MIOARA ANASTASIU - DIN VÂNĂTOR AJUNG VÂNAT

Mioara Anastasiu - Din vânător ajung vânat (editura Singur, 2018): Mioara Anastasiu și-a încheiat studiile liceale și a cunoscut bucuria primelor lecturi și a debutului literar în Călărași, orașul patriarhal de pe malul Dunării. Este absolventă a Universității București. Mioara Anastasiu a publicat până acum opt volume de poezii, dintre care unul de poeme dramatice, (bilingv, român-englez, în traducerea lui Cristian Săileanu) și este autoarea romanului Viața ca o ciornă. Autoarea vă propune azi un grupaj de poezii din volumul Din vânător ajung vânat, publicat în 2018 la editura Singur:

Mărturisire

Azi sunt mai mult cu înc-o poezie
Și mai puțin cu-o zi din viața mea,
În timp ce sub călcâie mă zdrobea
Slujeam iubirii doar pe veresie.

Destinul nu-i decât o sforărie,
Sforarul, doar un ins ce urgisea,
Azi sunt mai mult cu înc-o poezie
Și mai puțin cu-o zi din viața mea.

Stau versurile mele mărturie
Că nu pun sufletului feregea
- L-am stăvilit când se ticăloșea -
Și că trăiește azi sub amnistie.

Azi sunt mai mult cu înc-o poezie.

Peste poate

Mi-e peste poate să nu plâng frunzișul
Lăsat să cadă giulgiu peste lume,
Frunze ce poartă fel de fel de nume
Devin fostelor urme învelișul.

O nevăzută și febrilă mână
Desfoaie și aruncă peste tot
Scrisori de dragoste, un fost devot,
Pe care biata toamnă îl îngână.

E noaptea lungă. Trec măturătorii,
Adună aurul în tomberoane,
În gropi comune putrezesc blazoane,
Au biruit din nou inchizitorii!

Înstăpânire

Tu n-ai știut că ochiul meu e-o trapă
Care-nchizându-se te va răni,
Că-mi vei rămâne prizonier sub pleoapă

Și că iubind te voi înstăpâni,
Tu mi-ai citit în palmă ca-ntr-o frunză,
Când toamna n-a putut a preveni

Dezastrul iernii care mă acuză
Că te-am închis în aurore boreale
Și am întins zăpada ca o pânză

Deasupra suferințelor reale.

Ultimul act

Toamna-i aproape, frunzișul tresare,
E ultimul act dintr-o piesă rebelă,
Când vara se-nclină sub noua tutelă
Și e dezbrăcată cu nerușinare.

E ultimul act dintr-o piesă rebelă,
Când vântul cuprinde pădurea în gheare
Și e dezbrăcată cu nerușinare,
De parcă în verde i-a fost infidelă.

Când vântul cuprinde pădurea în gheare
Se-aude un clopot în vechea capelă,
De parcă în verde i-a fost infidelă
Vărateca dragoste amețitoare.

Se-aude un clopot în vechea capelă,
Cum glasul durerii în abandonare,
Vărateca dragoste amețitoare
Rămâne cu sânii zvâcnind sub dantelă.

Alte vise

E grâul copt și coaptă e iubirea,
Vom avea pâine pentru iarna vieții
Și nu ne va ajunge obidirea
Ce dăinuie la porțile cetății.

Pete de sânge, macii feciorelnici
O vreme s-au mai legănat în soare,
Apoi s-au scuturat în vânt, sfielnici,
Ori au pălit, zdrobiți, la cingătoare.

Frânturi de cântece de altădată,
Când înotau prin grâu secerătorii,
Dezleagă poarta nopții ferecată,
Cum te-ar ademeni descântătorii.

Mi-ar fi să dorm în paiele încinse
Cu sutele de ani și alte vise!

Cântec de adio

Mă despart de toamnă sângerând,
Mâna mea în spinii ei se-agață,
Boabe roșii de măceș sub gheață,
Unghiile-n carne-agonizând.

Zilele se-ntind ușor pe pat,
Nopțile se culcă peste zile
Pe când plâng mâhnite și febrile,
Inhibându-și ultimul oftat.

Mâini chircite, frunzele în pom,
Își desprind și ultima brățară,
Cad cuprinse-n vălătuci de ceară,
Gem, vorbind același idiom.

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Mioara Anastasiu

Pagina Facebook de autor: Mioara Anastasiu

Copyright © 2018 Mioara Anastasiu

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.