MATILDA GAGEA - SEMINȚE DE IUBIRE

Matilda Gagea: Obișnuiesc să scriu poezii, dar nu am publicat nimic până acum: sunt o fire timidă... eu știu doar să scriu ce-mi curge din suflet. Mă atrage romantismul dus la extrem, creat într-un cadru fantastic care să dea senzația de real, un fel de "oare s-ar putea întâmpla în realitate?!..." Puteți să citiți câteva dintre poeziile scrise de mine pe blogul: Patidis - Iubirea nu are limite, iubește infinit! Am publicat acolo doar o parte din creațiile mele, în special poezie, deoarece nu am destulă răbdare să migălesc detaliile: îmi place să-mi aștern rapid ideile pe hârtie, iar când termin, apar alte idei ce nu-mi dau voie să revin la munca de detaliere.  Vă invit acum să citiți acum câteva dintre poeziile mele de dragoste. Sper să vă placă…

Semințe de iubire

Printre văpăi de disperare s-a ars o pată de amor,

Dansată într-un vals vulgar creat de-al iadului tenor.

Ai stins iubire inocentă cu flăcările din infern...

O infinită suferință trăită într-un smog etern... 

Nu vreau să port nici un regret în sufletu-mi făcut deșert,

Căci toate căile spre tine au fost doar umbre de incert!

Cum ochii mi-au secat de plâns, răcnesc la nori să ploaie dor,

Ca să-l împrăștie peste pajiști, scurgându-l și pe-al tău ogor.

Arunc semințe de iubire pe câmpul larg ce zace mut,

Aștept să crească iasomie din lacrimile ce-am pierdut!

Îmi pierd ființa printre vânturi ce-mi cântă vocea ta pe piele,

Mă plimb pe drumuri de neștire, ascunse-n praful gri de stele.

Să nu îmi mai citești cuvinte când cer să cred c-ai fost o carte! ...

Doar o poveste despre viață, ce-a scurs puroi din pagini moarte.

Mi-e groază să-ți mai cânt iubire când văd furtuni de pulberi seci

Ce-au izvorât din neștiința minciunilor din piscuri reci!

Închei in punct a ta poveste și-ți cer să-nveți și tu să ierți

Când cerul nu-ți respectă ruga, ori când cu astrele te cerți!

Iubirea ce mi-a curs prin vene e doar o faptă ce a fost;

Trăirile ce vin îmi spun c-ai fost doar vorbă fără rost!

Eu te-am iubit cu suflet pur... Eu te-am iubit fără păcat...

Am plâns iubire inocentă, păcat că tu n-ai remarcat!

Îți cer să nu greșești din nou, ori să ucizi cu-a ta privire,

Eu vreau să fii un om mai bun și să dorești doar cu iubire!

Cerșesc iubire

Amurgul cald eu l-am ascuns în pașii reci de noapte

Și tot acolo au pătruns pierdute tainici fapte. 

Iar dacă eu nu te-am iubit atunci cerșesc iubire,

Sporind eternul infinit cu pași spre mântuire.

Să nu plângi când îți vin în piept dorințele ascunse,

O viață eu am să te-aștept pe drumuri nepătrunse.

Mă iartă azi de ți-am greșit prin vorbele murdare,

Te rog acum cu chip smerit să-mi cânți a ta iertare!

Au plâns cărările de dor când te simțeam prin vene,

Au plâns și visele din stâlpi ce-mi desenau sub gene.

Mi-e dor acum să-mi fie dor, dar să privesc spre tine...

Se-așterne-n suflet gri decor pictat în mărăcine.

Cerșesc o pată de credință care să-mi spună că n-ai fost

Doar călător în a mea cale... doar un străin lipsit de rost...

Să-mi ierți te rog din nou acum 

Tot urletul din piept,

Să-mi ierți acum când stând în drum

Eu încă te aștept!

Ești tot...

Îți jur acum că te iubesc

Cât munții de lumină

Din foc albastru prea firesc

Ce nu știe de vină...

Ești înger, apă și pământ,

Ești foc și infinit...

Ești aer, codru, dans de vânt,

Origini și sfârșit...

Ascultă-mă prin fir de vis

Și leagă-mi temerea ascunsă

Care mă poartă spre abis

Sorbindu-mi calea-mi nepătrunsă.

Ești vis, mister și fantezie,

Ești șoaptă de plăcere...

Ești rând pictat în poezie,

Tipsie  cu durere...

Privește-mi ochii prin magie,

Culege-mi roadele din minte,

Golește plina ta tipsie

Ce stoarce lacrimi din cuvinte!

Ești nebunie, șoaptă, cer,

Ești floare de câmpie...

Ești tot ce vreau etern să sper,

Ești plâns și veselie...

Închide ochii și visează,

Îmbrățișează-mă în gând

Etern spre mine meditează

Iubește cugetând!

Ești stâlp de piatră obosit,

Ești drum fictiv în ceață...

Ești o nălucă ce-a cerșit

Doar suferință-n viață.

Cultivă-a existenței muguri,

Alinta-mi agonia!

Alung-a ceții multe ruguri,

Sărută-mi nebunia!

Ești cerc pictat în cercul meu,

Ești rază de culoare...

Ești dar trimis de Dumnezeu,

Căldură și răcoare...

Calmează frunzele ce-îngână

Să uit de tot de tine!

Iubirea-mi este-aici stăpână

Și-n viața care vine...

Ești energia din atomi,

Dorințele din vene...

Ești fructul tainicilor pomi,

A zborurilor pene...

Topește negura cernută,

Invocă fericirea!

Ridică-mi inima căzută,

Dizolvă-mi amăgirea!

Ești nebunia din țesuturi,

Ești nor de inspirație...

Săgeți înfipte printre scuturi...

Ești pace și-agitație...

Atinge-mi părul desfăcut,

Strivește-mi neputința

De-a accepta că ești trecut

Ce-mi chinuie credința.

Ești univers în spațiul meu,

Ești tot ce mă compune...

Ești vidul care-atârnă greu,

Iubirea ce răpune.

O dâră de iubit...

S-a terminat acum iubirea, iar ce-am știut eu nu mai știu...

Mulțimi de vorbe ce s-au șters, răsună-n trupul meu pustiu.

De-a fost greșeală, ori destin... eu nu mai știu, nici n-am știut;

De-a fost păcat, ori mântuire, a fost... dar șade-acum pierdut!

Îmi urlă clipele rămase să-ți strig din umbre un sărut,

Eu ți le-aș da acum pe toate, dar niciodată nu le-ai vrut!

Nu-ți mai cerșesc acum răspunsuri, nici liniștea din piept nu-ți cer,

Eu vreau să te gândești la mine... să nu mă uiți... doar asta sper!

Iar noaptea-mi pare mult prea lungă... când clipe scurte mai rămân...

Alintă-mă cu stropi din vise, strivind avanul meu tărâm!

Mi-e teamă să privesc spre ușă; e doar blestem lipsit de tine;

Aruncă-ți gândurile toate ca-n noapte dorul să-mi aline!

Stropește-mi pieptul în iubire, deschide-ți graiul și vorbește,

Răspunde-i inimii ce-întreabă de’al tău surâs o mai iubește!

Sunt sclavă a iubirii tale, dar mă îndrept spre alte porți,

Aleg să cred în bunătate și nu în dragoste din sorți!

Se-aude ticăit tăcerea din liniștea ce te compune;

Iar inima din piept îngână; de m-ai iubit să-încerci a spune!

A fost o clipă de nimic, ce s-a pierdut spre nicăieri...

A fost un ceas de viitor, ce a rămas un simplu ieri!

E doar o pudră prăfuită iubirea ce mi-ai oferit;

N-a fost nici ură, nici tandrețe... a fost o dâră de iubit.

Să nu atingi a tale buze, când visele cer să se cearnă,

Căci visele-mi pe-a tale buze trimit săruturi să-ți aștearnă!

Mai multe poezii semnate Matilda Gagea aici: Formula iubirii

Blog personal: Patidis - Iubirea nu are limite, iubește infinit!

Copyright © 2018 Matilda Gagea

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.