NOEMINA CÂMPEAN - ECOURI LICHIDE DE AVOCADO

 

Noemina Câmpean – Ecouri lichide de avocado (Editura pentru Artă și Literatură, Colecția Arcane, București, 2025): Ecourile lichide de avocado au densități diferite în funcție de momentul zilei în care le chestionezi. Tăișul lor ascuțit are când forma unor animale cu ochi blânzi, când prospețimea unor lămâi coapte. Tabloul e atent construit din mai multe straturi în care se succed lentilele de maci și unghiile roșii de la picioare. Chiar dacă Noemina Câmpean nu intenționează să spună o poveste în mod uniform, efectul e exact acesta: o coeziune la nivel de limbaj, de imagini și chiar de psihanaliză. Unitatea nu se traduce nicidecum sub forma unui discurs monoton despre cancer și apropierea sfârșitului. Din contră, fiecare nouă filă este un diapazon cu care personajele din Ecouri lichide de avocado se (re)racordează la semnele vitale ale prezentului. Fără să țină cont de faptul că lucrurile nu vor mai fi făcute ca la carte. (descriere pe coperta a IV-a a volumului - semnată de poetul Andrei Zbîrnea)

când mama mi-a oferit o pereche de șosete albe am început să plâng
în călcâiele lor se adunase inocența pierdută
o palidă aducere aminte a mirosului de haine imaculate
în fâlfâirea zăpezii abandonate în câmp
pot spune că toate șosetele au ajuns departe numai eu nu
sunt în același centru de greutate de avocado nesatisfăcător
de unde iese la suprafață firul roșu al ariadnei
aceeași cameră același pat nu și aceleași convingeri
frumosul examinat din punct de vedere neurologic
frumusețea ta incongruentă cu experiențele sau alegerile mele


lentile de maci și unghii roșii la degetele picioarelor
combinație potrivită și identitară încă din primăvară mi-am
dat seama că în gestul de lipire a corpurilor
în timpul somnului
visele trec granița se molipsesc încrucișat încep să semene între ele
ce e și mai bizar e că strugurii din visul meu
sunt totuna și se află pe aceeași farfurie cu bucățile de brânză pe care
nicicum nu le nimerești cu furculița

ar fi trebuit să te răpesc îi spuse romeo julietei cu emfază
gândindu-se că astfel nu ar fi murit amândoi
probabil ar fi păcălit neîmblânzitul deznodământ
din intimitatea sa nisipul mării vorbește de unul singur
în frământările și prin uzura prafului din oasele craniului
când angoasa s-a diminuat uliul scobise deja cu gheara mărcile baroce ale extincției
să vorbim cât mai mult și mai accentuat despre orice continuă romeo
e rețeta îndepărtării de propria moarte
a apropierii de noi înșine. delir al lui romeo și secvență a
supraviețuirii versetului shakespearian
sincopat și sintetic rețeta amânării orelor și clipelor clipe dulci ce par ca veacuri
artă stradală din bocete dale rotunde farfurii pictate parfum de
bărbat care te îneacă cu cerințele sale
luna ofilită drept virgulă a lipsei de conformitate între
feminin și masculin
romeo nu crede că ar fi putut trăi fără julieta și nici julieta fără romeo
în oceanul diferențelor de asumat și de tras în piept de cuibărit sub pernă
precum ramura de busuioc


când replicile dintre noi se vor fi terminat
vor dispărea și câmpurile de război de pe fața pământului
soldatul nu suportă moartea confraților de bătălie
își smulge părul din cap de pe mâini sprânceană cu sprânceană
mormoloci de rădăcini capilare crescute sub pielea sângerândă
rana supurează încă pe uniformele aruncate la gunoi în ziua debarcării
la evaporarea cuvintelor și în urma ultimei catastrofe ecologice
pe panoul solar se vor desluși doar chipul cerului și botul veveriței

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Noemina Câmpean
Citește aici: Suprema căutare, Într-o baie de clorofilă

Copyright © 2025 Noemina Câmpean
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

---