ION TOMA IONESCU















cuvintele

nu eu sunt
cel care a împărtășit
această taină
căci însuși el
întâi a rostit
apoi și-a dezlegat
pasările gândului
să prindă înțelesul
vorbelor sale
pe care
le-a adeverit
binecuvântându-le

cuvintele sunt ființe


credință

s-a ridicat umbra
de la picioarele mele
ca o flacără vie
înconjurându-mă
și mi-am zis
se poate să fii
o singură dată
și să arzi
de mai multe ori


îndreptar pătimaș

nu-mi îngăduiam
să mai privesc miezul încins
al astrului zilei
mă încălzeam la palida lună
pipăind
coapsele lucind reci
ale negresei

mă credeam tânăr
și m-am trezit
într-o bună zi
fără vârstă


cealaltă parte

în partea de cealaltă parte
decupam cu un foarfece
fereastră din fereastra
cărții albastre
credeam că pot face asta
pe principiul vaselor comunicante
doar că mă afundam
în labirintul unui tunel
șarpe de tablă
inel din inel
filă cu filă
prin care se strecurau
literele
de clorofilă
ca niște frunze de apă

scrutam prin lentilă
într-o groapă adâncă
punctul focal
și vedeam în reticul
prin rețeaua de fire
brațe de foarfeci
retezând
ombilicul subțire

Glonț de argint


prinzătorul de vise

probabil am rămas indieni
într-o americă nedescoperită
cu porți la ceruri deschise
alergând în cerc
și prinzând fluturi
în prinzătorul de vise

probabil că suntem morți
legănați într-o casă de apă
plasa din fuioare de fum
cânepă împletită
și pânza de in 
nu mai vor să ne-ncapă

probabil doar dansul cuvintelor
clopot mut va rămâne în aer
stăpânul pierdut
…tropot de cai
înhămați
la bătrânul tramvai


aguridă

sunt cel mai iscusit vânător

vânătorul de nopți
dintr-o vamă                             
dacă-mi intri-n vizor
și sunt strugurii copți
gloanțele mele
de-argint
n-au nici tată
nici mamă

sunt cel mai îndrăgit vânător

vânătorul de nopți
dintr-o dramă
am în vizor
numai struguri necopți
aguridă
fără tată și mamă
și-n piept
port un glonț de aramă


escorta

aș fi vrut să încep cu sentimentul
morții ce se urcă pe tine
ca un mușuroi de furnici
călcat din greșeală

dar moartea nu e un sentiment
e o escortă
cu care te culci
doar o singură dată la vedere
în mijlocul bâlciului
pe o scenă unde lumea
se-nghesuie să
privească și tu tot amâni

mai întâi întrevezi
sentimentul vieții
cu coșciugul pe roți
într-un carusel de spaime

îți dai drumul pe pistă
în întuneric
sub propria piele
ca într-un cort negru
te izbești de pereți
ți se pare că te dezintegrezi
și nu mai ajungi
la întâlnirea
cu escorta


fii pregătit

să tragi aer în piept
îndelung
când te urci în lacră
să-ți fie ușor

stai adunat ca ceara
lumânării
ce se scurge din flacără
până la sfârșit

ai grijă
grijania lui de părinte
e în stare să te scurteze
de cuvinte

să ia el mierea
ce ți se cuvine
la care ai trudit
mărăcine cu mărăcine
toată viața

și tu și părinții
tăi înainte
ca să fie oamenii
mai buni nu mai răi

și fii atent la copii
ei nu scapă nimic
din vedere
e moartea ta
nu-i lăsa
să se joace cu ea

și ține minte
ultima iubită
nu se dă altuia
nici măcar
dacă ți-o
cere ea


în oglindă

priveam pe deasupra coșciugului
mutând centrul universului
de pe chipul mortului
pe chipurile
muierilor
de-l plângeau
…se liniștise omul devreme
și nu mai avea iepure la inimă.

de când mă știu
mă sperie ochii larg deschiși
înțepeniți cu țepușele în spatele pleoapelor
degeaba marele retailer a tras
obloanele
tot se vede
prețul cel mic pentru black friday

cum la fel de tare mă sperie
cortina albă acoperind scena oglinzii
cu aplauze de tăceri
și lumânări aprinse
pod peste priveghi
să nu rămână în nisipul acela
mișcarea ultimei îmbrățișări
și mai ales chipul
meu în oglindă


visul american

încă
o generație
de tineri
corporatiști
la fel de triști
ne surprinde
cu gândul
intubat
din burta mumii
că ei sunt
cei
ce vor prinde
într-o vineri
la trei
sfârșitul lumii…


Copacul cu icoanăIon Toma Ionescu (n. 2 noiembrie 1948): Ion Toma Ionescu e un lup singuratic. Netributar cu nimic promoțiilor de poeți optzeciști (nouăzeciști), cu mirabilă distanță față de modelul Nichita, el se nutrește cu toate programele lirice ale veacului în amurg, asumându-și în plus sunete ale poeziei nipone. Versul e net, sigur și își refuză discursul. E un vers de o frumusețe glacială, abrupt traversat de efluvii selenice. Cu ostentație "simplu" și (doar în aparență) neîncifrat, acest vers are o curgere muzicală ce nu e căutată, vădind o impecabilă tehnică. Nu de meșter aurar (poetul nu e un jubilant) ci de argintar (semnul cast al unei vigori îndeobște defensive) - Gheorghe Tomozei

în loc de cv

ce mai biserică mi-am dorit 
cu turla între dealuri îngenuncheate de ploi…
tot mai rar în clopotniță foșnește dumnezeu
trosnesc căpriorii
și eu…

și eu
n-am reușit să-mi ridic o biserică
și nici măcar o casă pe pământ
și ce mult mi-am dorit
să mă apere de ploi și de vânt
cu grădină
și în grădină un măr un prun
și-un nuc
iar la rădăcină o fântână
să-mi rămână în
ea chipul tânăr
oglindit

să mă întorc toamna călător
din cerul pustiilor pe jos
când fructele-s coapte
să le miros
și să le împart copiilor
de sufletul meu
noapte de noapte

atât mi-au rămas doar cărțile și copiii
troițe ale aerului fragile
prin care respir
cât voi mai avea zile

Cărțile:
Pasărea ceții
Glonț de argint
Dosarul Albaștrii
Bursa îngerilor
Norduri
Guşterele
Jurnalul din anul Apocalipsei
Guşterele – ediţia II-a
Argintarium
Albaștrii, dosarul  – Ediția II-a
Tablete în alb și negru
Ceară și miere
Copacul cu icoană

Copiii:
Cristina Maria
Ramona Andreea

Nepoții:
Alexandru
Toma

și Ioana soția
care ne-a suportat pe toți
 


Copyright © 2018 Ion Toma Ionescu 
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.



Un produs Blogger.