MIRUNA CARP

Aseară

Și fluturii din bloc mai au probleme emoționale.
Mă ghemuiesc într-un colț de țară,
Încă având în mână paharul de vin de la petrecerea bătrânilor.
Aseară...
Aseară a fost petrecerea bătrânilor fluturi din bloc,
De la care am plecat cu disperare și în grabă,
Luându-mi paharul de vin și de sticlă.
Acum
Mă sprijin de-un perete,
Mă ghemuiesc într-un colț de țară
și privesc de departe petrecerea din bloc a fluturilor cu probleme emoționale.
Îmi zace capul pe perete,
Îmi arunc capul în perete,
Îmi dau capul de perete,
Îmi sângerează capul de-a lungul peretelui,
Îmi zdrobesc creierii de perete.
Îmi moare capul în brațele peretelui.
Beau vin,
Apoi realizez că fluturii au probleme emoționale.
Sparg paharul de capul meu,
Sparg paharul de un perete cu probleme emoționale.

Din jurnalul

Ți-am oferit flori sălbatice culese
Din jurnalul unei nopți azur.
Le-am retezat capul celor mai alese,
Și ar trebui să-ți pese,
Dacă vin, în altă noapte, să le fur.
Căci sunt un hoț, un trubadur,
Ce fură flori din nopțile azur
Și în părul tău le țese.
Un trubadur cu versuri insignifiante,
Versuri mici, din flori culese,
Versuri de dor, deodată preschimbate
În nopțile azur cele mai alese.
Și pe toate-aceste versuri de nimic,
Culese din albastrul infernal,
M-am hotărât să ți le dedic
Și să le țin captive-ntr-un jurnal.

De dor să se usuce piepturi!

Dacă de dor se usucă piepturi,
Atunci natura nu va mai cunoaște niciodată seceta.
Dacă de dor se usucă piepturi,
Atunci nicio țară fără apă nu va mai muri de sete.
Dacă de dor se usucă piepturi,
Atunci din soare vor cădea stropi de ploi amare.
Dacă de dor se usucă piepturi,
Atunci niciunde în acest univers nu va mai exista secetă,
Ci numai și numai în piepturi.
Dacă de dor se usucă pieptul meu,
Mă voi reîntoarce
În natura veșnic verde,
În copaci și-n păsări,
În țările care mor de sete, deși au apă,
În câmpurile asurzitoare pe care plouă cu stropi de ploi amare.
Dacă de dor se usucă piepturi,
Atunci sunt un piept
Ce a luptat mereu cu seceta
După o ploaie amară
Cu așchii de pene.
Dacă este un blestem,
Atunci să se împlinească,
Iar dacă asta vrei,
De dor să se usuce piepturi,
Atunci
De dor se usucă piepturi.
Chiar acum,
Se usucă un piept,
Sau un om -
Cum vei vrea să-l numești...
Cum vei vrea să-l iubești...
Numește-l
Și spune-i
Să se usuce de dor
Acelui piept care ți-a fost odaie,
Acelui piept care ți-a fost aripă,
Acelui piept în care ai locuit o vară
Și mai multe nopți.
Ordonă-i acelui piept
Să se usuce,
Iar apoi repetă
"De dor să se usuce piepturi".
Ordonă-i!
Repetă-i!

Când

Când eram mici, ne jucam cu păpuși.
Acum, mari, suntem marionete.
Când eram mici, ne jucam cu roboți.
Acum, mari, suntem mașinării ce execută ordine.
Când eram mici, ne jucam cu soldați.
Acum, mari, nu mai luptăm pentru nimic.
Când eram mici, ne jucam de-a v-ați ascunselea.
Acum, mari, ne ascundem de adevăr și ne e frică să ne găsim pe noi înșine.
Când eram mici, ne era frică de întuneric.
Acum, mari, ne temem de lumină și preferăm să ne zbatem în meschinătatea întunericului.
Când eram mici, ne urcam prin copaci.
Acum, mari, inimile noastre sunt de lemn.
Când eram mici, nu realizam cât de absurdă e viața.
Acum, mari, înțelegem și am vrea să o schimbăm, dar...
Ne e frică să ieșim din sfera pronumelui "noi".
Ne e frică să părăsim mulțimea.
Dacă tot ne e frică,
Măcar să ne păstrăm intacte lumile copilăriei.
Erau mult mai fericite.

Nicio fată ca ea

Nicio fată ca ea -
Înaltă de cinci metri raze solare,
Un fir de iarbă tânără și blândă.
Nicio fată ca ea -
Așa timidă
Și intoxicată cu propriile gânduri parțiale.
Nicio fată ca ea -
Tristețea mea din ochii mei,
O carte dintr-o librărie,
O filă dintr-o carte dintr-o librărie,
O carte vie
Din care se citeau numai visuri și ochi de fete.
Nicio fată ca ea -
Ochi negri de primăveri demult uitate.
Tristețea ei din ochii ei,
Tristețea ochilor de miei,
Tristețea ei în ochii ei,
Tristețea ei era în ea,
Acum, tristețea ei e-a mea.
Nicio fată ca ea -
Nicio tristețe a mea,
Doar o fată, doar ea.

.....................................

Note despre mine însămi:

Numele meu este Miruna Carp, sunt fata dintr-a XII-a de la Liceul de Arte Plastice din Brașov... 
De 18 ani unii mă descriu ca fiind o ciudată, alții spun că voi avea o mare carieră de poet, mi s-a mai spus că pictez foarte bine, dar cel mai mult îmi place să tac.

Mi-am dat seama că noi trăim o viață pentru a muri, trăim o moarte - mai bine spus. Trăim o moarte și murim o viață...

Cam triste gânduri, așa ca mine... triste, absurde... Lumea e absurdă în general.

Am fost numită hiperbolic "o carte vie", însă este o exagerare evidentă. În scrierile mele, cel mai interesant aspect mi se pare faptul că utilizez genul masculin și caut mereu să fiu cât mai ilogică, să creez imagini fără sens, din care oamenii să înțeleagă exact ceea ce vor ei.

Nu am un blog personal, ci postez pe pagina mea de facebook (Miruna Carp). Publicații... am avut o "Scrisoare pentru Eminescu" publicată într-o antologie, pentru care am luat și un premiu, spun ei, de excelență. Public anual lucrări în cadrul Simpozioanelor pentru Bibliotecari și mi s-au mai cerut, ocazional, poezii pentru diverse antologii, dar nu am reușite semnificative în ceea ce privește ceea ce scriu.

În concluzie, Miruna - o lume printre alte lumi.

Citește mai multe poezii aici: Miruna Carp - Cadențe

Copyright © 2018 Miruna Carp

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.