ION TOMA IONESCU - CRUCEA DE PIATRĂ

 

Ion Toma Ionescu – Crucea de piatră (antologie de poezie, ilustrațiile din volum aparțin lui Frederik Weerkamp, editura Art Creativ, 2021): Poezia lui Ion Toma Ionescu este mesajul unui Orfeu care a privit în urmă printre degete, încălcând restricțiile, păcălind deitatea care l-a avertizat că dacă viața este frumoasă, ea este expusă, indiscutabil, păcatului. Numai că poetul a înțeles corect: nu e un păcat să trăiești, dimpotrivă, e un păcat să nu trăiești cu toți porii inimii deschiși. Din acest motiv, două voci se întretaie în fiecare poem din această carte: una trăiește dezlănțuită, de la ”adulter” la ”schimbarea de ochi”, de la ”glezna apei” la a pipăi ”carnea umbrei” sau sânii femeii ”cu cinci sâni”; cealaltă esențializează viața și clipa, în spiritul unui Eclesiast care vorbește sieși și lumii despre ”vanitatea vanității”, fiind un fel de decont senzual al fiecărei stări. Ion Toma Ionescu este un poet greu de alăturat vreunui curent literar actual, acest lucru conferindu-i autoritatea unei voci lirice care vorbește în mod propriu limba poeziei de azi și dintotdeauna. Uneori o face în pustiu, ca orice poet adevărat, totul e ca eventualul cititor/ receptor să aștepte răbdător răspunsul pustiului la ”agresiunea” frumuseții: înflorirea cactusului care nu își arată fața decât atunci când simte că soarele îl cercetează numai și numai pe el. Asta face poezia lui Ion Toma Ionescu: provoacă ”floarea de suflet” din fiecare cititor. Cu un pic de răbdare, cititorul poate să depună mărturie că această carte se transformă, îngânând-o cuvânt cu cuvânt, într-o grădină cu flori frumoase și rare. (Adrian Alui Gheorghe)

Viața e dinaintea mea,

lunecând în nisipul
albastru al ierbii
om de vânt fără chip
crescut din trup
efigie în care timpul
a nivelat reliefurile

filă de carte
scrisă de înger
împingând roua
în hieroglife suspendate
şi înflorind aerul
precum coarnele
unui cerb

la capătul zilei
noaptea mușcă din carne
literele se întorc
împletind pe trup
o cămașă de zale
sufletul flacără
se zbate în colivie

nevăzută ca o floretă
pasărea ceții
punctează-n asalt
tușe cu trandafiri
galbeni

*

De-a curmezișul
nopții pâlpâie ziua
ca un semn de carte

Adulter

aveam nevoie să rătăcesc
într-un adulter
să întorc anii de nicăieri
pentru a le da un sens
decelam fiecare clipă
îndelung ca pe un univers nou
ce-mi îngăduia să-l ajung

erai toată un câmp de mine
și degetele mele
fremătau în întuneric
descoperind uimite
fiecare scânteie
pe care o stingeam apoi
cu roua de pe buze

nu se mai sfârșea totul
transparenți
ne pierdeam în mare
ca două meduze

*

De-a curmezișul
zilei, pâlpâie noaptea
semnul de carte…

Eva

desfrunzește pielea șarpelui
nisipul lustruiește
glezna apei

coaja nucilor verzi
de atâta vară
pleznește
și crapă
flacăra lumânărilor
sapă în ceară
bezna
tăcerilor

sâmburii merelor
sâmburii merelor
în carnea de măr
se îngropă

*

Puiul de șarpe,
îmi tulbură glezna,
amar și dulce…

Crucea de piatră

e o iarnă,
de ținut minte
liber la alb
necuprins
viscolul latră
fierbinte și
la crucea de piatră
felinarul
s-a stins

Ilustrațiile din volum - Frederik Weerkamp

 

Copacul care și-a pierdut pădurea

și odată am surprins
un copac tembel
care și-a pierdut pădurea…
rătăcind aiurea
desprins din rădăcini
acoperind cu umbra lui soarele
și călătorind cu el
de la răsărit la apus în tandem

mă tem cu cât timpul
creștea înapoi
înnopta numai unul din doi…

nepregătită lumea
cu nefirescul situației

s-a strâns gură cască pe străzi
și în piețe ca la un miracol
sau concurs de frumusețe

ce-o mai fi cu copacul ăsta
ce se pune mască în fața soarelui
și se dă în spectacol
dând fiori și îngheț respirației

(priveam prin geamurile
fumurii eclipsa…)

cineva să-i reteze cu securea ramurile

e un semn de la dumnezeu
n-a mai vrut să-și bifeze lipsa

umbra își întinde
tot mai deasă corona
un lințoliu de doliu
înfricoșează planeta
doar în scorbura de-acasă
nu s-a înroșit zona

păsările și-au pierdut girueta și graiul
volbura se târăște fără rost
peste câmpul de grâne
raiul a ajuns un iad efemer
ce ne rămâne ca să fim cum am fost...

Ne va rămâne
să îngropăm
rădăcinile în cer

Mai multe poezii și profilul autorului aici: Ion Toma Ionescu
Citește și: Ion Toma Ionescu - Al cincilea anotimp și Ion Toma Ionescu - Ascultând cuvintele
Blog: Pasărea ceții - Ardem cuvinte din loc în loc cu spaima risipind ceața

 

Copyright © 2021 Ion Toma Ionescu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.