CLARA MĂRGINEANU - FEMEIA ALBASTRĂ / BLUE WOMAN

Clara Mărgineanu – Femeia Albastră / Blue Woman (ediție bilingvă, traducerea în limba engleză Adrian George Sahlean, Boston, 2015): Poemele Clarei Mărgineanu au ceva de magician. Câteva mișcări din baghetă și se creează scena, dialogul și reflecția. Fiecare strofă atrage apoi cititorul, tot mai adânc în lumea fanteziei sale. Chiar și când poemul devine confesiune, poeta rămâne detașată de simpla prezentare… Există o anume îndrăzneală în abordarea ei - multe sunt nerostite sau abia sugerate. Strofele se leagă, uneori, prin asocieri ce par tangențiale. Dar, în cele din urmă, chiar și în poeziile foarte scurte se spune un adevăr care pare să facă parte dintr-un poem mai larg, întins de-a lungul volumelor. (William Charles Cross, poet, autorul prefeței volumului Femeia Albastră / Blue Woman)

Am tradus poemele Clarei pentru că, de la prima lectură, am simțit în ele o sensibilitate intensă și specială. Analogiile și metaforele nu m-au făcut să le privesc detașat - drept formulările căutate ale unor trăiri personale resimțite dramatic. Ele m-au atras mai degrabă spre o comuniune-compasiune cu simțirea poetei: “femeia-albastră”, femeia-melancolică. Ca traducător literar, eu evaluez aproape reflex la lectură, posibilitatea găsirii unor formulări echivalente convingătoare în cealaltă limbă. Am simțit dintru început că poemele Clarei Mărgineanu pot sfărâma bariera interlingvistică ce deformează atât de des poezia în traducere. (Adrian G. Sahlean, traducătorul volumului Femeia Albastră / Blue Woman)

Beție de amar și suferință

Vertij interior, suflet torturat,

bate inima negru-cărbune,

beție de durere,

beție de amar și umilință -

evadarea din identitate a altcuiva,

(un virtuos al distrugerii)

nu mă mai poate pune la pământ.

Până când, vorba ta,

și, mai ales, de ce, trebuie schingiuită

lumina blândă ce-mi mângâie răni văruite,

femeia-copil a învățat saltul mortal,

a exersat perfecțiunea,

a băut zilnic venin,

la masa lungă a răbdării.

          

          Drunk with Bitterness and Suffering

          Inner vertigo, soul tortured,

          my coal-black heart beating,

          drunk with pain,

          drunk with bitterness and humiliation—

          that someone else escaped his identity

          (a virtuoso of destruction)

          no longer crushes me.

          How long, as you say,

          even more, why, must I torture

          the gentle light comforting my pallid wounds;

          the woman-child has learned the deadly somersault—

          she practiced perfection,

          drank venom daily,

          at the banquet table of patience.

Vinovăția sapă o groapă

Degete electrizate desenează

balaurii parfumului meu,

iar eu mâncam de ieri,

doar flori sălbatice;

până dincolo de pedeapsă

se preling rănile

celui care și-a rupt dinții

în fructul păcatului.

Vinovăția sapă o groapă

în care nu te vei ghemui

niciodată la pieptul mamei.

Tresar,

din vis îmi rămâne avionul de hârtie

pe care niște degete a desenat

un iepuraș cu urechi albe și inima roșie.

Petalele florilor înghițite

mușcă din rădăcina răului.

          Guilt Digs a Grave

          Electric fingers

          sketch dragons with my scent,

          while I eat wild flowers

          all day long;

          beyond punishment,

          blood trickles from the wounds

          of the one who broke his teeth

          in the fruit of sin.

          Guilt digs a grave

          where you can never nuzzle

          your mother’s breast.

          I am startled awake -

          lingering from the dream is a paper airplane

          where some fingers sketched a small rabbit

          with white ears and a red heart.

          The petals of the ingested flowers

          chew on the root of evil.

Măștile Cleopardei

Inocența neconsumată a femeii albastre

geme sub măștile Cleopardei,

(atunci, Dumnezeu îi șterge lacrimile).

Iubeam într-un bărbat mirosul de șa,

o parte din Ardeal și neputința;

de când mi-am lăsat lacrimile

pe podeaua lui,

plânsul îi este boală.

Femeia albastră e dreaptă ca o lumânare

și arde brusc, precum artificiile.

          Cleopatra’s Masks

          The blue woman’s unconsummated innocence

          moans under Cleopatra’s masks,

          (then, God wipes away her tears).

          I loved the scent of one man’s saddle,

          his beautiful land, his helplessness;

          ever since I left my tears

          on his floor,

          weeping is his disease.

          The blue woman is straight as a candle

          and burns fast, like fireworks.

Singurătatea doarme în pat cu mine

Drumul de la tandrețe

la brutalitate

l-am înghițit brusc

într-o vară

în care m-am apropiat

de cea care doream să fiu.

Vară de beție,

iubit absent,

experiența limită a trădării.

El anulează indiferent chemările;

ea își plimbă părul prin saloane

cu candelabre de crystal;

îți fac impecabil meseria,

ca și ploaia,

în rest totul e perfect;

singurătatea doarme în pat cu mine.

          Solitude Sleeps in My Bed

          I was taken from tender

          to callous

          brutally

          one summer

          when I was close

          to my ideal;

          a drunken summer,

          lover gone,

          learning the boundaries of betrayal.

          He disconnects my calls, indifferent;

          she walks her hair in ballrooms

          of crystal chandeliers;

          they work impeccably,

          like rain -

          otherwise, everything is perfect;

          solitude sleeps in my bed.

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Clara Mărgineanu

Copyright © 2019 Clara Mărgineanu

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.