MIRCEA DORIN ISTRATE - TĂINUITELE IUBIRI
Vouă, ce ne țineți viața îndulcită cu de toate,
Păcătosul nostru suflet, asta vă va spune-n șoapte.....
Tăinuitele iubiri
Tăinuitele iubiri
Poartă miere-n amintiri,
Iar pe suflet, picurate,
Lacrimi multe, înfundate,
Neştiute,
neuitate,
Doar de tine
numărate.
Petrecutele iubiri
Fă-le vis de amintiri
Şi le lasă-n voia lor
Să colinde călător,
Iar la porţile ştiute
Să oprească, să-mi sărute
Ochii
ceia-nlăcrimaţi
Ce-s pierduţi,
dar nu-s uitaţi.
Când uitatele iubiri
Scormonesc în amintiri,
Fă din ele vin-pelin
Şi mi-l picură puţin
Peste
sufletu-mi târziu
Să-nfioare-al
meu....pustiu.
***
Îndulcitele iubiri,
Frământatele-amintiri,
Foste-s viaţă şi trăire,
Nestemate-n nepieire,
Leac la suflet,
mângâiere,
Căzătoare arse
stele.
Vis ferice
Adormit-ai iar iubit-o prinsă-n mreje de uitări,
Ca-n clipite îndulcite să-ţi petreci a nopţii cale,
Tot scoţăndu-le-n plăcere din
fântâna cu visări,
Ce-o rămâne nesecată, în ascunsul minţii tale.
Şi-mi tot ceri mereu smerită, gândul să ţi se-mplinescă
Ca să vie Zburătorul din cea margine de lume,
Să coboare de pe boltă în odaia ta lumească
Şi-un sărut să simţi pe pleoape, şi pe buze cum îţi pune.
Tu să-l strângi în calde braţe şi cuprinsă-n fierbinţeală
Să te laşi de valuri dusă unde el ţi-o vrea norocul,
Ca să fii a lui mireasă peste astrele-n găteală
Ce să-ţi facă-nchinăciune, însfinţindu-ţi astfel locul.
Prefăcută în lumină, în rotiri prin universuri
În vecii de vremi să-ţi treacă tinereţi nemuritoare,
Viul lumii să te cânte preamărindu-te în versuri
Şi să-mi fii fântâna vieţii, veşnicită născătoare.
Universuri fără margini să le umplii cu iubire
Şi izvor de fericire fă genunile focoase,
Rai să fie astă lume, plină de Dumnezeire,
Iar din timp fără oprire, fă-ţi clipite bucuroase.
***
Când te scoli în faptul zilei, lenevită şi-nplăcere
De-o să vezi că eşti în locul unde-asear’ ai adormit,
Nu fii tristă şi-mbufnată, fiindcă-n visul tău de miere
Fost-am eu cel Zburătorul, ce-am venit, şi te-a iubit.
Patimă și lacrimă
Patimă și lacrimă
Pune-ţi doru-n lacrimă
Şi iubirea-n patimă,
Şi m-aşteaptă c-am să vin
În cel vis, dulce-pelin.
Pune-ţi doru-n patimă
Şi iubire-n lacrimă,
Şi mă iartă, n-am să vin
Visurile să-ţi alin.
Pune dor şi patimă
În iubirea-lacrimă,
Şi mă-nchide pe deplin
În iubirea ta, de chin.
***
Şterge-ţi dulcea lacrimă,
Uită de cea patimă,
Fă din ele vin-pelin
Că-i tarziu, şi nu mai vin.
Nu-mi pare rău
Nu-mi pare rău
Nu-mi pare rău de câtele păcate
Făcutu-le-am în anii tinereții,
Ci că de-acuma asta nu se poate,
C-așa stă scris în legile vieții.
Nu-mi pare rău că am iubit minciuna
Și că jurat-am strâmb într-o iubire,
Aș face iar de s-ar putea acuma
În fie-ce clipită, în neștire.
Nu-mi pare rău c-ați lăcrimat iubite
În nopți de veghe
prinse în nesomn,
Da-mi pare rău că de acum ’nainte
Gândind la voi n-oi mai avea eu somn.
Nu-mi pare rău de tot și câte toate
Făcutu-le-am cu mintea mea de-atunci,
Da-mi parea rău că nu mă cheamă-n șoapte
Iubiri de tain-n nopți, prin crâng și lunci.
Nu-mi pare rău c-am ars ca o văpaie
În clipe îndulcite de divin,
Cu focul de acum, n-aprind un smoc de paie,
Iar clipele trecute nu mai vin.
*
Mărite Doamne nu îmi cer iertare
Pentru nimic din tot ce am făcut,
Așa a fost mereu la fiecare
Și drept să-ți spun, că tare mi-a plăcut.
*
Acuma Tu m-ai pedepsit Mărite
Să nu mai fiu de dragoste flămând,
Pedeapsa-i meritată, stau cuminte,
Dar toate-s tăinuite-n al meu gând
Și de acolo-n nopți neadormite
Le scot și le trăiesc, tot rând la rând.
Copyright © 2019 Mircea Dorin Istrate
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este
permisă numai cu acordul autorului.
Postări
Leave a Comment