MARIA FILIPOIU - PELERIN PE CALEA LUMINII

Maria Filipoiu - Pelerin pe Calea Luminii. 101 sonete creștine (editura Libris Editorial, 2019): Poeta Maria Filipoiu își asumă cu mult curaj ideea de a publica un număr însemnat de Sonete creștine. E vorba aici de un gest subtil polemic. Aceasta pentru că sonetul caracterizează Renașterea, o epocă de emancipare față de dogmatismul medieval. În textele volumului este evidentă tendința ecumenică a autoarei, deschiderea spre toate miturile consolatoare care propun, prin meditație și reculegere, o mântuire care vine de la o divinitate, oricare este aceea. Pelerinajul poetului este semnul acceptării celei mai largi interpretari a credinței. De fapt, poeta se desparte de omul trufaș ori sărac de credință, acceptând existența în lume a unei forțe ordonatoare, mai presus de orgoliile muritorilor. Iată o justificare de a privi cu simpatie strădania lirică a Mariei Filipoiu. (Horia Gârbea) 

Spiritul la Poarta Raiului

(sonet spiritului smerit)

Cu inima pe cerul din ochi vibrând,

Privesc nedumirită spre Dumnezeu

Și-l rog să-ngăduie sufletului meu

Să se înalțe pe-o aripă de gând.

Iar pe drumul veșniciei, lung și greu,

La Poarta Raiului de-mi va veni rând,

Mă voi smeri cu spiritul lăcrimând

În rugăciune ajunsă-n apogeu.

Aș vrea să-i mulțumesc pentru menire,

Ce se revarsă în lacrimi de smarald

Pe a stihurilor dumnezeire.

În roua din privire, gândul mi-l scald

Să-i duc neuitarea spre veșnicire,

Când cerul ochilor cerne nori de jad.

Gânduri binecuvântate

(sonet neuitării)

Cu raza din ochi am aprins lumină

Să nu îmi înghețe gândurile reci,

Să-mi însoțească pe celeste poteci

Sufletul prin lumea ce va să vină.

Mă rog de binecuvântare în veci,

Zeului de religie creștină,

Când rodește rațiunea deplină

În ritualuri din tradiții străvechi.

Închid lumina în gânduri nescrise

Pe calea vieții, ce-n apus se-nclină,

Să le nemuresc în veșnice vise.

Prin nopți vor dansa pe bolta senină,

Cu stele ce de îngeri sunt aprinse

Pe alei din a Raiului grădină.

Epopeea mamei

(sonet femeii-mamă)

Cu destin pecetluit în femeie,

Mama n-are timp să fie frumoasă,

Dar știe cum să așeze pe masă,

Tot ce-i mai bun copiilor să deie.

Nu-și face timp să fie grațioasă,

Ci în tăcere-și duce epopee

De la naștere pe Calea Lactee,

Că Universul este a ei casă.

Când duce suferința în apogeu,

Doar Dumnezeu poate să i-o aline

Și prin viață să o sprijine la greu.

Din ochii ei se scurge râu de bine

Ca o ploaie magică în curcubeu,

Ce din plaiul Divinității vine.

Evadare din temnița neputinței

(sonet de restriște)

Dezolată de timp în care trăiesc,

Evadez din temnița neputinței

Și pe cerul speranței aprind scântei,

Prin veșnicie să nu mă rătăcesc.

Din fuior de gânduri îmi brodez idei

Și-n marama norilor le-adăpostesc,

Pe Calea Lactee să le regăsesc,

Spre a fi ofrande magice la zei.

Părăsesc chilia singurătății,

Cu sufletul de tristețe împietrit

Și caut cărarea eternității.

În colier pun cuvântul șlefuit,

Cu el să bat la porțile Cetății,

Pentru popas ce mi-l doresc nesfârșit.

Lacrima din sufletul pustiu

(sonet sufletului sihastru)

Nimeni pe lume nu știe cât doare

Singurătatea din sufletul pustiu,

Ce stă la priveghi lângă chip în sicriu

Până ce-n groapă sinistră dispare.

În ploaie plânge și cerul plumburiu,

Iar flori din jerbe scutură petale,

Că sufletul în ceruri duce jale

Și lacrimile-n curcubeu rubiniu.

Troiene de timp îngroapă-n uitare

Spiritul cărunt ce nu vrea să moară,

Așteptând a veșniciei chemare.

Durerea se scurge-n lacrimi de ceară,

Iar spiritul în metamorfozare

Adoarme într-o noapte seculară.

Volumul se poate comanda aici: Pelerin pe Calea Luminii. 101 sonete creștine

Mai multe poezii și profilul autoarei: Maria Filipoiu
Citește aici poezii din volumele: La poarta divinității și Recurs la unire

Copyright © 2018 Maria Filipoiu

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.