MIHAELA ROXANA BOBOC - CULORI PENTRU OCHI ÎNCHIȘI

Poeta Mihaela Roxana Boboc - câștigătoare a Premiului pentru volum la Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației (septembrie 2017), a Premiului de merit la Festivalul Internațional de Literatură Naji Naaman (Liban, 2018, cu volumul în pregătire Terapii ocazionale, traducere în limba engleză) și a Premiului “Lazăr Băciucu” acordat la Concursul Național de Creație Literară ”Vasile Voiculescu” (octombrie 2017)  - ne propune în avanpremieră câteva poeme - ilustrate de autoare - din volumul în pregătire Culori pentru ochi închiși:

A venit vremea

Sunt copilul care are nevoie de o  îmbrățișare.

Tată, a venit vremea să scuturi ploile

peste pământul arid al suferinței.

Ții minte potopul din senin al verii

și noi pe mijlocul străzii Progresului din Vălenii de Munte

înotam în fericire pentru că fericirea se simte desculță

palpându-i gleznele fragile

odată cu trecerea

cu moartea pe moarte călcând.

Tată, iubesc un cer întors în mine

și el mă iubește prin oglinda neadormită a apelor reci

adăpând gura negrăitelor șoapte.

Spune-i să aștepte înserarea cu pleoapele-i sărutate de vânt

Să-mi sărute ochii cum odată tu,

împrăștiind culori în loc de tină,

am văzut femeia îngenunchind la picioarele altarului

și am plâns.

Șah-mat

Tabla de șah stă deschisă

fiecare mutare bine gândită

o mână sigură conduce jocul, conduce viața

doar nebunii își pierd capul

caii saltă spre visul în care orice e permis

pioni, simpli pioni într-un anotimp bătând în fereastra cerului

tușe fine, alb-negru peste ploile atâtor ani

inima reginei inundată de iubire

inima ei,

rană poeziei,

unde ești rege să-ți săruți regina înainte de a pleca din lume

cu toate curbele atingerilor impregnate în piele

cu degetele răsfirate în pletele speranței,

nemernică desfătare orbilor

când lumina stă ascunsă în palma ei

în mângâierile vocii tresăltând în piept

contururi risipite în nuanțele cafelei nocturne de mai,

când totul se trezește la viață și setea,

această sete de tine și noi

de tine și Dumnezeu

de mine și poezie,

ca o tânguire a firii

sau poate fericirea,

acea madonă flămândă a simțurilor,

pășește înainte într-un priveghi

unde nimeni nu plânge

nimeni nu respiră

ochii, singurele lampadare spre cerul vânăt

ochii, șah-mat tristeții într-un zâmbet doar de ei știut.

Despre oamenii pe care nu-i vedem

Despre oamenii pe care nu-i vedem

dar îi sărutăm în icoana sufletului

despre dragostea care nu se poate divide

nici pierde fără să rupi șirul mătăniilor

despre razele soarelui căzând molcom pe chipul durerii

și plânsul ierbii cosite în zori,

iubite,

acum că primăvara e pe sfârșite

îți voi scrie despre oamenii care pleacă

fără rămas-bun

până se face secetă în inimă

și fluturii își pârlesc în zadar aripile

niciun felinar nu poate lumina

poteca dorului se urcă în genunchi

printre licurici coborâți din pleoape

Iona strigă din pântecele balenei

și ochii Domnului

spre el

îl scot din iarba de mare

din apa morții

sufletul ca un porumbel rănit

zboară în cerc

oamenii pe care nu-i vedem,

dar îi sărutăm

în tăcerea grăitoare a culorilor

când se face zi în miez de noapte

când se face dragoste din lut și inima olarului

scânteiază viață

și viața Dumnezeu o așază în fereastra acestui anotimp

omonim.

Mai multe poezii și profilul literar al autoarei aici: Mihaela Roxana Boboc

Volume de poezie:  Spovedania oaselor (editura Grinta, 2017), Terapia ploii de chihlimbar (editura Mitteleuropa, 2019), Iubește-l, Anya (editura Neuma, 2021)
Citește mai multe poezii aici: Mihaela Roxana Boboc - Ore de priveghere și Mihaela Roxana Boboc - Fire de tensiune

Blog personal: Poezie, pictură, grafică - Mihaela R. Boboc

Copyright © 2017 Mihaela Roxana Boboc

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.