MAGDALENA DORINA SUCIU - FLUTURII SUNT LIBERI....

Magdalena Dorina Suciu – Fluturii sunt liberi...: Doar cu dragostea pot biciui moartea. O văd că pe un colac de salvare. Nu o pot povesti, descrie, e ca și aerul fără de care nu pot respira. Atunci când iubesc, devin mai bună și toate simţurile au un punct comun: starea de bine. Și totuși, nu există iubire fără credinţă, iertare, înţelegere, respect sau sprijin. Toate la un loc formează acest sentiment puternic, sub influența căruia ne transformăm total.

Știu că sufletul fără de dragoste e ca un copil orfan. Oare cum ar fi o casă fără ferestre, lipsită de razele calde ale soarelui? La fel ar fi și omul fără această "hrană" ruptă din Dumnezeu!

Fluturii sunt liberi...

Fluturii sunt liberi în părul femeii trecute de patruzeci de ani...

Palmele ei, două amprente pe umerii goi a celui ce o soarbe timid.

El ştie că trupul ei are mirosul unei nopţi de vară.

Ştie că buzele ei sunt vopsite cu o petală

de mac,

iar zămbetul ei despică în două apele limpezi, ce leagănă luna...

Femeia aceea, trecută de patruzeci de ani, poartă un cuib în inima ei.

Acolo-şi adună toate trăirile, dimineţile despletite, nopţile pline cu foşnet de îngeri aprinşi...

Ea trece prin ploaie ca printr-un vis mult aşteptat.

Iubeşte acele păsări ce i-au ciugulit umerii,

lăsăndu-i mici semne,

în formă de lacrimi.

Ea strânge la piept răsăritul,

îşi face din el rochia de zi,

ca mai apoi

să poată dansa

cu tălpile goale

pe trupul acelui bărbat iubit...

Femeia aceea tulbură somnul cerbilor,

deschide o fereastră în frunza abia căzută

şi dă naştere altei lumi.

Doar ea ştie că fluturii sunt liberi

în părul ei ca o pădure

trezită la viaţă

de o harpă căzută din cer...

Poem niciodată terminat

Să nu treci dincolo de mine

fără să-mi închizi ochii

cu lacrima ta

ca o rugăciune mută,

cu buzele arse de dor

strigându-mi numele

printre degetele firave ale ploii,

iar eu să privesc în oglinda

în care se vede cum sufletul meu

e tot mai brăzdat

de urmele lui Dumnezeu.

Să nu mă risipești,

mă va înălța zvâcnirea de sânge

la fiecare secundă

desprinsă de la sânul dimineții...

Urcă pe scara din coastele mele,

nimic nu doare

la atingerea ta,

vom fi aceeași lumină

sub coaja unui poem

niciodată terminat.

Anotimpul din noi

Prea cuminte

te-ai așezat în braţele toamnei

numărând pe degete

primăverile în care ne-am iubit

pe paturi de iarbă lăptoasă.

Împreună am cules fluturi

rupând crengi de cer cu buzele

și diminețile ne erau rugăciunea

în care ne vedeam unul pe celălalt

cel mai frumos copil...

Facerea lumii noastre

Spune-mi despre facerea lumii noastre,

iubirea crescută în carne

ca niște maci pe câmpuri sălbatice,

despre cum mi-ai sărutat tălpile

și liliacul plesnea ca o duminică în icoane,

iar noi îi ceream lui Dumnezeu

să ne ţină inimile în palme,

neputând să le mai stăpânim,

era acea senzație precum o haită de lupi

ce gonea prin sângele nostru,

sfărămițând luna între colţi...

Gura ta, ah, gura din care am sorbit cafeaua,

spune-mi că mai apoi ai prins un înger cu buzele

și ai simțit cum venele raiului s-au dilatat,

iar în privirile noastre

era loc doar pentru Siana,

sufletul încă nenăscut,

ca un cer răsturnat în ape...

Lebădă cu aripile larg deschise

În ochii tăi

scaunul meu cu rotile

e ca o lebădă cu aripile larg deschise

pe care plutesc

și parcă ar curge raiul

prin tălpile mele -

așa mă privești...

O duminică șchioptând

prin lanul cu lavandă

îmi e fila de viață;

iubindu-te, poemele

mi se fac streșini în sânge.

Nu îmi mai scârţâie poarta din suflet:

am plâns văzând cum intri pe ea

cu Dumnezeu de mână!

Exersând zborul în doi

Atunci când cobori în mine

eu fac pași către cer

și primăvara nu-mi mai încape în piele

e ca o țigancă ce vinde flori

la marginea drumului...

Numai tu ai un fel aparte

de a te rezema de inima mea

exersând zborul în doi

cu ochii închiși

și mâinile fluturând

deasupra câmpului cu păpădii

ce-i trimit semne lui Dumnezeu.

Știu, tu mi-ai clădit în palme cuiburi de cuvinte

născătoare de ploi parfumate

după sânii cărora

îți bei în tihnă paharul cu vin

spunându-mi că doar în buzele noastre

simţi din plin gustul unui ciorchine

de sânge aprins...

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Magdalena Dorina Suciu

Copyright © 2018 Magdalena Dorina Suciu

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.