CLARA MĂRGINEANU

Sărutul femeii poem

Femeia poem bea în taină din omul chitară,

Atunci când fantasmele capătă trup şi respiră

Amfora lemn descântă cuvinte, arde Steaua Polară

Clipa răzbeşte spre constelaţia în formă de Liră

Artiştii lumii dau seara un spectacol regal

Versul şi struna sângerează frumos, în tandem

Ritualul sacrificiului taie în două, egal

Omul chitară şi femeia poem.

Orfeu o pierde pe Euridice, jeleşte cântec, o regăseşte

Iubirea se stinge în legendă, o pierde a doua oară

Femeia poem imploră şi strigă orbeşte

Spre înserarea din har, a omului chitară.

Doar spintecarea dintre ei rămâne liberă şi sfântă

Ca liniştea dintre ce tânjim şi ce putem

Doar omul chitară ştie şi poate şi cântă

Sărutul de viaţă al femeii poem.

O pâine și un mâine

„Bună seara”, mi-a spus Poezia, „am venit să te vindec de tăcere!”

M-a smuls din mine, cu funii din tulpini de păpădii,

„Tu nu ştii, dacă îţi vinzi sufletul de poet vei muri, vei străbate Infernul

Vei deveni, foarte târziu, ce ai fi putut să fii...”

M-a hrănit cu lapte de inorog, mi-a scrijelit adâncul cu os de rechin,

De atunci, fulgere şi înjunghieri crapă cerul spre milă şi presimţire,

Am învăţat să mă rog, la Poezia botezată Destin.

Mi-a dăruit mereu o pâine şi un mâine,

M-a bătut pe umăr, discret, lumină subţire mişcând roţile lumii,

Poezia în zdrenţe, Poezia în frac privesc şi ascultă

Mai ales când tac.

În fotografii rămân secunde de biografie

Hăituirea se închină liniştii, în scâncet, spre armonie

„Bună dimineaţa”, îmi spune Poezia, „trezeşte-te, e trecut de ora zece!”

Stop cadru râzând. Stop cadru pe clipa ce trece.

Prin coaste mi se vedea inima

Sângele își caută inima prin tot ce doare și acuză

Sufletul, zmeu de hârtie pe cerul lumii,

Inima - busolă, rana - călăuză,

Sânt aproape întreagă după agonie,

Nici moartea nu face chiar ce vrea ea

Din șansă în transă, zâmbetul spune o întreagă poveste

În umbra de alb m-aș putea îneca,

Oricum, atunci, așa mi se părea.

Atunci când mi s-a răsucit viața, când puls nu aveam,

Mi-a spus Castelana: „Ai ars karma întregului neam!”

Printre coaste mi se vedea inima,

Picături încete, în perfuzie, îmi injectau vară

Într-un vis fără cer auzeam: „de ce mă urăsc?”

„Ești tot ceeea ce ei vor să pară”, hohotea Avva, adânc, a implorare

Și mi s-a părut că sânt datoare cu o moarte tuturor

Striga ascuțit, ultima, promisa Salvare

Îmi aducea sângele care își căuta inima

Inima sleită, dar întreagă. De învingător.

Clara Mărgineanu (n. 4 iulie 1972, la Bucureşti - d. 26 aprilie 2020, București): Licenţiată în arte a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti (Facultatea de Film, secția „Comunicare audiovizuală”). A fost realizator de emisiuni culturale la TVR între anii 1995 și 2013, unde a realizat interviuri, reportaje, documentare. Clara Mărgineanu a primit, între altele, Premiul U.C.I.N. (Uniunea Cineaștilor din România) și Premiul U.Z.P.R. (Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România). În urma desființării postului TVR Cultural a fost printre cei disponibilizați. După un proces câștigat care a durat aproape patru ani și-a recăpătat statutul de jurnalist TVR. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România (secţia poezie, din anul 2001), membru al Uniunii Cineaştilor din România (secţia regie film şi TV, din anul 2009) și membru al Uniunii Artiștilor și Realizatorilor de Film (din anul 2018).

Clara Mărgineanu a debutat cu poezie în anul 1991, în revista “Luceafărul”. A publicat 11 volume de versuri: “Sărmanele Duminici”, „Pariu pe prietenie”, „Iubirea pe furate”, „Prizonierul libertății”, „Uși zidite în alt destin”, „Dans cu pumnalul în inimă”, „Fata de asfalt”, „Femeia albastră”, „Măștile Cleopardei”, „Sărutul femeii poem” și ediția bilingvă română/engleză „Blue Woman” (tradusă de Adrian G. Sahlean, apărută la Boston). A publicat, de asemenea, volume de interviuri și publicistică. O parte dintre cântecele compuse pe versurile Clarei Mărgineanu se regăsesc pe discul „Femeia Poem”, care conține și poeme în lectura autoarei.

Clara Mărgineanu nu mai este de mult un poet care să aibă nevoie de o prezentare. O prezintă volumele ei trecute, propria sa poezie care este un amestec de sufletism şi nevroză, o vibraţie a cuvintelor care cerne literele, despărţindu-le şi păstrându-le numai pe cele fierbinţi. Rareori mi s-a întâmplat în ultimul timp să citesc o poezie atât de vie şi de vitală, atât de dramatică şi, paradoxal, atât de tonică în acelaşi timp, atât de profund reală, în sensul de circumscrisă la realitate şi atât de cuprinsă în haloul suprarealităţii. (Ana Blandiana, text apărut pe coperta volumului „Sărutul femeii poem”, 2015)

Citește aici poezii din volumul bilingv: Femeia Albastră - Blue Woman

Copyright © 2018 Clara Mărgineanu

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.