LORENA CRAIA - EA DOAR EXISTĂ

Lorena Craia – Ea doar există: Nu prea ai ce spune despre iubire. Ea doar există. Ca un dumnezeu în care nimeni nu crede, iar cei care cred devin fanatici în cele din urmă. S-a scris și Biblia ei, dar nimeni n-o respectă, pentru că nu prea ai ce spune despre iubire. Ea doar există.

Grijă de noapte

eu încă mai cred în femeia stângace

cu sufletul ghem

cu inima ace

pe care cu grijă de noapte-l desface

şi ţese o pânză

o pânză de foc

pe care o-ncinge mereu la mijloc

eu încă mai cred în femeia de-o zi

cu sufletul strâmb

cu inima gri

pe care cu grijă de noapte-l îndreaptă

cu limbă de moarte

o moarte ce-aşteaptă

ca ea să-şi revendice dreptul în carte

eu încă mai cred în femeia-tăceri

cu sufletul orb

cu urme de ieri

pe care cu grijă de noapte le trece

pe umărul lui

şi pe buza lui rece

ca ea să rămână, ca el să nu plece

eu încă mai cred că există femei

iar toate se-ascund

şi mor prea curând

dar totuşi rămâne

cumva

umbra ei

Orfeline

curbura pământului pare a fi

sânul pe care

Dumnezeu îl ignoră

laptele seacă-n cuvintele grele

fierul se-ncinge pe coapsele mele

şi pântecul ei

limba ta incoloră

coboară încet

spre glezna mea rece

înghițim în sec

este nouă şi zece

acum e momentul să spargem ferestre

dărâmă şi uşa

dărâmă tavanul

murim sau trăim?

te rog...

dă cu banul

Sunt în lumea orbeţilor de pretutindeni

îmi place săgeata

cu vârful teşit

străpunge încet

aproape discret

un trunchi de copac

din sânge cioplit

şi ea

ea se întinde în păcura buzei

o coapsă-mprumută palmelor goale

şi el

el caută frunza din trunchiul de sânge

azi nimeni nu plânge

nici tu

nici orbeţii

zidiţi în pereţii mormântului rece

pe care se-ntinde o iederă albă

şi care se prinde la tine în barbă

Vin

lacrima ta lucrează pământul

mijlocul tău se-ntâmplă cu vântul

sunt viu şi eşti vie prin tine tot vin

curge spre mine paharul ce-n chin

se-ntoarce pe dos de-amarul amar

eşti vie eu vin apar şi dispar

bea draga mea bea şi-apoi plânge

Maria cu ochii de noapte şi sânge

beau fără tine suntem tăcuţi

în lacrima-cursă de îngerii muţi

beau dragul meu beau şi-apoi plâng

Mariile nopţii cu sângele frâng

pâinea din pântec beau fără tine

sunt vie eşti viu şi vina tot vine

40

diavolii zgârie întunericul

cu unghiile lor lungi

până apar dimineţile

în pantaloni scurţi şi în dungi

contrar celor patruzeci de zile de post

mă pot căsători cu ea

este albastră şi moale, ca piatra

pe care Dumnezeu ciopleşte o stea

şi răscrucile toate, mai puţin una,

apar şi dispar într-o noapte

în care copiii se-ntreabă

ce este aceea o moarte

hai să închidem ochii acum

într-un borcan transparent

şi când îl agităm de sărbători

colindele şi rugăciunile

să nu-nsemne mai mult

decât un decor abuziv şi strident

mamă, tată

eu îmi doresc o fată

cu sânul pe-afară

uşor despuiată

care să mă-nveţe să zgârii

întunericul meu

şi apoi să o mârâi

s-o adulmec din spate

ca o javră bătrână

dragă mamă, să aibă

ridul tău de pe mână

dragă tată, sunt prost

au bătut în biserici

două clopote gemene

care par să îţi semene

ea acum se dezbracă-n tăcere

pe marginea patului meu

ce iubire căzută din lună

între coapsele lui Dumnezeu!

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Lorena Craia

Blog personal: Ars Muriendi

Copyright © 2018 Lorena Craia

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.