VIOLETA ANCIU - alte mașini și-un fotograf amator

Violeta Anciu – alte mașini și-un fotograf amator: Poeta Violeta Anciu, la doi ani după debutul cu volumul Amprente Urbane - Evoluția (editura Bookbreak, 2015), ne propune un al doilea volum de poezie, intitulat alte mașini și-un fotograf amator (editura Grinta, Cluj Napoca, 2017): “O carte scrisă cu vână și aplomb, dar și cu rafinament și sensibilitate profundă, cu feminitate ușor disimulată, ceea ce ne asigură că cei ce vin din urmă au o valoare certă, incontestabilă”. (Eduard Zalle)

omul de tinichea

cordul tău e un cuţit cu lama mută

care nu ştie să taie atunci când trebuie

sau să sângereze la nevoie

e ca o lumânare pe jumătate arsă

ce se stinge înainte,

tu n-ai de unde ştii ce arde dincolo

de trunchiul tinichelei prin care nu pătrunde lumina,

ori cum se aude o inimă vie zbătându-se într-un cocon de hârtie.

ordinar în ochii morţii

nu eşti pe lista iadurilor.

paradisul e-o virtute printre fii de vânători!

cum îţi macină lumina suferinţa şi-amorţeala

culmea hăurilor albe n-o s-o simţi ca muritor,

dar te macină lipsa zilelor de mort.

printre gene

îmi ţin întunericul la vedere

pe rafturi aglomerate, printre obiecte inutile

când eram mică îl ascundeam sub pat,

nu ştiam că şi lui îi place să se joace cu păpuşile,

căşi el îşi murdăreşte hainele atunci când

pregăteşte din noroi cele mai alese bucate

nimănui.

îmi port întunericul ca pe cea mai scumpă haină.

corespondenţă

nu-mi scrie când unde cât

scrie-mi cum

înainte ca ultima gură

dezbrăcându-te până la os

înainte să adormi în părul meu.

nu mi-ai mai scris demult,

dar împărţim în fiecare seară

vinul

şi visul.

şi învierea aceea

la care ne pricepem.

zile apoase

să n-ai nici un suflu mai viu în temei,

să deteşti acvariul purtat pe umeri!

sunt zile când peştii-ţi curăţă genele

te zbaţi fertil în aritmetici lichide,

printre portretele morţii de ieri

umanitatea-ţi învie

peşti fără ochi.

fără nume

dintre toate sârmele întinse

am rufele cele mai murdare.

între luna plină şi luna nouă,

se-adună pe pragul meu

toate femeile străzii,

ca să le spele picioarele.

dintre toate sufletele întinse

am nopţile cele mai curate.

actul

urletele femeilor

se ung cu sânge sărat că se vor topi,

că se vor face una cu pământul

la picioarele bărbaţilor pierduţi

în aur.

dincolo de sens

inspiri şi expiri femei goale

cu pieptul deschis,

să poţi dansa, coajă cu faţa albastră,

în dimineţile albe fără să mai ştii cine eşti,

ce şansă!

Citește mai multe versuri și profilul poetei aici: Violeta Anciu

Citește și: Violeta Anciu - pasiv-agresiv

Copyright © 2018 Violeta Anciu

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.