LORENA CRAIA

Dimineţile unui anotimp

Ropot de umbre renaşte-ntr-o viaţă,

Cu mine, cu tine, cu noi amândoi,

Iar cu lumina, ce tulbur ne-agaţă,

N-aş mai aprinde făclia-napoi...

O toamnă pierdută-ntre noi, – amintiri,

Pe drumuri lacustre, cât plouă! – mai plouă?

Din buze iveam pe trupuri clădiri,

Din ploile noastre, odată, o rouă...

Sub chiciura deasă, persană, în ghem,

Ne încălzeam cu focuri din paie,

Ninsorile toate ştiau că te chem,

Strângându-se-n fulgi, în ger, în văpaie...

O toamnă şi-o iarnă cărau primăvara,

Pe braţe-nflorite-n danteli de cireş,

Iar noi dezmorţeam din umeri povara,

Punându-i iubirii călcâiul pe preş.

Şi totuşi sunt linişti ca punţi între noi;

Ropot de umbre renaşte-ntr-o vară...

N-aş mai aprinde făclia-napoi,

Dar, înspre zori, zăbovesc într-o gară...

Lampa stinge amorțeala

“Iubito, atinge-ţi obrazul,

Să simţi cum din palmele mele

Topesc dinăuntru-ţi necazul,

Punându-l în bolul cu stele.

Nu-mi eşti niciodat’ prea departe,

Te-aş ţese-ntr-o mie de flamuri

Şi simt cum din mine faci parte,

Cu trunchi, și cu frunze, și ramuri.

Preumblă-te veşnic prin casă

Priveşte-n oglindă, priveşte

Cum iarna din tine se lasă,

Cum vara din mine te creşte

Te rog să deschizi şi cămara

În care-am păstrat necuvinte,

Şi-acum, potriveşte-ţi brăţara,

Iubirii şi-aducerii-aminte.”

Din vis mă trezesc în vâltoare,

Cu pasul smerit şi firesc,

Pe buze-mi sărutu-i mă doare

„Mai e puţin...”, îmi şoptesc.

Declin opalin

Mă-ntrebi deseori cine sunt,

Te-ntreb deseori cine eşti...

Mai spune-mi, te rog, un cuvânt,

Atunci când privirea fereşti.

Prin tine, o urmă-i lăsată

De paşii de prunc, alergând

Pe-o plajă pustie, curată,

Nisipul din noi adunând.

Şi luna mi-e soră de sânge,

Şi vântul mi-e frate de ploi,

Iar ochiul meu râde sau plânge,

Găsind drumul drept înspre noi.

Şi pactul cu noaptea l-aş face,

Să ştiu că-mi vei fi numai zi,

Dar noaptea pe tine te place

Şi rodul din noi va plesni.

Doar pentru că vara e vară,

Când este în mine şi-n noi

Şi noaptea mi-e soră de seară,

Şi vântul mi-e frate de ploi.

Par toate că ne separă,

Dar toate ne-aduc înapoi.

LORENA  CRAIA (n. 22 aprilie 1985, Constanța): A scris primele versuri în clasa a II-a, la 8-9 ani. Primele apariţii on-line: www.agonia.ro, 2004-2005. Numeroase poezii publicate în perioda 2005 – 2017: Trimestrialul de cultură şi dialog interdisciplinar “Agora” („Ghirlande de stuf pe gâtul subţire”, „Stele de mare”, „Amanţi de turturele nechează în cadenţă”, „Cântec de lebădă”, „Eu”, „Fără”), Revista eCreator („Mireasa mută”, „Rondel oarecare”, „Pietre de granit”, „Portret IV”, „Roza tuturor timpurilor”, „Evantaie-n simbioză”, „Pelerinaj la casa de lemn”, „Declin opalin”, „Mătură-mi racla şi spală-mi cu lapte crucea murdară”, „Narcise în doliu”, „Medicina cerului”, „Trandafiri sălbatici II”, „Litera stacojie”, „La revedere”, „Simţurile stau de pază”, „M-a prins de talie copila”, „Portret III”, „Erosiune”, „Liniştea dinaintea apocalipsei”, „Negură peste tine, netimp peste noi”), Ziua de Constanţa  („În penitenţă” , „Sonet pentru mama”, „Lunar stelar”), Antologia de creaţie literară a Cenaclului Mihail Sadoveanu, “Urme”, Ed. MAR, 2016 („Lui Adrian Păunescu – in memoriam”, „Porumbiţa fără cuib”, „Se balansa pantera”, „Umbra unui clopot”, „Unghia naşte violete” ). Face parte din cenaclurile literare: „Glykon”, „Cenaclul 9”, „Mihail Sadoveanu”. Locul I  la Concursul naţional de creaţie literară „Fascinaţia Mării”, ediţia a IV-a, 2016 – secţiunea Poezie („Iapa de cuarţ”, „Stele de mare”, „Vechime”, „Silenzio stampa”, „Ghirlande de stuf pe gâtul subţire”), ParnasXXI, nr.2 august 2017 ("Egretele sunt prea târzii").

Mai multe versuri semnate Lorena Craia aici: Ea doar există
Blog personal: Ars Muriendi

Copyright © 2017 Lorena Craia

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.