MATILDA GAGEA - FORMULA IUBIRII

Matilda Gagea – Formula iubirii: În cine se găsește puterea de a înțelege misterul spațiului care ne adăpostește și compune?... Câți dintre noi știm oare să observăm magia?... Ori, care este adevăratul scop al existenței noastre?.... Poate că noi suntem doar matematică înșirată în miliarde de puncte, ce-și caută conexiuni, prin lungi șiruri de formule complicate... ori poate... poate că suntem doar culoare; milioane de pigmenți ce se joacă cu firele de lumină ce-i străpung... ori poate că lumea-i doar ticăit de sunet... vibrație... însă în ciuda rigidității din legile fixe ce-și găsesc răspuns exact, eu nu pricep cum se socotește iubirea; căci iubirea nu dă impresia să fie matematică; ea se compune și crește din nimic... ea nu pare să fie doar un pigment de culoare; ci un joc de lumini ce se naște chiar și în lipsa stelelor... iar iubirea cu siguranță nu este doar muzică, în ciuda faptului că ea compune cele perfect armonizate melodii... însă totuși, iubirea există, chiar dacă dincolo de reguli; iar ea este umilă și plină de emoție; iar în ciuda faptului că se creează din nimic și nu se lasă descifrată, ea se contopește cu acest spațiu acerb ce știe de reguli și legi; asta cu toate că ea este mai presus de orice lege, deasupra oricăreia dintre socotelile acestei lumi. Eu nu reușesc să înțeleg ce-înseamnă lumea, însă pricep că atunci când nu-mi ies socotelile, ori când drumurile mi se strâmtorează, cea mai ușoară cale pe care trebuie să apuc este formula iubirii, care nu cere nimic, însă oferă totul...

Să spui să mai stau...

În brațe de vis strâng pieptul spre piept
Când sună tăceri
Pocniri de dureri
Eu trag către mine doriri de nedrept...

E noapte târziu când fug spre-înapoi
Te chem prin mișcări
Priviri de reluări
Aproape de tine, dorită de noi...

Tu fugi îndărăt dar furi din plăceri
Căci simt strălucirea
Ce-ți umple privirea
Și toarnă în mine șiroaie de vreri...

Te simt cum mă chemi dorind apropieri
Atins de lumini,
Pe tufe  de spini,
Tu crezi în nimic când eu simt dureri...

Eu cer să mai stai când simt cum mă duc
Pun pieptul pe piept
Te strâng și aștept
Să spui să mai stau, dar nu mai apuc...

Avare strunele din piept

Urăsc regretele ce-mi vin,
Urăsc să știu că te iubesc;
Iar când îmi vine ieri în minte
Urăsc adesea să gândesc!

În noapte cerul se despică
Și cheamă rugile din minți
Dar cum să priveghez în pace,
Când și în vis de vis m-alinți?!

S-a rupt ecoul de la tine,
Acum ascult doar mers de nori
Când plouă noaptea chipul tău
În magici, palide culori...

De ce să-mi chinui drumul vieții
Cu amintiri ce nu au fost,
Când aș putea să cresc prezenturi
Ce dau la viață sens și rost?!

Eu nu pricep ce vor să zică
Avare strunele din piept
Eu am curaj... dar nu-ndrăznesc
Să pierd o viață să te-aștept...

Rostește-mi vorbe prin săruturi...

Prin cântul rece-al dimineții foșnesc perdelele din geam

Citind poveștile din suflet și cât de mult vreau să te am.

Am implorat o veșnicie din timpul care te-am iubit

Să-mi sufle-n inimă plăcerea îmbrățișării ce-am cerșit.

S-au ros genunchii și covorul sub rugăciuni mult prea fierbinți

Făcându-mă să simt întocmai cum numai tu știi să m-alinți.

Privea decorul înspre mine și se-ofilea de-atâta jale,

Urlau cărările sub talpă, plângea și ceru’n a mea cale...

Acum cerșesc la fel iubire, dar nu mă vezi, nici nu auzi

Cum urlă timpul printre crengi, furând din anii mei cei cruzi.

Nu mă lăsa să apun de dor, visând etern a ta căldură

Doar un minut din infinit atinge-mi pieptul care’îndură!

Vorbește-mi tandru la ureche, dar uită’a folosi cuvinte

Rostește-mi vorbe prin săruturi, și lasă-ți ochii să m-alinte.

Te rog acum, ori niciodată să-mi spui de dragoste-ai simțit,

A fost în pieptul tău iubire, ori chipul tău m-a amăgit?!...

Trăiri efemere

Șed între mine și tine... examinez... văd că nu ai fost niciodată;

A fost un simplu eu... doar o naivă fată;

Tu... un bulgăre de gol căzut din înălțimi de gânduri,

Doar o fost fantasmă de iubire ieșită dintre patru scânduri.

S-a topit colțul timpului nostru ce ticăia culori,

S-au uscat câmpurile plăcerii pictate în albastre flori.

Mai rămâne doar ceară topită, într-o cutie mânjită  de vis...

Mai rămâne un spațiu avid ce cade într-un  veșnic abis...

A fost un păcat să cred c-ar putea să se poată,

Din astă uriașă prăpastie doar vântul mai poată să scoată

Acele strigări de durere

Ce n-au nici curaj, nici putere

Să bată din aripi... să spere

Că nu-s doar trăiri efemere

Acele șoapte

Din lungă noapte

Ce s-au pierdut

Mult prea tăcut

În pieptul tău...

În pieptul meu...

Greu...

Rău...

Amintiri

Mi-e dor de florile uscate, ce s-au pierdut în cimitir,

Mi-e dor de picurii de stele ce-au strălucit pe-al vieții fir...

Mormintele se-aștern tăcute peste petalele de flori

Mormintele trezesc  trecutul ce-omoară crini mirositori.

Mi-e dor de pașii de copilă ce răsunau în cânt de cuc,

Mi-e dor de tot ce-a fost odată, dar toate care vin se duc...

Ascult a minții reci culori, ce împletesc cununi de spini.

Răsună cugetele nopții, ce izvorăsc printre ciulini.

Se-agită sângele prin vene, când urlă florile de soc,

Se-agită iarba care sapă căutând prin spini să-și loc.

Eu las trecutul să vorbească, dar nu ascult a lui cuvinte

Căci el rostește numai vorbe ce-au fost crescute pe morminte.

O pată

Eu sunt acea pată ce zace în mări de minciuni,
Mi s-a golit sufletul în negreața valurilor;
Aștept de la ceruri să curgă minuni
Când pică spre valuri strâmtoarea malurilor.

În albastrul strident de ape-agitate,
Crudă mânie de crezuri mă stoarce
Când zbiară mocirla din vise picate
Spre șiruri de apă sub negru ce toarce.

Împletesc înțelesuri de ere,
Nu le-înțeleg veșmântul...
Se cearcă culorile-n sfere...
Învie spre negru Pământul...

Nu înțeleg ignoranța,
De ce să pășim înapoi?!
Unde să-mi curgă speranța,
Când plouă doar negru-n șuvoi?!

Alerg pe loc speriată...
M-am oprit să studiez
Tărna uscată...
Aleg să visez!...

Sunt eu...
O pată
De eseu...
O fată...

Mai multe poezii semnate Matilda Gagea aici: Semințe de iubire

Copyright © 2018 Matilda Gagea

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.