MIRUNA CARP - CADENȚE

Cadență 

vals în trei timpi și-un pahar fără vin,

o rochie caldă pe-un biet manechin,

un chip alb de ceară și-o mână la tâmplă,

un păr ondulat, o gură râzândă,

o voce haină și chiar îndrăzneață, 

un ochi muribund, stors în lacrimi pe față,

iar mâna din tâmplă la masă coboară,

vărsându-mi paharul de vin și-o vioară 

începe să cânte atent, amintind

de clipa ce-ai fost într-un timp, adormind

în trecutul înscris în careul de ași,

surdul delir ce-l resimt printre pași,

mai dansează-mi pe ritmuri un ultim, trist vals,

la răstimpuri te rog să răsari încă-un ceas...

mai stai doar un ceas.

Volkswagen 

ei au aflat ce-i un Volkswagen,
o camionetă fără drum și fără roți ce plânge singură-n singurătate.
mi-e dor de ochii ei strălucitori în noapte, două faruri
bronzate cu iz de benzină-n lacrimi.
iartă-mă, am venit până aici și n-am aflat ce au aflat cu toții...
eu nu cunosc limba germană.
cu toate astea, ți-am adus un trandafir
să-l dăruiești camionetei, poate,
sau poate doar „îmi placi” și nu știu să-ți vorbesc
la fel de sincer ca unui Volkswagen.

Te rog

plopii-mbătrâniți încă mai
cerșesc
la răstimpuri alinare.
adu-mi odată scrumiera aia!

ce-i cu pata neagră de pe fața ta?
ieri nu era...
la răstimpuri te mai privesc,
dar, te rog, adu-mi odată scrumiera aia!

bătrâni sunt plopii și noi îi privim
c-o lumânare lângă fereastră.
nu mă mai arde ceara din foc,
nu mai cer nimic,
doar adu-mi odată scrumiera aia...

mă-nțelegi? plopii ard în bătaia lumânării
licărită în fereastră,
iar eu mă rog de tine, la fel de bătrân
și fără de puteri, fără să mai respir...
te rog, adu-mi odată scrumiera aia!

Pas cu pas

pas cu pas

mă regăsesc în pasul tău.
te văd călcând pe mine,
zbieri în lumina grea de noapte
și mi te naști în mine.

mă simt crescând în pasul tău.
te vreau călcând pe mine,
sub mine zace doar pământul
din care tu respiri născând lumine.

pas cu pas

devin una cu pasul tău.
te simt călcând pe mine,
în mine te vei naște, tu, pământ,
născând cu tine moartea ce nu vine.

Aleea aripii

amestec stelele prin buzunar
și-ți cos în păr cununi de stele.
cu cer te-mbrac, în cer te prind,
din cer în cer te plimb pe-aleea aripii.

scări pe scări călcând și nori
ne stau pe creștetul imens,
ezit, mă vait, caut absolutul,
inamic al clipei fără rost.

o stea căzând mă săgetează,
pierdut eu am o fărâmă din tine,
cobori din nori, cobori pe scări,
dezbracă-te de ieri, de cer, de lume.

și mâna mea din buzunar
amestecă pierdută steaua-ți singurie...
păr descos și cer dezbrac,
un ochi cobor de pe aleea aripii.

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Miruna Carp

Copyright © 2019 Miruna Carp

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.