NORICA ISAC - CUVINTELE CA O MIRARE





Norica IsacNorica Isac – cuvintele ca o mirare (editura Grinta, 2018): Deschizându-ne ușile glisante ale realității, Norica Isac ne propune o întâlnire cu poezia sa într-un stil frust, neprovocator și onest. Luciditatea este numitorul comun care guvernează universul liric al poetei într-un exercițiu de supraviețuire pigmentat cu tonuri de sensibilitate. Radiografii ale realității, flash-back-uri autobiografice plecate din analiza propriului eu vin să zămislească cu o mare putere de reflexie – mirarea. “Dincolo” așteaptă ca într-un manej cuvintele, lângă eul epuizantelor căutări. (…) Norica Isac are multe de spus în poezie și sunt sigur că uneltele pentru un viitor volum în sunt pregătite, pentru că deasupra tuturor ipostazelor pe care ni le-a prezentat se naște întrebarea firească – În ochii cui ai dramă, femeie? (extras din prefața volumului – Dumnezeu nu uită lumea - semnată de poetul Gabriel Cojocaru)


perpetuum vitae

voi imbătrâni tâziu
voi fi ultima frunză dintr-o toamnă atât de târzie încât iarna mă va găsi adormită  pe ram aşteptând cuminte primăvara
mă voi desprinde atunci când mugurii vor pocni coaja şi legănată de vântul cald
mă voi aşeza sub copac să-i devin rădăcină


rană
    
chiar nu am vrut, azi, să mă întorc acasă atât de  rănită încât să mă aşez pe pat îmbrăcată aşa cu haina udă de ploaie să îmi desprind aripile să le aşez la perete şi să le privesc indelung întinsă lângă ele

nu am vrut să mă las doborâtă şi-am ţipat îndelung ca un cocor fără patrie 

privind prin ochiul de geam un cer cu gura încărcată de apă 

le-am luat în braţe să le feresc de atâta umezeală să nu-mi putrezească şi cu ele strânsă ca intr-un pântece am plâns şi mi-a fost ruşine la cât sunt de mare să mă găsesc rănită şi mică într-un ochi de geam prin care cerul se dizolva într-o baltă obscură

chiar n-am vrut să plâng de la rană, chiar nu am vrut când o mână de mamă mi-a trecut peste frunte şoptind, cei puternici plâng, pune-ţi aripile, doar zborul iţi vindecă rana



femeie, nu ai dramă

invazie.
armate de cai spărgând valuri
din ape albastre vin
din nicaieri.
în urma lor rămâne prăpădul verde de alge uscându-se în ochii
cui?

CUVINTELE CA O MIRARE


vindecare

să te naşti a doua oară
presupune o pierdere de echilibru
un proces lent dar constant
în care ţi se recalculează paşii strâmbi
dar mai ales ecoul lor deformat pe strazile altora
nu vii niciodată achitat
în cauza culpei de influenţă
doar ispăşeşti prin absenţă de autoapărare
de fapt eşti plecat, nu ştii
şi nu te mai cauţi în corpul străin
un străin ce-l ambalezi din reflex în cârpe
îl parfumezi şi-i perii vanitatea în oglindă
din el nu mai cresc sentimente, dorinţe, necesităţi
nici deşertul nu-l simţi cum se întinde
o voce de tu mai strigă la abandonul de tine în ultimul somn
în care mori renăscându-te
cu toate plecările întoarse în sine nedureros
cu ochi vindecaţi
în noua viaţă în care toate-s la fel dar foarte schimbate
păşeşti şi te doare


conexiuni

te înveţi.
să stai pe o bancă
în parc
în centru sau periferie
în staţia de autobuz
te înveţi.
să ai răbdare cu soarele, cu ploaia
cu frigul şi ceaţa
numărând pietrele clipei prezente
singura certitudine
unica realitate
îţi educi.
gândurile
să vadă rozul ce bine cade alături de gri
o combinaţie cu imprimeu pentru o rochie
de vară, de seară
sau o eşarfă împletită de iarnă
înveţi.
să asculţi
solitudinea ta şi a altora
de lângă şi
de departe de tine
o lume legată în fire
de iubire


distanţe

cu noi
mai vorbesc doar
tăcerile
risipa aceasta de cuvinte
ne zboară fluturii
într-o climă mai blândă
unde iarna
nu doare
aşadar,
să părăsim antarcticele
şi să pornim,
cât încă mai au aripi,
să-i adunăm

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Norica Isac 
Citește mai multe poezii aici: Norica Isac - totul în blue și Norica Isac - Ziduri ascunse

Copyright © 2018 Norica Isac (Gabriela Mihăeș)
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.



Un produs Blogger.