ALEXIA BĂDESCU

***

tatăl meu era un elf al luminii

mama o simplă florăreasă din Obor

am ieșit din pântecul ei cu un scâncet

prevestind dureri neștiute încă

nu am vrut să deschid ochii să văd lumea aceasta

care mă amăgea cu un sfârc

de parcă știam că viața îmi va demonta toate jucăriile

nu moștenisem nemurirea tatălui

dar plângeau în mine toate păcatele mamei

am fost "cumințenia pământului"

nu îndrăzneam să mut niciun gândac de la locul lui

de teamă să nu tulbur ordinea firească a lucrurilor

cezarul venea uneori să-mi inspecteze pulsul fiecărei

dezamăgiri

aveam planuri mărunte

bucurii mărunte

regrete mărunte

gânduri mărunte

vise mărunte

doar sufletul îmi era pantagruelic

***

adorm în tăcerile tale

mă trezesc în nedumeririle mele

nu s-a întâmplat nimic

monotonia aceasta absurdă mă-mpinge afară din mine

e ger în secunda ce ne fecundă cu dinți colțuroși ascuțiți de prea multă vină

nu mai ești tu nu mai sunt eu "divina comedie" a lui dumnezeu

ci o banală rutină

iar templul acesta odată măreț

acum e ruină

redă-mă pământului antigona

să pot inspira lumină

***

purta un trenci obosit

în inimă o văgăuna și câteva mări moarte

semăna cu un mandarin uneori

părul vâlvoi mâini noduroase

rădăcinile înfipte în mizeria propriei sorți

ascundea la piept arcușul și vioara care mai scârțâia

nevrotic

bătrânul cu bățul

strigau batjocoritor șmecherii din cartier

câte-un marinar afumat îl mai scuipa prietenește pe frunte

pantofi cu toc înalt cizme cartier îl călcaseră de-atâtea ori în

picioare fără milă

indiferența lumii îl apăsa ca o dună neagră și grea

era doar o flașnetă veche la care cânta sadic un rechin

un nimeni în bătaia nopții

dar sufletul îi mirosea a valhalla

***

un pix

o piatră

o ură sălcie

așa se construiește absolutul

din așternuturi murdare

din dureri prin care vântul se crapă

din negrul cu care oamenii îți creionează fiecare răsuflare

tu nu semeni cu ei

ai nasul unei clipe dantelate și precare

fruntea îți este netedă și barbară

iar ochii

ochii sunt povara lui dumnezeu

când ți-e foame de un miraj

când dezgustul îți inundă toate celulele

te zbați între flux și reflux

te rătăcești în floarea-soarelui

doar atunci

semeni cu o blândețe

jumătate inimă crudă

jumătate rană

semeni cu toate miriapodele pământului

cu o mirare

cu o tablă de șah

dar niciodată cu fața ascunsă în verde de paris

***

ia-mi inima în dinți femeie

simte-o

este încă vie

e derutată și confuză

dar încă-mi poartă fulgerul din toamne

sunt misogin

eternul macho

actorul ofilit din parodie

sunt ventrilocul rânced din pustie

întoarce-mă pe dos femeie

strivește-mi nepăsarea cu un zâmbet

voi înflori a câtă oară

din mucegai

din rapsodie

ia-mi inima în cuget doamnă

ascult-o

este poezie

***

în garsoniera mea de la etajul opt

inima bate în rime

pământul e departe

cerul e la un vis distanță de mine

și îmi strânge-n retină

tot focul ce țipă în sufletul meu

în peștera facerii sunt doar eu

uneori nihilistă

alteori futuristă

cu gânduri aprinse de prometeu

acolo

"la vie en rose"

și liniștea coboară în sânge

iubesc în secunde

oftez în culori

păcatul de-a plânge

***

sunt călătorul cu numărul 888

revoluționarul cu sufletul pătruns

muribundul care mai are ceva de spus

oamenii sapă în mine tunele de temeri

în căutarea "lânii de aur"

tristețile-mi sunt analizate la microscop

sunt "sânge-mâl" într-o lume invadată de troli și brontozauri

în care puritatea e păcatul suprem

împart roșul la doi

luna la mii de păcate

respir ultimele firimituri de gânduri prelinse din oceanul romanței

știu că oamenii nu vor înceta niciodată să-mi răscolească misterul

să mă scuture de romantism

să mă picteze în gri

azi mă ascund în psihoza de miercuri

cuvintele le voi reinventa într-o altă zi

***

nord

apocalipsă uitată-n trecut

în partea mea de cosmos ninge cu mirări

cu urme de inimi sigilate ce fulgeră-n dureri absurde și măști de împrumut

sud

saltimbancul mai fură o stea căzătoare cu sute de fețe

și urlă în versuri nu sunt un proscris

sunt vis prigonit ascuns printre rânduri

desculț alungat spășit construiesc noi ceruri pe pământ pentru tine tandrețe

vest

egoismul îmbracă o formă divină

istericale logoree farduri ce curg pe obraz

rutină oboseală strigoi demență acută naftalină

în absența ta iubire soarele se va ascunde de noii prădători fără vină

est

acolo ești tu înger blând pitit într-o carte

tu pâlpâi tăcut ca o candelă-n noapte

mai stins mai pierdut printre șoapte

răsari abătut printre suflete moarte

***

moartea tocmai revenise de la tropice

amăgitoare ca o felină

la un bilet de avion distanță de mine

s-a uitat fix în sufletul meu și m-a întrebat

sunt frumoasă

am început să fluier a pagubă a ceaikovski

învățasem demult să fluier de pe vremea când am aflat că orizontul mi se-ngustează bandă cu bandă

ești frumoasă îi spun

fie ce-o fi

nu te iau nu vreau să te vindec de

singurătate

viața mă aștepta la un vis lumină

***

copilul fără niciun suflet alături nu plângea

crescuse cu amar și țipete în loc de lapte

învățase umilința și blestemul capului plecat încă de la primii pași

oamenii erau o toxină pentru el

el un deșeu nereciclabil pentru oameni

era fiul pământului și al nimănui

fuiorul netors

povestea niciodată spusă

speranța fără ziua de mâine

avea un tatuaj în loc de inimă

și răni fără de suflet

destinele pășeau nepăsătoare pe caldarâm

pantofi cu toc înalt cizme de brand bocanci militărești îl bătătoreau fără milă

în timp ce el își împărțea bucata de pâine cu alte animale fără stăpân

uneori se uita pe furiș pe fereastra unei case

dorea să vadă o mamă și-un tată

așa cum auzise el în poveștile de la cămin

trupul firav i se umplea cu o energie sălbatică trepidantă

când o vedea pe mama care timp de opt secunde era doar a lui

dar nu

el e războinic al străzii

el nu poate plânge

nici azi nu a sosit marfarul cu suflete

Note despre mine însămi:

Alexia Bădescu (Magdalena  Schulman, n. 27 august 1968, Drobeta Turnu Severin; locuiesc în Londra): Sunt absolventă a Colegiului Național “Traian” din Drobeta Turnu Severin (promoția 1987) și a Universității din Timișoara (promoția 1992). Am făcut parte, timp de câteva luni, din Cenaclul Lira 21 în urmă cu opt ani. Am renunțat repede la scris deoarece am plecat în Anglia. Am mai scris ocazional poezii, dar le trimiteam doar prietenilor și cunoscuților din mediul online. Am reînceput să scriu acum 6 luni și ceva, după o pauză destul de lungă. Mi s-au publicat mai multe poezii în revistele Ante Portas  și Sintagme Literare.

Citește mai multe poezii aici: Alexia Bădescu - Dragostea expiră

Copyright © 2019 Alexia Bădescu (Magdalena  Schulman)

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.