ION TOMA IONESCU - ASCULTÂND CUVINTELE

Rețeaua

Eu când scriu, e musai să aud cuvintele!
Fie și în gând le scandez cu voce tare.
Există o traiectorie,
un ritm interior în urcare
pe lungimea de undă, care dacă se frânge
o secundă, plânge Dumnezeu.

Să nu-L supăr, refac scriitura
înălțând-o cu un diez. Nu vreau
să pierd din făptura originară a tainei
și potrivesc din croiala hainei
splendoarea nudă
primită magic dinspre model.  

De un timp nu mai sunt ajutat de auz.
Țiuie în creier un greier confuz
ca tăcerea într-un batiscaf.
Știu țiuitul, l-am ascultat cu urechea lipită
pâlnie, pe stâlpul de telegraf, când tastam
morse cu o piatră spre cer.

În plus, o cățea lupă flămândă,
cu dinți de fier, latră. Stând la pândă
e gata să muște din inima mea...
Și mă doare că în curând
nu voi mai putea intra
cu Dumnezeu în rețea...

Între linii

Prins între linii
pe singura cale ferată
între două locomotive
ce se arată
din direcții opuse
în mare viteză
către mine…

Dintr-o mie de motive
spuse și nespuse
intru în joc
și încerc să-mi explic
de ce constanta π
a unui cerc vicios
rămâne punctul fix
între cele două raze de foc

Am două soluții grele
și un singur scop
(ca bun credincios
evident!)
mă ridic la stele
sau mă îngrop
în terasament…


Suav anapoda

Înțelepciunile
se țin
în texte mici,
sau mute…

Altfel minciunile
devin
adevăruri
revolute

și nu poți
să strici
mușuroiul
de furnici

din umbra
nucului,
căutând
perle...

cum nici
să pui
în gura cucului
glasul

unei mierle...


OLX.ro

Ascute soarta
gura coasei,
în genunchi pe ilău.
Mărunțește ritmat
cu ciocanul, scandând
repetat, numele tău      
pe tăișul de gând...

Scoate apoi de la brâu
o cute, din teaca murată
cu apă de râu,
și pe lama zimțată
conduce arcușul
închinat
jumătate de cruce…

Nu-i mult pân’se-ncheie
calvarul! Ceru-i pârjol,
fără urme de nori.
Mândra intră în rol
cu un coș de merinde
și întinde ștergarul
în fân, printre flori...

Dar coasa
abia se mai sprijină-n iarbă.
Mâna slăbește pe coporâie...
Dinapoi se-ntețește
un damf da tămâie.
Dinainte miroase
interzis a plăcinte...

Și moartea își râde
ștrengărește în barbă.
Jur pe Dumnezeu,
n-am vină! V-am zis mereu
să vă cumpărați
de la OLX
motocoase...

 

Undeva la margine

Undeva la margine
de galaxie,
în al cincilea anotimp,
este un rai al pescarilor…
Unde mrenele și
floarea scobarilor,
celelalte neamuri
de pești, sar
fir întins de beteală,
ca umbra
din ramuri de copaci,
dacă risipești
în nisip momeală,
mămăligă aurie.

Și tu taci
și asculți,
la început
fără chip, voci,
nepământene
secunde...
Freamătul crește
și privești
vrăjit scene
din altă ligă,
cu iele cântând
și dansând
îngerește...

Îl lași dracului de pește
și alergând către ele,
calci pe mămăligă…


Hidra

Deschid ochii,
mă înalț în vârful
picioarelor,
zbor cu teamă…
Am brațele înlănțuite
în tentaculele cu otravă
ale unei hidre
ce mă cheamă dintr-un nor
singuratic de smalț.

Prin hublou
se strecoară imagini.
Parcă sunt în incinta
unei clepsidre
și câmpurile de otavă,
adunate pe retină,
derulează o combinație
de pagini lângă pagini
în nuanțe galben-verzui.

Un Arhimede fără faimă,
lâncezește, în turnul lui
de control și tu
pierzi constanța
simbolului din ecuația ierbi.
Scăzând portanța lui π
cu un bemol, ratezi pista,
și vezi cum îngălbenește
de spaimă rapița.

Vârfurile copacilor
se reped spre aripă
ca o avalanșă de neoprit.
Trag în pripă de manșă,
fără nici un răspuns.
Soarele absent
sângerează japița la asfințit.
Doar cerbii evident
că și-au ascuns coarnele...

M-am izbit de pământ,
Am înfrânt hidra, să se știe!
Bila indicatorului
de glisadă
s-a liniștit din inerție…
Goarnele pot să vestească!
Trupul meu destins,
ca o torsadă vie,
e pregătit să se despletească…


Fiul măslinului
(probabil titlul următorului volum)

Înțepeniseră
pe gânduri,
flori de
gheață,
cuvintele.

Rânduri,rânduri
de ochi,
vechi rune,
în nisipul
fierbinte.

Traversam,
beduin clandestin
printre dune
cafenii,
pustiul.

Eram fiul
unui măslin,
pândind umbra
tremurând
în destin

Ca-ntr-un joc,
clopoței de vânt
scrumbii colorate,   
se scuturau
la noroc.

Se apleca
măslinul
să le ridice,
dar stăteau să pice
altele la loc.

Un timp
am rostogolit
clinchetul înfundat
în sarea
nisipului.  

Împingeam
din spate
târșit
și înaintam
câțiva pași…

Obosise
măslinul.
Se sfârșise
și apa, și
vinul îndoit...

M-am  trezit
din reverie
buimac,
la ultima
scrumbie.

Și acum ce mă fac?
Să tac agățat
de fuiorul
de fum?
Ce drum aleg?...

Mi-am șters
cu dosul
palmei
gheața subțire
din minte

Și-am regăsit
în privire,
universul întreg
în puține
cuvinte...

Mai multe poezii și profilul autorului aici: Ion Toma Ionescu
Citește aici: Ion Toma Ionescu - Al cincilea anotimp și Ion Toma Ionescu - Crucea de piatră
Blog: Pasărea ceții - Ardem cuvinte din loc în loc cu spaima risipind ceața

Copyright © 2023 Ion Toma Ionescu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.