face mai plăcută. Amânăm mereu momentul de parcă am trăi veșnic.

Cititorii mei pot achiziționa cărțile de pe site-ul editurii Libris sau editurile partenere, iar pe mine mă găsiți pe pagina de autor: Petruța Petre.

Vă mulțumesc! Iubiți și fiți fericiți!

Citește aici poezii din volumul: Pașii iubirii (Editura Libris Editorial, Brașov, 2020)

Copyright © 2019 Petruța Petre

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.