ION IANCU VALE

Ca un izvor poetul

lăcrimează un înger

sechestrat sub o stâncă

şi osteniţi drumeţii

îngenunchează în faţa lui

frângând grumazul

lung al setei

Zvonuri

zice lumea că m-am sălbăticit

că las deseori furtuna

să-mi intre nestingherită pe poartă

dar ce aţi vrea

în loc să deschid poarta, s-o sar

sau să fac de pază înarmat cu un par

se spune că din ce în ce mă înrăiesc

că ţin sub pernă veşnic un cuţit

pe care îl ascut noaptea

la un polizor ceresc

cu ce-aş putea tăia, însă, anumite file

din cărţile de basme

ca să n-am în somn

neguri şi fantasme

se anunţă chiar că am înnebunit

cică aş fi fost zărit

lustruind asfaltul în oraş

cu o bonetă de doc

furată unui ostaş

cine ar putea altcumva să facă

dacă tocmai pe acolo

iubita lui trebuie să treacă

Soldat în Armaggedon

era miez de noapte

şi oul crăpase

în cuibul moale al timpului

când în geamul lui

ce suna ca bronzul

cineva bătu de trei ori, rostind

„sunt Emisarul, e capătul vremurilor

în Imperiul omului

Armaggedonul a început

de o parte se află Dumnezeu

care a fost, este şi va fi

de cealaltă parte se găseşte diavolul

alege tabăra şi fii soldat

în lupta finală dintre bine şi rău”

apoi dispăru nevăzut, cum venise...

deci era adevărat

războiul spaimei începuse

trebuia să plece la luptă

şi nu avea nimic pregătit, nici arme, nici armură

se linişti însă luminat de un gând

„va fi bine, cu Domnul mă voi îmbrăca

şi credinţa în El îmi va fi armă şi scut”

şi soldatul plecă în grabă la luptă

versul, dragostea şi moartea

Îmi zicea mama, când iar plecam de acasă

din Pietroşiţa, sfântul loc al naşterii mele

„Ţi-ai luat geanta, artistule, şi-ai plecat”.

Voia să fie persiflantă şi dură,

ce altceva putea să facă ea, unica, îndumnezeita,

până la dangătul dintr-o dungă

şi dincolo de el, pentru cei şapte copii

şi singurul bărbat pe care i-a hărăzit pronia.

„De ce mi-ai stricat numărul, Doamne”

interoga ea hohotind, cerul, când a murit

fratele-meu Petre împuşcat în armată.

„Condoleanţele mele”, i-a spus cineva când,

ca-ntr-un dezastru cosmic, a pierit tata,

„Ce să fac cu ele maică dacă omul meu ăl bun

nu mai e”, a zis mama scâncind şi frângându-şi

pierită mâinile

(n-am întrebat-o niciodată dacă ştie

ce-s alea condoleanţe).

Eu, „artistul” ce făceam: îmi luam geanta

şi plecam din felurite motive (de neastâmpăr,

de milă, de silă, de teamă, de dor...),

căci trebuia să mă mişc, să mă rup, să fug...

„Am cumpărat, mamă, grâuşor, să-ţi fac colivă

şi batiste, şi lumânări am cumpărat că nu mai ştiu

dacă vii întreg, înapoi,

că eşti rău când bei, mândru, nesupus şi poet”.

Îmi spunea de fiecare dată când fugeam

de lângă ea şi mă mângâia, şi-mi pupa ochii,

şi-mi săra faţa cu lacrima ei dulce şi însângerată

şi mă întuneca şi mă lumina, Doamne.

Pe Constantin l-a întrebat odată şeful de post

din comuna noastră

„Unde e frate-tău, acela, poetul, că se interesează

la judeţ de el”, „Ce mă-ntrebi pe mine dom-le”,

s-a răstit frate-meu la miliţian,

„Ia-ţi merinde-n traista şi caută-l”.

Acum nu mai sunt cum eram, dar nu-mi regret

donquijotismul, neîmplinirile, risipirile...

„Ce ţi-e scris în frunte ti-e pus”.

Cerbicia mi s-a mai frânt, cu alcoolul am rupt-o

de mult, poliţia nu mă mai aleargă de colo-acolo

lumea nu mă mai ocoleşte ca pe un ciumat,

mama nu îşi mai mijeşte ochii în poartă după mine.

Doar poezia mă mai adastă însă, şi iubirea

şi ideea morţii, mistere tulburătoare, obsedante...

cu care am mărşăluit întotdeauna,

aproape, umăr lângă umăr

suflare lângă suflare.

Rara avis, cuvântule, te caut

Înverzitule, înfloritule, neofilitule

Nu te lepăda de mine, cuvântule

Cum nu mă voi lepăda nici eu

De ţara mea, de neamul meu, de numele meu

Şi de pământul acesta reavăn şi greu

Pe care mă fac cruce cu faţa în jos

Pentru a avea mereu un suflet frumos

Şi pentru a-l simţi în pielea cu porii deschişi

Cum simţi până la os cărbunii aprinşi

Auritule, oţelitule, plumbuitule

Nu mă ocoli, cuvântule

Fă-mă glonţ, fă-mă sabie, fă-mă bici

Să nu-mi fie milă, să nu-mi fie silă

De inevitabile însângerări

Să nu am nici în vis, în piept remuşcări

Pune-mi şaua şi frâul tău fermecat

Să-ţi fiu telegar docil şi învăţat

Să te port până la marginea neuitării, mereu

Ca pe un viteaz, ca pe un rege, ca pe un zeu

Ion Iancu Vale (Iancu C. Ion, n. 2 mai 1947, Pietroşiţa, Dâmboviţa): A urmat cursurile şcolii elementare în comuna natală. Și-a continuat studiile în Sinaia, Fieni, Braşov şi în Bucureşti. A practicat mai multe profesii şi activităţi precum: strungar, lăcătuş, muncitor forestier, mic funcţionar, fotograf, geolog, ziarist, animator cultural... Ion Iancu Vale este ceea ce se cheamă, prin excelenţă, un autodidact, fiind un cititor înrăit şi un neobosit peregrin având deviza: „O clipă de răgaz două, trei pagini”. El a colindat ţara, dar şi meleaguri străine, contactând şi având relaţii cu oameni din diverse categorii sociale şi cu felurite îndeletniciri, fapt ce-i conferă o bogată cunoaştere şi experienţă de viaţă. Ca jurnalist, a fost redactor la Jurnal de Târgovişte (1993), Legea lui Ţepeş (1994), Jurnal de Dâmboviţa (1994-1996), Realitatea Dâmboviţeană (1996-1999). A mai colaborat sporadic la România liberă, Oglinda, Libertatea, Litere ș.a. Este fondator al publicaţiilor de informaţie Obiectiv de Dâmboviţa (redactor-şef, 1999-2002), Informaţia Zarandului (redactor-şef, Ineu, 2000-2002), Singur (redactor-şef, Bucureşti, 2001-2002) precum şi redactor-şef al săptămânalului naţional de investigaţie Justiţiarul (2002-2006). A creat câteva edituri efemere, iar din anul 2007 este director fondator al revistei de cultură Climate literare, înfiinţată la Târgovişte.

Ca poet, născut şi nu făcut, a debutat în revista studenţească Amfiteatru (1986), colaborând în continuare la revistele importante ale vremii. După 1989, a publicat în numeroase alte reviste de literatură şi cultură din ţară şi din străinătate. Debutul în volum are loc în anul 1998 cu cartea de poezie Lupii la mare, apărută la Editura Realitatea Dâmboviţeană. A publicat, în continuare, cărţile de poezie Înger sechestrat (Editura Sfinx 2000, Târgovişte, 2004), Soldat în războiul final (Editura Macarie, Târgovişte, 2006), Revelaţii (Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2013) și Singur în turn (ediție antologică, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2014).

Copyright © 2019 Ion Iancu Vale

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.